Jurnalul lui Emily

Capitolul III: Doamne, trezește-mă din acest coșmar!

       La terminarea tortului, pe Emily o apucase dintr-o dată o durere de cap, iar simultan se crease și un mic disconfort în preajma stomacului. S-a dus repede la baie, iar prima chiuvetă pe care a văzut a devit eroul zilei, a vomitat tot ceea ce mâncase în câteva clipe.
Iar, pentru că nimic nu poate fi pus pe seama unei coincidențe, tocmai de primise un telefon de la număr cu care nu mai avusese contact până acum, apelantul necunoscut era un doctor, care îi explicase că bunica sa tocmai ce suferise un preinfarct.
Apa, ce curgea din cascadă, urma să se tulbure. De la stării puternice și fericite și entuziasm, emoțiile sale își pierduseră controlul, cu un sentiment de frică enorm, a ajuns acasă cât se poate de repede.

      Ajunsă acasă, observă că bunica era întinsă pe pat cu mâna pe inimă, iar docturul în partea dreaptă a patului. Emily era șocată de faptul că asista la un moment de dificil. Inima îi batea foarte repede, iar transpirația ieșea din corpul cu viteza asemănătoare. O voce interioară i-a șoptit lui Emily că totul va gi bine, dar vocea interioară s-a înșelat. Treptat, respirația bunicii sale devenea tot mai lentă, iar pulsul inimii se zbătea să mai existe. Cele două se priveau în ochi, iar ultimele cuvinte ale bunicii au fost:
Îmi pare rău, Emiliy! Îmi pare rău!
Legătură va continua, prin fiecare poveste și sfat pe care ți l-am oferit și prin intermediul jurnalului dăruit de către mama ta. Voi fi întotdeauna lângă tine.
Îți doresc un viitor cat mai colorat!
Pleoapele, celei mai importante perosone din viața lui Emily, s-au inchis dintr-o dată.

[Coincidență sau nu, semnele mereu erau acolo. De la imaginile ciudate pe care le avea, până la numărul acelei zile negre, 13, vineri 13.
Pe lângă data de naștere, numele de familia era, cumva, predestinat.]

      Acele imagini se transformau în realitate. Emily a bufnit dintr-o dată în plans, în genunchi, iar plansul ei forma o balta în care aproape se îneca. Calma la exterior, dar un vulcan care erupea pe interior, îi foarte greu să accepte ce tocmai i se întâmplase, nu putea să-și imagineze o zi fără ea, fără femeia care era atât o bunică, o sora și mai presus de toate, o mamă.
Un vânt puternic a deschis ferestrele geamului și totodată și jurnalul care era așezat pe masă. Vântul a deschis jurnal la o anumită. Cu ochii înlăcrimați și cu obrajii înflăcărați, curiozitatea o cuprinsese pe Emily, iar vântul misterios îi răspunse la dorința, cartea cazuse lângă ea, iar pagina la care era deschisă parea goală, dar privind în josul ei, a abservat un micesaj:
"Te rog, nu mai plânge!
Apa curge, dar pietrele rămân
Furtuna durează o perioadă dar, lângă orice nor există soare
Soarele te poate încălzi, dar te poate și arde."

      Singura membră a familiei Cries, Emily încă spera că totul era glumă de prost gust, o farsă, și că bunica nu a pățit nimic, însă doctul îi confirmase, cu greutate, că nu este o glumă și că sănătatea bunicii sale a căzut intr-un somn veșnic.
Protagonista nu voia să creadă asemenea lucru, optimismul ei refuza să-i acorde atenție acelor vorbe. Însă, oricât de mult și-ar fi dorit ea să aibă dreptate, adevărul era cel spus de doctor.

Emily era blocată psihic/emoțional, era terifiată de ce tocmai se întâmplase.
Neavând altceva mai bun de făcut, Emily, ghidată de instinctul său, a les să-și ia în brațe singurul de valoare pe care-l mai avea. Cu ajutorul jurnalului, ea avea contact atât cu mama și bunica sa, cât și cu ceilalți membrii care au deținut jurnalul.
Răsfoind printre paginile umplute de cerneală, privirea sa s-a oprit la o anumită pagină, pagină în care era descrisă o situația neplăcută a ei, dintr-un vis pe care l-a avut în urmă cu 3 ani, vis care s-a întâmplat in proporție de 100%. Ceea ce o făcea să se simtă și mai ciudat era titlul: Doamne, trezeste-mă din acest coșmar! Frază care i se repetă în cap din momentul în care atins clanța ușii de la intrarea casei.