Nici muzică nu mai pot să ascult.
Îmi imaginam ce frumos ar fi fost să ascultăm amândoi muzica, să facem schimb de opinii, să ne dăruim albume sau măcar să te revăd purtând unul din nenumăratele tale tricouri cu Nirvana.
Mi-am aruncat toate albumele pe jos căutând ceva ce m-ar fi putut liniști măcar puțin dar nu am găsit nimic care să mă poată ajuta. Mi-e teamă ca am spart și câteva dintre ele. Pe podeaua sufrageriei era un mozaic colorat de albume Green Day, Nirvana (favoritele noastre), Iron Maiden, KISS, Def Leppard, Motley Crue, Metallica, Megadeth...și câteva cioburi ici colo. M-ai făcut să îmi distrug colecția, Luke. Chiar asta ai făcut. Nimeni nu a mai reușit să facă asta. Mai ales fără ca eu să mă supăr.
Ai mai reușit să faci ceva ce părinții mei se străduiseră de mult timp. M-ai făcut să îmi dau jos posterele de pe pereți. Asta am făcut-o cu mâna mea pentru că nu vroiam să le rănesc, simțeam că mă rănesc pe mine. Mă rănea și privirea lor ațintită asupra mea. Mustrători...parcă știau că urma să mă sinucid în timp ce ei, cei mai multi dintre ei, luptau împotriva sinuciderii.
Mă gândeam că m-ai mințit când am dat jos posterul cu Kurt. Îmi promisesei că nu vei face ca el dar ai făcut-o și cumva simt că ai făcut-o pentru mine. Dar vom fi chit, căci și tu ai vrut să răman iar eu nu voi rămâne. Voi veni la tine, Luke și vom fi împreună în sfârșit.
Billie Joe ar fi mândru de noi (cred). Ar fi mându ca ne-am găsit calea...fie ea așa cum este...
Ne-am găsit unul pe altul, chiar dacă ne-am pierdut pentru puțin timp...mai e puțin, Luke. Mai e puțin și vin.
