M-am panicat groaznic pentru că e ajunul iar eu chiar nu vreau ca Michael să se sinucidă.
Nici nu știam dacă îmi doream ca asta să fie o glumă sau nu.
La panica pe care o simțeam mi-am adus vag aminte de un Michael și unde locuia. Atunci am spus că nu e timp de pierdut. Am înșfăcat caietul pe care i-l scrisesem eu lui și am alergat spre casa unde speram că el locuiește chiar dacă afară era extrem de frig iar eu eram numai în haine semi-groase de casă.
L-am văzut pe geam în timp ce îndesam caietul în cutia poștală și sunam disperat la ușă.
Când l-am văzut venind pe băiatul vopsit cu pielea albă ca laptele și ochii verzi pătrunzători, inima mea s-a topit și m-am încălzit brusc. Dar nu am putut rămâne. Am fugit înainte să deschidă. Cred că m-a văzut când alergam căci a încercat să mă strige dar picioarele mele aveau doar sens unic.
Nu mi-aș fi dorit ca așa să fie ultima dată când l-am văzut pe Michael.
