Încă puțin și nu am să mai fiu.
Azi probabil aș fi fost să îmi cer scuze sau să îmbrățișez fiecare persoană apropiată pe care o cunosc. Dar nu am așa ceva...poate doar pe Ashton. La care chiar am fost. I-am povestit tot și el a ascultat tot. A fost foarte drăguț. Nu i-a plăcut ideea cu sinuciderea și chiar a plâns puțin după tine dar l-am liniștit. I-am zis că ești bine. Îl știi pe Ashton, el e prieten cu toți.
I-am zis că îi las lui toți copii mei, adică toate albumele și posterele mele. Deasemenea toate caietele noastre, acest jurnal și scrisorile tale. Vreau să știu că vor fi în siguranță iar cu el sigur vor fi. S-a simțit mândru. Aproape că mi-a părut rău că nu am să îl mai văd.
Am plecat destul de ușurat de la el. M-am dus iar pe la tine, am lăsat flori și mă gândeam cum ar fi fost să îngrop lângă tine jurnalele și scrisorile, dar ar fi fost păcat așa că am renunțat. Am fost și la Biserică. Totul urmează să fie mai bine. Îți promit, mă apropii.
