Tips and tricks

15 1 0
                                    

          M-am gândit să scriu câteva sfaturi utile în realizarea unei coperți, pe care eu le folosesc și poate că vă ajută și pe voi. Sunt bazate, evident, pe utilizarea Photoshop-ului ca program de editare așa că nu știu dacă unele funcții sunt compatibile cu alte programe/aplicații.

          1. Folosiți dimensiunea potrivită în pixeli pentru coperți. Mărimea basic e 512x800, iar dacă vreți să fie mai mare, 1024x1600. Eu o folosesc pe cea mare și doar când trebuie să postez coperți drept preview-uri (așa cum am făcut și în această carte) le redimensionez la 512x800. Asta pentru că wattpad dă eroare când încerc să le postez în capitole, mărimea inițială fiind prea mare.

          2. Familiarizați-vă cu programul sau aplicația pe care o folosiți. Încercați să descoperiți ce face fiecare funcție sau scurtături pentru anumite comenzi. 

          3. Urmați cât mai multe tutoriale. Eu, cel puțin, așa mi-am dezvoltat stilul de editare. Am recreat cât mai multe tutoriale găsite pe net și ușor ușor am învățat anumite chestii. Tutoriale de coperți găsiți lejer pe YouTube dacă căutați "wattpad speed cover".

          4. Inspirați-vă după un grafic anume sau orice altceva. Ai o carte care este centrată în jurul morții sau lumii de apoi? Ai văzut un grafic mișto cu capete de scheleți? Încearcă să recreezi asta în coperta ta. 

           5. Însă, și aici e un mare însă, faceți diferența între inspirație și furt. Asigurați-vă că resursele voastre pot fi folosit în mod gratuit, fără copyright și nu folosiți munca altuia. Acest lucru se aplică în cazul desenelor unui anumit artist sau fan art-urilor. Evitați să folosiți astfel de grafice. Pentru că și dacă adaugi acel element în coperta ta, asta nu înseamnă că e al tău. A fost creat de altcineva și tu doar l-ai modificat și utilizat în altă formă. E urât.

            6. Experimentați, experimentați, experimentați! Încercați cât mai multe stiluri - manipulare, vectore, utilizarea obiectelor etc. Nu vă rezumați doar la un singur lucru.

            7. Încetați să vă mai comparați cu alții. Fiecare are stilul său propriu de a edita. Și e mult mai bine să ai un stil aparte, al tău, decât să încerci să copiezi stilul altui artist doar pentru că e mișto, popular sau avansat. Și în niciun caz nu trebuie să vă simțiți prost dacă cineva e mult mai experimentat decât voi. Acel cineva a fost cândva în papucii voștrii. Fiecare evoluează constant și pe parcursul timpului. 

BLACK CANARY︱cover guideUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum