HawkGirl || Sfidarea

Prolog

Picaturile de ploaie cadeau neincetat, facand situatia de zece ori mai grea deoarece abia vedeam ceva. M-am uitat absenta in jur cum prietenii mei luptau si dadeau tot ce aveau mai bun. Omul de fier avea costumul plin de zgarieturi si scantei ieseau la fiecare lovitura pe care o primea. Jumatate din masca era distrusa, lasandu-i la iveala ochiul stang si obrazul invinetit. Batman incerca sa faca fata zecilor de roboti ce il atacau, folosind ca arma orice gasea. Arcasul si Vaduva Neagra luptau in echipa aparandu-si spatele unul altuia,dar dupa ce au ramas fara sageti, respectiv gloante, au fost nevoiti sa lupte impotriva masinariilor de ultima generatie cu mainile goale. Amandoi aratau groaznic,plini de vanatai si zgarieturi adanci, sangerand, dar asta nu ii oprea. Pe SpiderMan nu il puteam vedea nicaieri si asta ma face sa cred ca ceva rau s-a intamplat. Am alungat acest gand si am incercat sa ma ridic de la sol. Corpul ma durea ingrozitor iar tampla inca imi sangera. Am inaintat spre marginea cladirii unde se afla nenorocitul care cauzase toate astea. Cu toata forta pe care o aveam, mi-am strans pumnul si i-am lovit obrazul, acesta cazand pe spate. S-a ridicat, sprijinindu-se in cot si si-a sters firisorul de sange ce i se prelingea din buza spre gat. S-a ridicat si a inceput sa rada batjocoritor.

"Asta e tot ce poti? Am crezut ca am de a face cu profesionisti dar defapt sunteti doar niste amatori ce vor sa li se fie acordata atentie!" Tonul sau dur mi-a trimis fiori pe sira spinarii si i-am vazut corpul masiv cum se apropie de mine. M-am dat in spate din instinct pana cand am simtit ca piciorul meu a facut contact cu bordura unde se termina blocul. Inca un pas si sunt moarta. Roth s-a apropiat din ce in ce mai mult de mine, un zambet asternandu-i-se pe buze. Am inghitit in sec iar in urmatoarea clipa am simtit o durere cumplita in zona omoplatilor. Mi-am intors capul speriata, iar siroaie de lacrimi si-au facut aparitia, dar nimeni nu le putea vedea. Mi-au luat singurul lucru care ma deosebea de pamanteni. Mi-au luat aripile, iar asta a facut ca inima mea sa se franga in bucati. O lovitura a facut contact cu obrazul meu, tot echilibrul meu disparand si corpul meu, precum si masca au facut contact cu cimentul dur, dar asta nu m-a durut nici macar pe jumatate cat m-a durut pierderea aripilor. M-am uitat spre Roth ce parea sa fie surprins, apoi un ranjet i-a acaparat fata.

"Nu mai esti atat de tare fara aripile tale, nu-i asa, printeso?" Am icnit dezgustata de apelativul pe care mi l-a pus, apoi am auzit tipete indurerate. Imi priveam prietenii cum erau distrusi putin cate putin de el si inventiile lui.

"Te rog.." am suspinat, iar alt val de lacrimi si-a facut aparitia.

"Scuze, ce-a fost asta?" A intrebat aplecandu-se spre mine, punandu-si o mana la ureche in sens ca nu a auzit.

"Lasa-i in pace, te rog! Te implor!" Am spus, de data asta mai tare, obtinand un zambet triumfator de la el.

"Of, dulceata.. Ma tem ca e prea tarziu." Si cu asta, am simtit cum cladirea imi fuge de sub picioare, lasansu-mi corpul sa cada in gol. I-am privit fata plina de satisfactie cum se indeparteaza si am inchis ochii, dar ceva m-a facut sa ii deschid iar. Doua brate puternice erau inconjurate in jurul meu, parca obligandu-ma sa-l privesc. Mi-am intors privirea spre omul misterios si asta m-a facut sa ranan cu gura cascata. I-am privit trasaturile si am inghitit in sec, incordandu-mi maxilarul.

"Silver?" A expirat, la fel de socat ca si mine.

"Michael.." mi-am ridicat mana si i-am mangaiat obrazul. Cum am putut fii atat de oarba? Normal ca Michael a fost SpiderMan in tot timpul asta. Echilibru perfect, reflexe atat de rapide si felul in care se misca atat de usor, fara sa scoata un sunet, impecabil. Fara sa-mi dau seama, eram deja la sol in siguranta si l-am privit pe Michael cum se ridica, insa acest lucru parea ca e foarte dureros pentru el. I-am scanat corpul si am vazut zgarietura imensa si adanca de pe piciorul lui stang. S-a sprijinit de cladire, respirand sacadat.