Trandafirul nostru

11. Așa mi-ai dăruit trandafirul

     Astăzi avem încă o întâlnire. După prima, am început să ne înțelegem foarte bine, iar întâlnirile au continuat. Misterul de care dai dovadă și totodată firea amuzantă m-au vrăjit din primele clipe. Nu știu ce îți place ție la mine, dar eu nu m-aș putea opri din a-ți enumera calitățile.

     Mai am aproximativ 20 de minute și nu știu cu ce să mă îmbrac. Caut prin dulap de cel puțin jumătate de oră, dar fix în seara asta nu găsesc nimic. Simt că de data asta va fi ceva special.

    Cele 20 de minute se scurg ca și cum ar fi fost 2 minute și în scurt timp aud soneria de la ușă. Nu apuc să răspund, căci intervine mama. Expresia feței i se face rigidă când observă cine este în fața ei, dar totuși încearcă să fie calmă. Mi-am dat seama imediat că nu îi place de el. Dacă ar fi după ea, m-ar mărita cu un puștan de la biserică. Vreau să-ți fac un semn să vii sus, dar mama mi-o ia înainte și îți spune că poți merge pe canapea. Vin după tine, iar după ce ne așezăm mă scanezi din cap până-n picioare. Mi-ai spus că arăt perfect, și nu am putut să nu izbucnesc în râs, fiindcă eram doar într-o pereche de pantaloni scurți și un tricou larg. Credeam că glumești, dar nu era așa. Tu chiar mă plăceai pentru ceea ce eram eu, nu pentru ceea ce puteam deveni. M-ai luat de mână și am ieșit împreună să ne plimbăm. Evident, contrastul dintre noi era foarte vizibil și puteam observa privirile trecătorilor ațintite asupra noastră, dar nu-mi păsa.

     La apus, am mers la locul nostru, și se pare că am avut dreptate, chiar a fost ceva special. Erai agitat, dar nu înțelegeam de ce. M-ai luat de mână și valuri de electricitate se făceau simțite peste tot cu cât atingerea se făcea mai profundă. Ne-am jucat minute-n șir cu degetele noastre, și într-un final, ți-ai dres puțin glasul. Nu pot să exprim în cuvinte ce am simțit atunci când m-ai întrebat dacă aș vrea să fiu iubita ta. Se vedea că amândoi eram agitați, și într-un final când mi-am regăsit cuvintele, ți-am răspuns afirmativ. Ai scos timid un trandafir –nici eu nu știu exact de unde pentru că nu-l observasem până atunci pe nicăieri– și mi-ai spus că îl ai de la mama ta, care îl are de la mama ei. Pulsul meu era foarte crescut, și am izbucnit în lacrimi. Poate a fost o reacție exagerată, dar gestul tău mi-a topit inima.

     Când am ajuns acasă, mi-ai dat o îmbrățișare și apoi am luat-o fiecare pe drumul său. Am pus trandafirul într-o vază, și parcă cu cât treceau mai multe zile, cu atât se făcea mai frumos. Era ceva magic la el, ceva ce nu mai văzusem până atunci.