Plouă foarte tare, iar eu mi-am uitat umbrela acasă. După minute de mers pe jos în care m-am udat toată, ajung în sfârșit la liceu. Gândindu-mă că am întârziat la ore, am vrut să mă grăbesc, dar nu am apucat să mai fac un pas căci am simțit cum îmi alunecă pământul de sub picioare, și pentru o secundă am crezut că zbor. Dar apoi mi-am dat seama ce se întâmplase de fapt: alunecasem. Și mi-am mai dat seama de ceva: brațele tale, frumos sculptate, erau pe talia mea. Mi-am ridicat încet privirea, cu pulsu-mi crescând din ce în ce mai tare, până am dat de ochii tăi. O Doamne, ochii ăia.
Nu mi-ai vorbit urât, nu mi-ai spus să văd pe unde merg, cum ar fi făcut alții. Doar ai avut grijă să mă pui pe picioare, și în timp ce te îndepărtai, ai mai avut grijă să-mi arunci cel mai frumos zâmbet pe care îl văzusem până atunci.
Și așa te-am întâlnit.
CITEȘTI
Trandafirul nostru
Historia CortaFINALIZATĂ ,,Încă mai am trandafirul de la tine. Se ofilește încet-încet, odată cu dragostea noastră." O mică poveste cu sau fără sens. #138: durere-25 august #8: short-story-25 august #1: trandafir-30 august
