Psycho

Capitolul 6.

Perspectiva lui Namjoon:

Mā aflam în birou alături de Jin... Verificam filmarea... Conectăm stick-ul la computer şi începem a privi filmarea... Era o îregistrare destul de obişnuită... Tot ce am reuşit să văd, singurul lucru ciudat era că fereastra s-a deschis singură... Iar apoi a apărut un om destul de ciudat... Faţa sa se afla în întuneric, nu i-o puteam observa... Purta un fel de pelerină... Brusc filmarea se întrerupe...

Eu: La naiba... Filmarea a fost întreruptă...

Jin: Sau ştearsă...

Eu: Dacă au şters a doua parte, de ce nu au şters-o şi pe prima?

Jin: Nu ştiu... E ceva ciudat la acest om... Nu-mi dau seama anume ce... Dar voi afla...

Eu: Jin... Yoona...

Jin: Ce e cu Yoona?

Eu: Nimic, doar că... M-a rugat să mă asigur că o vei lăsa sā investigheze cu noi pe tot parcursul cazului...

Jin: O las... E treaba ei...

Nj: Da... desigur...

Jin: Eu şi cu Yoona nu ne-am prea înţeles în ultima perioadă... Dacă îţi spune ceva să mă anunţi... Pe scurt... să ai grijă de ea...

Nj: Sigur, Jin! Poţi conta pe mine...

Jin: Da...

Jin se întoarce din nou la muncă, iar eu părăsăsc încăperea...

Perspectiva lui YoonMin:

După 10 minute Irene se întoarce plângând...

Irene: Yoona, nu te superi dacă azi voi pleca mai repede acasā?

Eu: Nu mă supăr deloc, dar ce s-a întâmplat? Ce e cu tine? De ce plângi?

Irene: E o poveste lungă, şi aşa nu contează...

Eu: Ba contează, vreau să te ajut... Spune-mi... Ce s-a întâmplat?

Irene: Ei bine...

Eu: Ei bine?

Irene: YoonGi... s-a apucat de pocker... Iar acum are o datorie de 10 000$... Şi-a pierdut şi motocicleta la jocurile astea blestemate...

Eu: Cum? De ce?

Irene: Avem probleme cu banii, Yoona...

Eu: Dacă vrei te ajut eu... 10 000 e destul de mult, dar cred că Jin nu se va zgârci... adică aşa sper...

Irene: Nu, nu, nu... Refuz să fac asta... Nu vreau să împrumut bani, mai ales de la tine...

Eu: De ce? Suntem prietene...

Irene: Nu vreau să cerşesc mila cuiva. Voi vinde colierul bunicii. Şi aşa e o simplă vechitură... Bunica mi-a spus că el costă o avere... Îl voi vinde la amanet...

Eu: Cum spui, dar dacă ai nevoie de ajutor... spune-mi...

Irene: Sigur...

În acelaşi timp mă sună telefonul...

Jessy: Domnişoară Yoona... Cineva vă caută...

Eu: Bine, spune-i să intre...

Irene: Eu plec...

Eu: Sigur...

Irene iese, iar pe uşă intră un domn... Se uită puţin la Irene, iar apoi îşi întoarce privirile spre mine...

Eu: Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?

X: Mi s-a zis că aici pot aduce actele de eliberare...

Eu: Da... sigur... Daţi-mi voie să văd... Iau documentele din mâna acestui domn destul de ciudat, şi încep a citi...

Mi se părea dedtul de ciudat... Mă uitam, ba la acte... ba la el... Era destul de bizar acest om... Se uita ciudat la tot ce îl încpnjoară şi mă împungea cu privirile... Avea un petic la ochi de acela ca la piraţi. Ceea ce îi făcea o înfăţişare destul de periculoasă...

Eu: Actele, vor rămâne la mine. Vă sun eu când puteţi veni să le luaţi...

Jm: Sigur... O zi bună...

Era ora 5 deja... Iar faptul că era vineri îmi permitea să plec mai devreme de la muncă... Ajung acasă şi mă duc în camera mea... Urc repede scările şi mă aşez la masa de lucru... Am deschis laptop-ul şi am început a căuta mai multe informaţii despre K.T.H. Am căutat pe tot felul de site-uri... Dar nu am găsit nimic... Cumva din întâmplare am dat peste un articol vechi de acum 2 ani în care se povestea despre o evadare de la un spiatal de psihiatrie... "Acum câteva zile un pacient de al nostru a evadat... A fost internat timp de 8 luni aici... Totul părea perfect... Pacientul se trata în linişte, nu făcea probleme... Totul era minunat... În timp ce mă plimbam pe coridoarele spitalului, am observat cum uşa salonului 24 este deschisă... Intru, iar acolo văd o asistentă a cărui trup era agăţat pe sus... Era pe jumătate goală. Mai mult de 50% din corpul ei era mânjit de sânge. Iar cearşafurile erau desenate la fel cu sânge. Pereţii aveau urme de mâini. Imaginea m-a îngrozit atât de tare... Am fugit şi am cerut ajutor... Aceastea sunt spusele asistentei. A doua zi asistenta a fost dată dispărută, iar spitalul a fost ínchis..."

Mai jos am dat de o poză

Am luat telefonul şi am făcut o poză. Deodată primesc un mesaj, de la acelaşi om necunoscut...

SMS:

          - Doar orbul nu vede ce e sub nasul lui... Tu de ce intri în casa altuia cu papucii murdari? Mulţumeşte-te cu ce primeşti şi caută-ţi de treabă...🤡🤡🤡

- ... Spune-mi... Ce vrei de la mine? De ce nu mă laşi în pace?

            - Ai dreptul să alegi doar un singur lucru!

- Poftim?

            - Să o salvezi pe Irene în mai puţin de un minut, iar fratele tău să-şi găsească sfârşitul în seara asta... Sau să o laşi pe Irene să moară şi să-ţi salvezi fratele?

- Ce aiureli sunt astea?

În acel moment începe a-mi suna telefonul... Era acelaşi om... Am început a tremura... Accept apelul şi zic cu teamă un simplu alo... Deodată se aude o voce ciudată, groasă şi horror...

X:  Tic, tac... Timpul trece... Oare ce se petrece? Cine moare, cine moare? Pe cine alegi tu oare? Tic, tac... Tic, tac... Care e răspunsul tău?...