Psycho

Capitolul 9.

Perspectiva Yoonei:

Mă scol brusc din pat... Mă durea capul îngrozitor de tare... Nu mă puteam mişca... Deschid ochii, dar nu văd nimic... Totul era în ceaţă... Peste câteva minute mi se restabileşte imaginea şi îmi dau seama că eram în camera lui Irene şi YoonGi...

Deschid uşa şi cobor scările... La masă îi zăresc pe YoonGi, Irene şi Namjoon... Brusc toate privirile au căzut asupra mea...

Irene: Yoona!

Yg: Cum te simţi?

Eu: Bine... Dar ce... ce caut eu aici?

Irene: Asta trebuie să te întrebăm noi pe tine...

Yg: Ieri seară nu erai bine deloc... Ai venit dimineaţa pe la 6 la noi spunând că asta e casa ta...

Irene: Să nu mai adaug că erai şi bată...

Eu: A... Acum îmi amintesc...

Yg: Atunci, ce s-a întâmplat?

Eu: Nimic...

Irene: Ba nu! Minţi...

Yg: Yoona! Poţi să ne zici...

Nj: Yoona... Sigur e totul bine la tine? S-a întâmplat ceva după ce ai venit acasă?

Eu: Nu! Dar tu ce cauţi aici?

Nj: Am primit mesaj de la un număr necunoscut cum că eşti aici şi că trebuie să te iau să te duc acasă... Credeam că mesajul este de la Irene sau YoonGi...

Irene: Dar nu noi ţi-am scris...

Yg: Se pare că cineva mai ştie că eşti aici...

Eu: Oh...

Nj: Ce e?

Eu: Cât e ora?

Irene: E deja ora 9...

Eu: La 10 trebuie să mă întâlnesc cu Tina... A descoperit nişte indicii...

Nj: Vin cu tine...

Irene: Înseamnă că vă însoţesc şi eu...

Eu: Bine, atunci...

Yg: Eu am treabă, mă întâlnesc cu cineva în legătură cu un loc de muncă...

Nj: Atunci du-te!

Irene: Îţi urez succes...

*Time skip*

Am ajuns la agenţie... Am urcat cu toţii repede spre laboratorul Tinei... Eram foarte nervoasă... Vroiam mai repede sa scap de toate....

Irene: Yoona... E tot ok... Linişteşte-te!

Dau doar din cap si ajungem la uşile laboratorului...

Tina: Aici eraţi.... Vă aştept de 30 de minute, si 15 secunde....

Nj: Ce indicii ai?

Tina: Pai am descoperit urme, amprente pe bileţelul găsit...

Irene: Ştii a cui sunt?

Tina: Din păcate.... Nu aparţin suspectului nostru...

Eu: Ce vrei să zici?

Tina: Am verificat arhiva... Amprentele se potrivesc de minune cu cele a le lui J... Doktor J...

Irene: Adică omul cela de ştiinţă smintit?

Eu: Am auzit câte ceva despre el...

Nj: Se spune ca a încercat să facă un experiment important, care i-ar fi putut aduce milioane de dolari şi plus titlul de onoare al Universităţilor de ştiinţă... Dar ceva nu a funcţionat... Sar fi făcut de râs, iar experimemtul a dat greşi...

Eu: Ce fel de experiment...

Tina: Unul destul de periculos... A încercat să înlocuiască inima unui om cu o inimă mecanizată....

Irene: Stai... Totul se leagă...

Eu: Ai dreptate... Inima victimei... Lipsea...

Nj: Staţi... Aveţi dreptate... Experimentul... A dat greşi... Ce s-a întâmplat cu omul care a fost folosit pentru experiment?

Tina: Era femeie... Şi din păcate a murit...

Eu: Asta ne interesează pe noi... Trebuie să căutăm informaţii despre aşa zisul profesor J...

Irene: Şi mai multe despre femeia care a fost supusă acestei intervenţii...

Tina: Staţi... Am găsit în arhivă ceva informaţii despre el... Poftim...

Eu: Ne va fi de ajutor...

Nj: Dar ce mai facem cu K.T.H.???

Irene: Nu cred că trebuie să-l excludem din lista suspecţilor...

Eu: Cu siguranţă nu... Voi încerca să caut ceva despre ei... Dacă au vreo legătură...

Tina: Biletul mazgâlit cu sânge are iniţialele lui K.T.H., cu siguranţă e ceva la mijloc aici...

Deodată îmi aud telefonul sunând...

Eu: Mă întorc imediat...

Ies din laborator si merg în celălalt capăt al coridorului...

*convorbire telefonică*

Eu: ... A-alo?

???: Tic-tac... Tic-tac...

Eu: Tu eşti...

???: Eu sunt... La ora 12, si 12 minute... Ceasul.... Strada.... Un... singur loc...

Se auzea întrerupt, puteam să aud un sunet strident... Ecranul telefonul se aprindea şi se stângea... Puteam să zic că era bântuit...

Eu: Nu te înţeleg...

???: Timpul.... apropie... Katerine Johnson... Sunt...

Deodată sticla telefonului se crapă singură... M-am speriat şi l-am scăpat pe jos... Peste câteva minute, lămpile de pe coridor una câte una se stingea... Iar sticla lor cădea pe jos... Am început să ţip... Bucăţi mari de ciment si vopsea cădeau de sus... M-am blocat... N-am ştiut ce să fac... Deodată aud... Audo voce cunoscută care mă striga... Era o voce de copil... Mă ridic automat, şi î cep să merg pe coridor parcă inconştiemtă de ceea ce mi se întâmplă în jur... Pe hol era agitaţie, au ieşit toţi, şi toţi încercau să scape de acest coşmar... O văd pe Irene... Îmi spune ceva dar nu pit s-o aud... Mă uit la ea, dar totul se face negru...