Gardianul sufletelor destrămate - Partea a II-a: Răzbunarea lui Andrei

Vrei să fii prietena mea?

Când îi simți parfumul și-a ridicat privirea din telefon. Erau încă departe unul de celălalt dar îi simțea parfumul, aroma, ca și cum ar fi fost în brațele lui. Și-a amintit-o numaidecât. Era fata de care era îndrăgostit de ani de zile. Doar că ea nu îl vedea așa. Îl vedea ca pe un prieten bun. Iar el tot ce dorea acum era să o lipească de perete și să o posede cu pofta pe care o strânsese în toți acești ani. O pasiune mistuitoare, care îl ardea încet.

Și-a mușcat buza de jos, a strâns pumnii și s-a abținut, din nou. Ea nu va ști niciodată gândurile lui.

Trei etaje mai sus și au rămas în lift doar ei doi și o doamnă în vârstă. El își drese glasul ușor, ea ridică privirea și îl văzu.

Îi apăru instant un zâmbet cald și prietenos pe chip.

-Andu! sări ea bucuroasă.

-Bună, Clara! rosti el cu glasul răgușit.

-Ce faci aici ?

-Am trecut să o văd pe mama... Tu?

-Nu creeed! Mama ta lucrează aici în clădire?

-Da....

-Ce tare! Eu lucrez tot aici... La ultimul etaj, la Skybar....

Andu se fâstâci tot, ceea ce nu îi stătea în fire. Era mereu stăpân pe sine, nu își pierdea cumpătul, dar acum... Era ca adolescentul de acum 10 ani, când a cunoscut-o prima oară.

Iar acum, după 2 ani de când nu s-au mai văzut, ea este din nou lângă el și îi zguduie viața...

Acum 3 ani ea a cunoscut pe cineva și s-a căsătorit. Iar el a plecat, ca să nu o mai vadă... Să nu mai sufere... Dar azi a revăzut-o... Și i-a simțit parfumul pe care îl adora și care îi rămăsese imprimat în minte ca un drog.

-Andu, te rog, vino într-o seară la bar. Eu lucrez până târziu. Bem ceva, ne mai povestim...

-Da... Eu... O să încerc... Trebuie să cobor, Clara... Pa...

-Pa, Andu...

Coborî și o luă la dreapta, repede, spre un sector necunoscut. Dar inima lui bătea cu putere, era atât de emoționat... După atâția ani încă i se înmuiau picioarele când o vedea sau când îi vorbea... Ea era prima lui iubire, încă o iubea, în secret. Dar măcar acum nu o mai vedea zilnic. Nu trebuia să sufere zilnic chinul de a sta în preajma ei, fără să fie a lui.

Mama lui apăru în ușă și îl privi câteva secunde.

-Andu, mama... ești bine? Pari abătut...

-Da, mama... sunt ok... M-am reîntâlnit cu cineva...

-Cu cine?

-Clara... spuse el deznădăjduit.

-Oh...

Mama lui știa bine cine era Clara și ce însemna pentru el. Mama lui l-a văzut cum s-a retras după ce Clara s-a căsătorit. Mama lui a cules lacrimile de pe obrazul lui, i-a strâns inima făcută bucăți. Iar mama lui știa bine ce înseamnă să ai inima bucăți. Trecuse prin asta până să îl cunoască pe Andrei, pe tatăl lui Andu...

Așa că și-a luat fiul de braț și au ieșit la cafea, așa cum făceau în fiecare zi de joi. Andu se mutase singur într-un apartament pe care i l-au cumpărat ai lui când s-au reîntors în țară, dar promisese că nu se va îndepărta de ai lui. Doar că a făcut-o, încet, fără să vrea ...

-Ți-ai făcut bagajele? întrebă Larisa încercând să îl scoată din starea de visare care îl cuprinsese.

-Da... Mai am o parte din ele... Oricum, am și la cabană o grămadă.