Gardianul sufletelor destrămate - Partea a II-a: Răzbunarea lui Andrei

Tăcere

Andrei vorbea deja de aproape  două ore cu Larisa, îi povesti ce s-a întâmplat. Chiar dacă era îngrijorată, avea un sentiment de liniște, să știe că băieții ei sunt împreună cu tatăl lor.

Andrei se întoarse în apartament și îi găsi pe Ana și pe Andu dormind, îmbrățișați. Zâmbi dar era fericit. Chipul lui Andu era senin, lipsit parcă de griji, ca atunci când era mic și îl privea cu orele în timp ce dormea.

Anduțu, jumătatea lui de inimă...

Plecă să îi ia pe Lorena și pe Lorenzo de la aeroport, aveau nevoie de tot ajutorul pe care îl puteau primi acum. Era clar că aici se va da bătălia finală. Și nu avea să fie una cinstită, așa știa. Sarca nu a jucat niciodată cinstit. Dar nu înțelegea totuși, de ce a riscat atât și a venit acasă, la petrecerea lui Luca... Lacrimile lui... Ce rol aveau? De ce continua cu lupta asta împotriva lor?

O săptămână mai târziu, planul era în desfășurare. Puseseră la punct detaliile și acum stăteau în noul apartament luat într-un hotel de lângă centru, aproape de casa în care l-au găsit pe Alexandru. Locul era o fortăreață, foarte bine păzită. Ana le-a dat câteva informații prețioase dar se temeau totuși să le folosească, putea fi o strategie de-a lui Sarca, prin intermediul Anei să îi atragă în capcană.

Oricum era căutată, pusese gorile să o caute din momentul în care și-a dat seama că nu mai este pe barcă și a bănuit că s-a alăturat familiei Militaru.

Andrei era acum mai preocupat de siguranța copiilor săi decât de ce se va întâmpla cu Sarca.

Iar salvarea tuturor a venit sub forma unui sms de la Marius, un mesaj care i-a luminat pe toți dar le-a dat și speranțe. Andrei făcu ochii mari când îl citi... Înțelegea de ce Alexandru l-a privit pe Luca cu ochii înlăcrimați, de ce a continuat după toți acești ani să îi urască.

Andu observă imediat că tatăl său a primit un mesaj și veni lângă el.

-Tata...? Totul ok?

-Mda... Am primit asta de la Marius...

Andu citi mesajul și se încruntă.

-Dumnezeule mare... Nu e de mirare că vrea să termine cu noi... Ce facem? Îi spunem?

-Încă nu... Trebuie să îi punem la adăpost, pe amândoi...

Priviră amândoi către Luca și Cătălin, care stăteau la o masă și încercau să exerseze asamblarea unei arme. Nu erau pregătiți pentru așa ceva, nu aveau experiență. Andrei era militar de carieră, Andu învățase să se descurce singur, dar Luca și Cătă erau de departe un pericol, chiar și pentru ei.

-Le spunem când se termină totul...

- Și Ana trebuie să meargă cu ei, spuse Andrei către fiul său. Știu că o vrei lângă tine, dar cel mai bine și sigur este să fie toți trei departe de ce va urma.

Andu își privi îngerașul. Tatăl său avea dreptate, nu o putea expune și pe ea, suferise destul.

Lorenzo a aranjat ca Luca, Cătălin și Ana să părăsească țara împreună cu un agent Interpol și să se ascundă undeva în Belgia. Bineînțeles că nu au acceptat ușor și abia după lungi discuții și urlete au fost trimiși de acolo.

Teama plutea totuși în jurul lor, chiar dacă erau curajoși. Inamicul era unul aprig, care cerea răzbunare.

Andu voia să stea față în față cu cel care îi ucisese părinții, să îi șteargă zâmbetul de pe chip, să oprească nenorocirile pe care acesta le făcea. Avea nevoie de dreptate. Trăise atât de mult timp cu ideea că nu i s-a făcut dreptate încât inima lui nu putea accepta ideea că nu vor fi pedepsiți cei răi. Nu există altceva ... Nu se poate ca viața atâtor oameni să fie nenorocită iar vinovații să triumfe.