5.Să înceapă petrecerea

100 16 12
                                    

-Ce s-a întâmplat cu fața ta?îl întreb puțin îngrijorată.

-Am căzut pe scări,nimic mai mult.
Cum de ai ajuns așa devreme?

Știam că nu îmi spune adevărul,dar am promis amândoi că nu o să trecem linia când e vorba de viață din afara locului de muncă.

-Nu am putut să dorm.eram curioasă să știu ce a pățit,dar mă duc lângă el și îi țin sacul în timp ce el dădea în el,încât și picioarele îmi alunecau.

Terminăm după două ore antrenamentul,iar chiar atunci înainte să plec îi arunc o pungă cu gheață pentru ochi și ceva pentru buza spartă.

-O să te ajute măcar puțin.Ne vedem în 15 minute în birou.

-Mâine la aceeași oră?mă întreabă el.

-Din păcate nu,pentru că plec la Busan o săptămână.Până mă întorc nu vreau să îți m-ai văd fața așa.

Ies din sală și mă îndrept spre baie unde îmi las toate hainele și intru repede într-unul dintre dușuri.
Chiar înainte să ies din duș aud două persoane cum intră înăuntru.

-Ai auzit de agentul nou Bang Chan?
întreabă una dintre ele.Din câte am auzit se culcă cu agentul Min și acum lucrează împreună.

-Așa ar putea obține toți un post în secție.Ce ar fi să mă culc și eu cu el să vedem dacă avansez mai repede?

Îmi iau prosopul apoi hainele și trec pe lângă ele ca și cum nu le-aș fi auzit.
Înainte să închid ușa le arunc o privire urâtă și plec.

-Ai ajuns devreme astăzi.îmi spune Soo-Min.Te așteaptă cineva în birou,
îl cheamă Lee Felix.

Las câteva documente pe masă și intru la mine în birou.Îl găsesc uitându-se la pozele cu familia mea și câteva dintre diplomele de pe peret.

-Cum ți-e umărul agent Min?Trebuie să recunosc pentru vârsta ta ai destul de multe realizări.

-Iar tu ești?

-Lee Felix,mă ocup de cazul fratelui tău.

-Cazul fratelui meu a fost închis acum mult timp.

Mă uitam atentă la mâinile lui și vedeam cum pumnii îi erau roșii.
Singura mea idee era că el a avut ceva cu Bang Chan înainte să se vadă cu mine.

-Puminii tău,ai nevoie de gheață?îl întreb deja așezându-mă pe scaunul meu.

-O să spun ce am de spuse,fratele tău trăiește și dacă cumva mai păstrează contactul cu tine aș prefera să știu acum decât să aflu mai târziu și să te trec complice.Ultimele noastre date arată că se întoarce în Coreea odată pe lună apoi dispare.E ca și cum el chiar ar fi mort.

Mă întrebam de ce știa atât de multe lucruri pe care eu le-am descoperit doar acum câteva ore.Voiam să îi răspund înapoi,dar el părea mai mult decât sigur că ascund ceva.Înainte să îl pot da afară din birou Soo-Min intră și îmi spune că trebuie să mă pregătesc pentru o misiune.

-Mi-a făcut plăcere să vă cunosc,Min Yoora.

-Vă rog plăcerea a fost de partea mea,iar dacă tot sunteți aici o să vă spun de acum că orice altceva vreți să aflați despre colegul meu prin violență eu zic să rezolvăm noi doi.

Imediat ce realizează ce am spus își ia lucrurile și se face nevăzut din birou ca și cum nici nu ar fi fost aici.

-Yoora,misiunea ar trebui să înceapă în seara asta poate vrei să îl chem și pe Chan cât timp discutăm.

-E ok,spune-mi despre ce e vorba.

-În 2019 un nou traficant de droguri a apărut în Seul nimeni nu îi știe numele adevărat,dar se zvonește că în seara asta va face cea mai mare tranzacție de droguri de până acum la o petrecere.Din fericire îl putem opri,dar tu și Chan trebuie să participați la petrecere.

*perspectivă autoare*

Nu era foarte încântată de idea unei misiuni chiar înaite să plece la bunica ei,dar trebuia să o facă.Îl chemase pe Chan și discutaseră despre toate detaliile misiunii.Ochiul lui era încă destul de vânăt și buza îi era spartă,dar June se oferise să le acopere.

Yoora și Soo-Min erau acum într-o altă cameră unde Soo-Min își ajuta prietena să se pregătească.Îi aduse o rochie neagră care îi venea perfect pe corp,colierul făcut din perle și tocurile făceau totul să pară mult mai atractiv.Nu purta foarte des rochii,doar la ocazi speciale.

 În timp ce Soo-Min îi povestea totul despre misiune,Yoora era complet distrasă de detectivul care îi făcuse o vizită astăzi și se întreba ce legătură au toate acestea cu Chan.

-Ești gata.îi spune Soo-Min după ce face ultimele aranjamente.Tu o să primești un alt nume,pentru că ești cunoscutăde ei pentru câți traficanți ai prins până acum.

-Și Chan?o întreb curioasă.El de ce nu primește alt nume?

-Chan o să își folosească numele celălat,Christopher,iar tu o să fi Emma.În seara asta o să fiți un cuplu din New York.Chan o să se ocupe de marfa de afară,iar tu vei pune în aplicare tot ce te-am învățat,doar încearcă să nu pari,știi tu,nebună.

Își ia geanta și își pune mănușile negre de mătase apoi iasă afară din secție unde îl vede pe Bang Chan în costumul său negru,care îi venea ca turnat pe corp.Amândoi păreau schimbați față de cum arătau zi de zi,iar Chan părea fascinat de ea.

-Arăți uimitor.spuse apoi îi deschise ușa.

De această dată amândoi stăteau în spate,dar niciunul nu spunea nimic.Yoora se mișca dintr-o parte în alta pentru că rochia era destul de strâmtă.

-Văd că nu ești o mare fană a rochiilor.

-Cum pot să mă bat în ceva ce mă ține pe mine captivă,Chan,sau ar trebui să îți spun Christopher?fata începu să râdă subtil pentru că i se părea destul de amuzant că celălat nume a lui Chan era acela.

-Poți râde cât vrei,dar în seara asta toată lumea o să fie cu ochii pe tine.Soo-Min și-a făcut treaba bine.

Yoora înroșise imediat și nu realizase până când Chan îi făcuse un semn spre obraji.Parcă voia să intre în pământ doar că deja mașina oprise în fața clădirii unde se ținea evenimentul.Uitându-se din mașină putea vedea câteva fețe cunoscute,care probabil ieșiră din închisoare după ce Yoora îi prinse cu câțiva ani în urmă.

-Ești pregătită să îi lași pe toți cu gura căscată?

-Pot să te întreb același lucru.

-Te rog,Yoora,eu doar o să mă bucur că ești la brațul meu nu al altuia.

VAGABOND||Bang Chan Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum