Dintr-o cutie de chibrituri goală
Şi dintr-un univers neîncăpător
Aştept s-apară ultima vocală
Din primul meu descântec de amor
Aş vrea să scriu un vers dar gândul tace
Iar pe biroul meu din lemn de dud
Stă braţu-mi ca străpuns de mii de ace.
Îl văd, îl simt, dar nu îl mai aud
În frunte port un semn de nenăscut
Şi-o tragică-ntrebare am în suflet:
Cum să înviu când înca n-am murit?
Cum pot să plâng când sunt făcut din zâmbet?
-----
A mai ramas din mine doar povara
Ce-o poartă ghioceii primăvara.
