E frig și-i vânt și ploaia s-a oprit
Iar lângă mine cântă o chitară
N-am bani, n-am acte, nu mai am nimic
Mă simt acasă chiar de sunt în gară.
O voce-anunță trenul de Constanța
Nu am bagaje, nu ți-am luat nici flori
În buzunar la vestă am speranța
Și-n gând am doar un tren de călători.
Mă duc acasă să respir cu marea
Renunț la starea mea de prizonier
Mă duc s-amestec algele cu sarea,
Și pescarusii să-i înalț sper cer.
-----
Pentru oricare plânset sau suspin
Și pentru fiecare clipa tristă
Cu ochii marii, cu sufletul senin,
Voi flutura spre zare o batistă.
Dacă mă vede vre-un vapor departe
Și de ma cheama, -l voi ignora:
Doar marea stinge dorul ce m-ar arde,
În inima și-n vene, de-aș pleca.
