Between love and danger(Pauza)

Capitolul 1

Aveam 5 ani când mă mutasem în Coreea. Părinții mei primiseră o promovare uriașă, așa că nu au mai stat prea mult pe gânduri și în 2 luni eram deja stabiliți acolo. Tot ce-mi amintesc în perioada aceia este cât de mult îmi lipseau prăjituile bunicii. Fiind încă mică limba am învățat-o repede, iar la grădiniță erau mulți copii dornici să stea langă mine. Îi atrăgea părul meu blond și ochii mei albaștri ca de gheață. Însă când am început școala devenise o problemă. Începuseră să conștientizeze faptul că eram diferită și încetul cu încetul m-au marginalizat. Nu înțelegeam ce se întâmpla atunci, dar când am ajuns în generală am conștientizat că ochii mei atât de diferiți față de ai lor mă făceau diferită, nu specială.

A fost o perioadă grea pentru mine. Nu aveam prieteni și părinții erau plecați toată ziua. Neavând cu cine vorbi am ajuns să țin totul pentru mine și ușor, ușor să-mi închid toate sentimentele adânc în interiorul meu. Într-a 7a devenise din ce în ce mai rău. Băieții dezvoltaseră un anumit interes față de mine și atunci ignoranța s-a transformat în ură din partea feteor. Eram frumoasă, înaltă, cu trăsături europene, aveam talent la desen, eram bună la sport și literatură. Dacă eram în locul lor poate și eu m-aș fi urât.

* * *

Era prima zi din semestrul al 2-lea. Mi-am pus repede uniforma pe mine și m-am îndreptat cu pași grăbiți spre școală. La poartă mă aștepta grupul celor mai nesuferite fete din școală. Mereu erau acolo.Mă așteptau special. Eram un fel de mică distracție a lor înainte de ore. Cum le-am zărit mi-am tras gluga mai pe față și am dat muzica mai tare. Se pare că nu mă observaseră așa că am mers mai departe, însă cand am ajuns în dreptul lor una dintre ele mi-a pus piedică și m-am trezit pe pământul încă umed de la ploaia de azi-noapte. Fusesem așa fraieră. Normal că mă văzuseră. Doar nu degeaba stăteau acolo. Mă simțeam mizerabil, slabă și totuși capul îmi zvâgnea de furie. Deși nu vroiam să le dau satisfacție o lacrimă fierbinte mi s-a prelins pe obraz. Asta le-a stârnit un râs copios și după ce mi-au mai adresat câteva vorbe veninoase au plecat în sfârșit.

Mă uitam în pămant și mă gândeam la puținele lucruri ce mă făceau fericită. Nu aveam de gând să mă ridic prea curând. Tot ce doream era să se oprească și să mă întorc la vremurile când eram o fetiță fericită fără griji, ce avea mereu un zâmbet fericit pe buze. O pereche de pantofi a apărut în raza mea vizuală și mi-am ridicat sfios privirea. Am dat de niște ochi rotunzi, negri și îngrijorați. Îmi întinsese mâna ținând un șervețel frumos împăturit. Se pare că nu observasem, dar lacrimile curgeau necontenit pe fața mea. Văzând că nu am nici o reacție a început să mi le șteargă ușor și mi-a afișat un zâmbet timid. Siguranță. Acesta a fost primul sentiment când l-am văzut.

Hey! Am postat primul capitol din prima mea carte. *feeling so proud* ^.^ Aștept păreri și nu ezitați să-mi lăsați un comentariu dacă v-a plăcut povestea. Kisses :3