Legea 4

51 1 0
                                    

  Legea nr.4: Legea Autoritatii

Să presupunem că, răspunzând unui anunț din ziar, cineva se oferă voluntar pentru un experiment, care se ține la Facultatea de Psihologie, despre „efectele pedepsei asupra procesului de învățare și a memoriei”. Coordonatorul experimentului, un profesor de la facultate, îi spune respectivului că va avea un partener, anume pe dvs., și că dvs. trebuie să vă amintiți niște cuvinte pe care le-ați memorat deja. În timp ce vă leagă de un scaun și vă atașează niste electrozi la piept, coordonatorul îi explica voluntarului că sarcina lui este ca, pentru fiecare răspuns incorect, să vă administreze un șoc electric prin intermediul unui comutator pe care îl are. Intensitatea șocurilor va fi din ce în ce mai mare pe parcurs. Voluntarul devine un pic îngrijorat, dar coordonatorul îl linisteste spunându-i că șocurile, chiar dacă la un moment dat vor fi dureroase, nu vor avea nici un efect permanent.

Și experimentul începe. După câteva raspunsuri corecte, o dați în bară și partenerul vă sancționează prompt: 15 V, o mică tresărire, nimic grav. Urmeaza alte câteva greseli: 30 V, 45 V, 60 V… Șocurile incep să fie dureroase, la 120 V țipați. La 150 V urlati de-a binelea și spuneți că vreți să renunțați, dar coordonatorul îi cere voluntarului, pe un ton ferm, să continue. La 190 V încercați să vă smulgeți din scaun, de-abia vă puteti concentra pentru a da un raspuns… 240 V, 255 V, 270 V… Vă rugați, loviți cu picioarele în pereti de durere, răspundeți la întâmplare… Partenerul dvs. e alb la față, dar coordonatorul țipă la el să nu renunțe și el continuă să apese pe comutator. Este cumva un coșmar? Facultatea asta de psihologie e chiar o facultate sau o cameră de tortură condusă de psihopați?

Experimentul descris anterior nu este imaginar; el a fost făcut în realitate acum 25-30 de ani, dar scopul lui nu avea nici o legătură cu procesul de învățare; se urmarea doar să verifice până la ce punct un om obișnuit era capabil să aplice un asemenea tratament unui nevinovat, fără nici un alt motiv decât ordinele unei autorități (reprezentate în cazul de față de coordonator). Victima, evident, nu primea nici un șoc electric, ea era un actor angajat de cercetatori să simuleze efectele descrise mai sus. Poate părea de necrezut, dar aproape 70% din cei tratați (persoane normale și alese la întâmplare) au urmat ordinele primite, ajungând să administreze șocul maxim de 450 V, în ciuda suferinței evidente a „victimei”. Să menționăm că acești voluntari erau perfect conștienți de durerile care le provocau, experimentul nu le plăcea deloc, vroiau sa plece, dar continuau totuși sa apese pe comutator când coordonatorul le cerea s-o faca. Concluzia experimentului confirmă un aspect și anume: disponibilitatea persoanelor adulte de a urma până la extrem ordinele unei autorități.

Se întâmplă adesea să subevaluăm forța lucrurilor evidente: dintre toate comportamentele automatice pe care le analizăm în această serie de articole, acela de a executa ordinele sau de a asculta sfaturile care vin din partea cuiva aflat într-o poziție de autoritate are forța cea mai mare. Ni se pare atât de evident că trebuie să ne supunem unui ordin venit „de sus”, încât acordăm foarte puțină atenție acestui lucru.

Explicația?

Explicația o constituie adevărata spălare de creier la care suntem supuși toată viața: acasă trebuie să ne supunem părinților, la școală – profesorilor, pe stradă – polițiștilor, la job – șefului etc. Ca să nu mai vorbim de educația religioasă care ne spune că întotdeauna trebuie să ne supunem lui Dumnezeu. Este foarte util pentru societate faptul că cetățenii recunosc o autoritate comună și că i se supun. Supunerea este un element de bază în structura vieții sociale. Anarhia nu ar face posibilă nici măcar simpla conviețuire, cu atât mai puțin dezvoltarea societății, a comerțului, a științei etc. Supunerea față de autorități ne scapă de responsabilitatea rezultatelor acțiunilor noastre (gândiți-vă la răspunsul-șablon al celor acuzați de crimă de război: „Eu doar am executat ordine”), în plus, cei aflați de obicei într-o poziție de autoritate (părinți, medici, judecători, politicieni, experți…) sunt într-adevăr mai bine pregătiți decât noi într-un anumit domeniu și, în mod sigur, toți am constatat cel puțin o dată că este mai bine să-i ascultăm pe ei, decât să procedăm dupa capul nostru. Că și în cazul celorlalte legi pe care le-am analizat, problema nu este legea în sine (de obicei pozitivă), ci felul mecanic în care reacționăm: odată ce am fost educați să ne supunem autorității, riscăm să ne supunem chiar dacă ordinele acesteia sunt complet absurde (experimentele făcute în locuri unde structura ierarhica este foarte importantă, de exemplu în armată sau într-un spital, au dovedit că un ordin deliberat aberant nu este analizat critic, ci este executat fără discuție).

Cât de adevărată este autoritatea căreia ne supunem? Până acum am vorbit de autoritatea reală. Partea proastă este că autoritatea se manifestă mai ales prin simboluri, extrem de ușor de contrafăcut, iar posibilitățile manipulatorului de a vă face să credeți ce vrea el sunt numeroase:

– escrocii de orice nivel au înțeles perfect că, în majoritatea cazurilor, noi ne bazăm pe aparențe și nu verificăm ce ni se spune, pentru că ni se pare nepoliticos.

De aceea ei ne arată doar simboluri exterioare ale autorității, lucru extraordinar de ușor de realizat:

– publicitatea ne umple cu tot felul de păreri ale unor „experți” care garantează calitățile diverselor produse și nimănui nu-i trece prin cap să controleze dacă sunt, într-adevăr, experți;

– ziariștii sunt convinși că pot să comunice orice prostie publicului și să fie crezuți, pentru că „este scris în ziar” sau „s-a spus la televizor”;

– birocrații pot să ne ceară tot felul de hârtii pentru că „așa este regulamentul”, „acestea sunt ordinele”, sau, mai modern, „așa e rezultatul de la calculator”. De multe ori autoritatea invocată poate fi o bazaconie, dar Legea „supunerii față de autorități” funcționează perfect.

Autoritatea lui John Nobody

Dacă un prieten vă spune că feliile de roșii puse pe chelie stimulează creșterea parului, probabil nici nu-l veți băga în seamă. Dar dacă citiți în ziar că profesorul John Nobody și echipa lui de la Nowhere University, după 10 ani de studiu asupra a 4.500 de persoane, au demonstrat eficiența feliilor de roșii în tratarea calviției, vă repeziți imediat la piața să luați roșii, fără să vă întrebați vreun moment dacă există un profesor John Nobody și o universitate Nowhere (vă rog să observați câte autorități au pus pe masă: un profesor și echipa lui, o universitate americană, cercetări timp de 10 ani, 4.500 de persoane, articol în ziar…).
Înțelegeți cât de eronat și manipulator este?

Pe Valurile Manipulării Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum