Timpul...
A pierit în pași tot lirismul languros al unei beautitudini fluctuante. Încet,amar și terebrant, a
smuls euforia creației, proaspăt apărută din cele mai vechi temelii ale suflului, și a dispărut în neunde amintirea pustă a unui singraf.
Fierb.
În valurile arzătoare și pătimașe ale solitudinii mării...fierb.
Spumeg.
Îmi ies din minți și urlu în ecouri surde, mă zbat în propria-mi tinerețe și, cad.
Ucisă din celula posesoare a existenței, făuresc tragedii eterne în jurul emoțiilor frapante cu care m-ai lăsat.
Tu, nomenclatură tainică a timpului, ai dansat pe barcarole renascientine fără curmare,
ai făcut o ființă vulnerabilă să juiseze în adâncimea antică a istoriei tale și,
în definitiv, să îi oferi omorâciunea drept cel mai rafinat plocon.
Căci, timpule,
asta faci...ucizi tipicar iubirea,
ridicându-se în anhidride efemere,
uitate prin vastul firmament.
CITEȘTI
Contorsiune
ContoDacă acesta nu este un basm ferice, atunci am să îmi las testamentariu desăvârșit.
