101 de regrete

6. Schimbare I

Deschid ochii cu greu, observand tavanul alb al unei camere. Ma ridic in fund, durerea de cap provocandu-mi un mic deranj. Initial am crezut ca sunt intr-o camera de spital, dar privind mai bine locul pare a fi o camera normala. In dreapta mea, pe un fotoliu, se afla un om in varsta de aproximativ 50 de ani care imi zambeste cald.

— Ma bucur ca te-ai trezit! spune entuziasmat. Se apropie putin de mine ceea ce ma face sa tresar si sa ma dau putin in spate.

—E ok, nu-ti voi face rau! spune repede cand observa frica din ochii mei. Numele meu este Christopher Jones si sunt bunicul tau. Imi spune, ochii mei marindu-se incercand sa procesez ce se intampla.

— T-tu m-ai salvat de politie? Cum? De ce? il intreb putin ezitanta la inceput, insa curiozitatea mea preia controlul. Domnul Jones zambeste cand vede ca mi-am mai revenit.

— Melek, esti nepoata mea, sange din sangele meu, n-am nevoie de un motiv sa te salvez. Cat despre politie nu pot spune ca esti total in afara oricarui pericol, dar daca ma asculti in cateva luni vei putea umbla din nou in public fara probleme.

Il privesc sceptica. De ce ar trebui sa am incredere in el? Inteleg, face parte din familia mea, dar nu ma cunoaste. El este un strain pentru mine, eu sunt o straina pentru el. Ce este legatura de sange pana la urma? De ce este atat de importanta? Totusi, n-am unde sa merg si politia este pe urmele mele. Orice este mai bine decat inchisoarea, dar asta nu inseamna ca nu-mi dau seama de anumite lucruri.

— Nu este doar asta, asa-i? spun intrebator. Nu este singurul motiv pentru care m-ai salvat. Ai nevoie de mine, stiu asta, dar as vrea sa stiu motivul. Pentru ce ai nevoie de mine? spun sigur.

   Acesta zambeste putin, dar isi revine, privindu-ma in ochi cu o expresie serioasa.

— Voi fi sincer cu tine, Melek. Ai trecut prin multe si esti suficient de matura sa intelegi anumite lucruri. Familia noastra are un trecut destul de intunecat, fiecare generatie venind cu ceva nou. Ceva mai bine gandit, mai puternic si mai malefic, iar acum, draga mea, este timpul tau sa iei fraiele acestei generatii. Cand eram tanar, mama ta nu avea nici zece ani, am inceput sa adopt fete, unele chiar minore, cu carti de identitate false si am creat un bordel unde le vindeam corpurile pe bani zilnic. Totusi, niciodata n-am luat pe cineva cu forta, toate fetele au venit de buna voie, avand nevoie de bani. Familii sarace, fete care au fugit sau au fost date afara de acasa. Nu aveam multe fete, erau in numar de 4, dar erau destul de bune incat sa scoata un profit peste asteptari. Cumva, am creat o legatura cu ele si am decis sa strangem bani pentru ceva mai mare decat un bordel de 4 persoane. Dupa un timp am decis sa cream un loc unde oamenii tradati sau raniti sa se antreneze. Am angajat cativa invatatori de arte martiale si multe altele si terenul era pregatic. Desigur, aveam un contract. Ei trebuiau sa ramana in acest loc pentru a se antrena si a-i invata pe cei noi veniti ce trebuie sa faca, iar noi le dadeam in schimb, razbunare. Am omorat de la parinti, la prieteni, la fosti iubiti, la amantele lor. Un mare macel a fost creat incat am atras atentia unor mafii, fara sa vrem. Asa a inceput un fel de razboi intre noi si ele, ceea ce ne facea si pe noi sa ridicam garda. In prezent este pace pentru ca am ajuns o mafie destul de puternica la randul nostru. Da, Melek, mafie. Am ajuns sa facem trafic de droguri, asasinari si multe altele. Comunitatea noastra s-a marit considerabil, iar eu sunt batran. Majoritatea partenerilor nostrii din mafie sunt tineri, intre 17 si 45 de ani, dar indiferent de varsta lor sau de experienta, tu esti nepoata mea, sange din sangele meu. Nu exista cineva mai potrivit pentru a lua carmele acestei afaceri decat tine. Stiu ca nu ai antrenamentul necesar, insa avem timp si eu n-am de gand sa plec curand. Voi ramane conducator pana consider ca esti suficient de pregatita sa-mi iei locul. Poate ca este mult de digerat acum, insa nu-ti cer raspunsul imediat.

    Acesta termina de vorbit, se ridica de pe scaun si iese usor din salon, lasandu-mi timp sa ma gandesc. Eu sunt inca nemiscata, ochi mari ce privesc nefocusati peretele alb, gura usor deschisa si un creier ce inca incearca sa proceseze informatia primita.

  Mafie? Afaceri ilegale? Trafic de droguri?

Toate aceste lucruri suna ca un scenariu de film si totusi bunicul meu se ocupa cu asa ceva si vrea ca eu sa-i continui munca. Sprancenele mi se incrunta usor, gandurile mele devenind din ce in ce mai confuze. Vreau sa fac asta? Nu stiu. Am ceva de pierdut? Nu chiar. Tot ce vreau acum este sa scap de politie si sa am un loc in care pot dormi in siguranta. Aceasta pare cea mai buna optiune, mai ales ca antrenamentele ma pot ajuta foarte mult. Nu vreau sa mai fiu slaba, nu vreau mai fiu o tinta usoara, iar gandul de a fi lider ma entuziasmeaza si imi mareste increderea in mine. Pare ca m-ar ajuta foarte mult fizic, cat si psihic. O intrebare imi tot apare in minte si indiferent cat de mult incerc s-o ignor, este destul de importanta si trebuie pusa: Sunt pregatita? Cel mai probabil nu. Multe lucruri ar putea merge prost, dar daca stau sa ma gandesc la cum ar sta situatia daca totul ar merge bine, realizez ca aceasta este cea mai buna optiune si singura mea sansa. Ori ma descurc si totul iese bine, ori nu ma descurc si probabil bunicul va avea grija de mine astfel incat sa n-am probleme cu politia, ori merg la inchisoare. Indiferent daca pot sau nu, oferta bunicului suna cel mai bine. Bunicul intra inapoi in salon si imi zambeste, asteptand sa-mi spun decizia:

— Inainte sa aleg, pot sa am cateva zile de proba, in care sa-mi testez potentialul si sa vad cat de bine ma integrez in grupul lor? Nu vreau sa iau o decizie pripita. Ii spun nesigura si putin ezitanta.

  Acesta imi zambeste cald si da din cap afirmativ.

— Doctorii au spus ca esti libera sa pleci. Ti-am lasat niste haine in plasa de langa pat. Schimba-te pana ma duc sa semnez externarea. Dupa vom pleca la sediu. Spune si iese pe usa.

   Plasa alba cu haine imi sare imediat in ochi. Ma ridic usor si incep sa ma schimb. Hainele imi sunt putin largi, dar nu e asa rau incat sa nu le pot purta. Dupa ce ma schimb, apuc sa mai stau in pat cateva minute inainte sa vina bunicul si sa plecam impreuna. Drumul cu masina este destul de linistit. Privesc pe geam campiile si casele trecand asa repede incat nu apuc sa le observ pe fiecare in parte. Asa a trecut si viata mea pe langa mine, nerealizand fiecare consecinta a actiunilor mele. Nu stiu daca sa am incredere in bunicul meu, nu stiu daca sunt in siguranta unde ma duce, dar atat timp cat sunt scapata de politie nu cred ca ar trebui sa ma plang.

  Masina se opreste, doua porti uriase deschizandu-se. Intram intr- o parcare subterana plina cu masini. Oare e privata? Cati oameni sunt in cladirea asta? Ma dau jos usor, nesigura pe proprii mei pasi.  Iesim din parcare, ajungand intr-un coridor imens care se ramifica in toate directiile de doua ori pana la finalul sau. Acolo se afla o usa gri. Voci se pot auzi din cealaltă parte. Multe voci. Bunicul intra primul si eu urmez incet.

    Intram intr-o  camera imensa plina de saci de box, saltele si multe alte echipamente de lupta. Toata lumea se opreste si isi intoarce capul spre noi pentru o secunda, revenind imediat inapoi la treaba lor. Ma plimb incet pana in centrul camerei, incercand sa analizez tot ce se intampla aici. Toata lumea e ocupata antrenandu-se. Ma asez la marginea ringului de box, descurajandu-ma doar privindu-i. Sunt in stare sa fac asa ceva? Imi asez mainile pe genunchi, lasandu-mi capul sa cada pe ele.

   Nu trec nici 5 minute ca cineva se aseaza langa mine. Ridic imediat capul si observ in stanga mea un baiat ce-mi zambeste incurajator.

— Buna! Ma numesc Jackson. Deci tu esti urmatoarea conducatoare a locului acesta. Spune privindu-ma cu, curiozitate.

— O spui cu asa siguranta. Nici nu stiu daca sunt in stare sa am acest titlu. Ii spun total demoralizata.

   Acesta se ridica, punandu-se in fata mea si intinzand-mi o mana incurajator.

— Nu esti singura aici! M-as bucura sa te indrum! Sa vedem daca reusim sa scoatem din tine o persoana in stare sa fie conducatoare. Nu ai ce pierde! Ce zici? Nu merita sa-i dai o sansa acestei oportunitati? Ma intreaba atat de incurajator incat ma face sa-i iau mana, ridicandu-ma cu o condifenta nemaivazuta demult in mine.

   Intram amandoi in ring.

— Si care ziceai ca e numele tau? ma intreaba.

— M... Chanter. Chanter Jones.