101 de regrete

4. "Fugi!"

Ma plimb prin casa asta de zece minute si nicio urma de ei. Daca Ari ar fi singura as fi si mai ingrijorata, insa faptul ca Tyler este cu ea ma linisteste. Urc scarile spre etajul doi sperand sa-i gasesc pe undeva pe aici. Pasesc usor pe holul cu o gramada de usi. Casa asta arata mai mult a hotel decat a casa. Impietresc in loc langa o usa crapata. Plansetele care se aud printre sughituri si o voce barbateasca ce incearca sa linisteasca persoana care plange imi face pielea de gaina. Soapte ce spun "Va fi bine", " O sa vezi ca iti va placea" ma fac sa ma gandesc ca nu este vorba de o persoana care incearca sa consoleze pe cineva. Incerc sa vad ceva prin crapatura facuta de usa, insa nu pot sa observ mai mult de niste miscari neclare. Lumina lunii ce intra prin fereastra era singura sursa ce lumina camera. Corpul imi tremura, inima imi batea tare in piept cand am decis sa intru usor pentru a vedea ce se intampla.

Si atunci lumea mi s-a oprit.

Socul m-a lovit ca un cutit.

Inima mea s-a rupt in bucatele ce nu vor mai putea fi lipite vreodata.

O lacrima mi se prelinge pe obraz.

Stiam ca nimic nu va mai fi la fel dupa seara asta.

Imaginea din fata mea ma sperie si ma distruge in acelasi timp. Verisoara mea este intinsa pe o masa, cu picioarele desfacute. Tyler era intre picioarele ei, tinandu-si palma mare peste gura ei, incercand sa o opreasca din plans. Ari tremura din toate incheieturile, se zbate cu speranta ca ar putea scapa si incearca sa tipe. Speranta aceea nu exista. Ariana nu ar avea nicio sansa de una singura. Pare sa realizeze acest lucru cand Tyler isi duce mana la cureaua pantalonilor, desfacand-o.

Nu pot sa privesc asta, nu pot sa stau cu mainile in san. Ce as putea face? Incerc sa ma trezesc din amorteala ce ma cuprinsese acum cateva secunde si sa gasesc o cale sa-mi salvez verisoara. Observ o sticla goala in coltul camerei. Nu stau sa ma gandesc de doua ori si apuc sticla, dandu-i lui Tyler cu ea in cap. Aceasta se sparge, Tyler cazand. Ma duc repede si o ridic pe Ariana care plange in hohote. Cand observ ca tremura o iau in brate, desi tremur si eu. Incerc s-o calmez, dar nici eu nu sunt calma. Cand privesc spre corpul iubitului meu simt ca imi cade cerul in cap. Corpul sau se afla intr-o balta de sange. Urme de sange se afla si pe coltul mesei, ceea ce ma face sa tresar. Nu asta planuisem. Ii dau drumul Arianei si simt cum lacrimile imi inteapa ochii si imi blureaza privirea. Privirea Arianei cade pe trupul acestuia, facand-o sa tipe. Imi pun mana peste gura ei si ii fac semn sa taca. Aceasta incepe sa planga mai tare. Totusi incearca sa spuna ceva printre sughituri.

—Mel... est-este...m-mort? spune si isi pune chiar ea mana la gura din cauza socului.

Ma tarasc pe podea, rochia mea umplandu-se de sange. Imi duc mana la gatul lui pentru a-i lua pulsul, exact cum ne-a invatat la facultate.

Nu are puls.

Mainile incep sa-mi tremure mai rau, ochii mi se umple de lacrimi. Socul pe care il simt ma rupe de realitate. Cum adica nu are puls? Ce inseamna asta? E imposibil. Incep sa-i scutur trupul disperata.

—Ajunge, Tyler! Gata cu glumele! Trezeste-te! Te rog, ridica-te! M-ai speriat deja! E suficient! strig, plângând.

Il privesc, încercând sa ma calmez. Lacrimile fierbinti imi curg pe obraji, simtind cum viata se scurge din mine.

—De ce nu ai puls, Tyler? intreb incet, nereusind sa inteleg. Respiratia Arianei se opreste pentru o secunda când imi aude întrebarea. Cum este posibil sa nu ai puls? continui sa-l intreb, desi nu imi raspunde. Nici nu se misca.

Constientizarea vine peste mine ca un val de apa rece.

—Esti mort. Soptesc si simt cum tot corpul meu a devenit stana de piatra.

Am omorat pe cineva. Sunt o criminala. O privesc pe Ariana, aceasta aratand la fel de teribil ca mine. Ma tarasc inapoi langa ea si o iau de maini. Trebuie sa fiu tare. Pentru ea. Gasesc puterea sa ma ridic in picioare. Incerc sa o fac si pe ea sa se ridice. Ariana da din cap încontinuu, refuzând sa se miste.

—Haide, Ari, te rog! Trebuie sa plecam pana nu ne gaseste cineva. Spun si imi sterg nasul cu maneca gecii, desi nu este un material foarte bun.

Ariana reuseste sa se ridice cu ajutorul meu si pornim spre iesire, sprijinindu-ne una de cealalalta. Faptul ca am rochia de culoarea sangelui ma face sa trec neobservata. Este ca si cum as fi patata cu apa sau suc sau bere. Când ajungem pe trotuar, scapand de la locul faptei, ma opresc.

—Andy. Spun amintindu-mi de el. Scormonesc prin geanta mea neagra pana gasesc telefonul.

—Mel, ce faci? intreaba Ariana speriata.

—Il sun. El ne poate duce acasa. Spun si observ cum mainile inca imi tremura pe telefon.

—Nu, Mel. Spune si imi ia mainile in palmele ei, strangandu-le usor. El ma poate duce acasa pe mine. Mel, nu poti sa te întorci acasa. Peste cateva ore se va gasi... cadavrul, daca nu mai devreme. Spune facand o pauza inainte de a spune acel cuvant ingrozitor. Politia te va cauta. Spune si nu-mi vine sa cred ce dreptate are. Nu ma mai pot intoarce.

—Dar... ce sa fac? intreb si incep sa plang incet. O privesc in ochi pe Ari si observ ca si ea are lacrimi in ei.

—Fugi, Mel! Il voi suna eu pe Andy. Voi spune ca am mers la baie si te-am pierdut prin multime, ca nu am mai dat de tine dupa aceea. Ceea ce s-a intamplat in aceasta seara va fi secretul nostru. Spune serioasa si incep sa cred ca sunt intr-un cosmar.

—Unde... unde sa ma duc? spun cu vocea tremuranda. Ariana isi scoate portofelul si mi-l da.

—Acestia sunt toti banii stransi de mine in utimii doi ani. Fugi, Mel! Oriunde, dar nu acasa! Fugi! spune si ridica vocea ultima data.

O iau strans in brate.

—Sa-I spui nasei si lui nasu ca ii iubesc. Si lui Andy.

Spun si ma desprind se ea luand-o la fuga. Daca mai stateam nu cred ca mai aveam curajul sa plec. Alerg si alerg. Unde? Nu stiu nici eu. Insa este singurul lucru pe care il pot face. Picaturi reci imi cad pe fata, semn ca incepe ploaia. In mai putin de cinci minute ploua cu galeata. Ca si cum cerul s-a rupt in doua, ca si cum ingerul, care obisnuia sa fie, a pacatuit, un pacat care nu poate fi iertat, indiferent de puritatea lui de pana atunci.

Picioarele ma lasa, cazand pe trotuar. Si devin una cu ploaia, una cu cerul care plange stiind tot ce s-a intamplat intre trei persoane care planuiesc sa ia secretul cu ele in mormant.

......................................................................................................................................................................