101 de regrete

3."Nu sunt pregatita"

—Tyler, te rog! spun cu o voce speriata.

—La naiba,Melek! Ai 20 de ani! spune si ma priveste nervos.

—Conteaza? Eu nu merg la nicio petrecere! spun, implorandu-l din priviri. Tyler ia vaza de pe masa si o arunca in perete, aceasta devenind cioburi. Tresar la impactul acesteia cu peretele.

Nasei n-o sa-i placa asta!

—Am plecat! Ma anunti daca te razgandesti! spune si pleaca, trantind usa, ceea ce imi provoaca alt tresarit. Apreciez faptul ca n-a ridicat vocea la mine. Asta m-ar fi speriat si, cel mai probabil, m-as fi pus pe plans.

Ma duc, ma las in genunchi si incep sa aduc cioburile de pe jos. Nu-mi place sa-l supar pe Tyler, insa trebuie sa inteleaga ca eu n-am mai fost niciodata la o petrecere si nici nu vreau sa merg. Inteleg ca aceasta va fi acasa la un prieten bun de al sau, dar asta nu ma face sa ma simt mai bine. Am vazut in seriale tot ce se poate intampla la o petrecere. De la faptul ca ma pot imbata si sa ajung in patul vreunui fustangiu, sa ma drogheze cineva si tot in acel pat sa ajung, pana la a fi violata. Deci prefer sa previn tot ce se poate intampla.

Urc in camera mea, luand scrisoarea de la mama. Am primit-o cand mi-am facut majoratul, desi nasa Lexi imi povestise o parte din adevar de mica. Stiu cine sunt parintii mei, stiu cine sunt eu, care ar trebui sa fie adevaratul meu nume si stiu si de fratele meu geaman. Desi nu le port pica, nici n-am de gand sa-i caut. Consider ca este mai bine unde ne aflam acum. De asemenea, nasa Lexi mi-a povestit de unchiul Max si de faptul ca n-ar trebui sa afle niciodata de existenta mea. Imi pare rau de fratele meu si de toata presiunea pe care trebuie s-o poarte pe umeri. Uneori am impresia ca exista o conexiune intre noi, ca si cum as putea simti emotiile lui. Sunt momente cand simt o senzatie de nervozitate, ura in sufletul meu, care nu imi este caracteristica. Prefer s-o percep asa pentru ca altfel n-as avea nici o idee de unde ar aparea.

Sunt o lasa. Prefer sa stau aici, sa nu imi vad niciodata parintii si fratele decat sa existe sanse sa mor din cauza unchiului meu. Ma las pe spate in pat, insa ma ridic brusc, las scrisoarea pe noptiera si imi scutur capul. Prea multe lucruri la care nu ar trebui sa ma gandesc.

Totusi, ce ar trebui sa fac pentru a-l impaca pe Tyler? O bataie usoara se aude in usa mea.

—Cine este? intreb, radicand putin tonul pentru a fi sigura ca persoana de dupa usa m-a auzit.

—Zana maseluta! Cine ar putea fi? Sunt eu, Ariana! spune ironica, iar eu incep sa rad in timp ce spun tare un "intra".

—Cum a fost intalnirea cu iubitelul tau si cu prietenii sai? ma intreaba asezandu-se in pat pe burta.

—Destul de ciudata! Problema este ce s-a intamplat dupa. Spun suparata, iar ea ridica o spranceana . Ne-am certat. Spun si pufnesc suparata.

—Sunteti impreuna de doua zile si deja v-ati certat?! spune socata si incepe sa rada. Ii dau cu o perna in cap de ciuda, insa asta o face sa rada si mai tare.

—Nu-i amuzant! Ce voiai sa fac daca m-a invitat la o petrecere? Sa accept? spun suparata. Ariana se opreste brusc din ras si ma priveste cu interes.

—Ai zis petrecere? spune zambind si mie imi vine sa-mi dau o palma peste fata.

—Nu, Ariana! Nici sa nu te gandesti! spun autoritar, acesta facand fata ei de catelus plouat.

—Haide, te rog! Nu am fost niciodata la o petrece. Mama nu ma lasa, insa daca as merge cu tine sunt sigura ca si-ar schimba parerea. Mai ales ca este o petrecere a studentilor, voi fi numai tipi majori. Spune Ariana, zambind visatoare, ceea ce ma face sa-i mai dau o perna in cap.

—Nu este nu! spun, incercand sa par serioasa, desi deja incepusem sa-mi pierd autoritatea.

—Te rog, Mel! Gandeste-te! Asa l-ai impaca si pe...