~Din capitolul anterior~
Cred că muream de la mirosul acela de spital. Hm...dulce aer dulce. Privelniștea nu era așa de rea. Soarele se ducea la culcare ușor, ușor. Vântul adia lin și mă făcea să mă mai eliberez de o parte din stres.
Relaxarea îmi este întreruptă de niște pași cunoscuți..
-Prezent-
Mă întorc cu o reținere...
Eu: Cristi...
C: La ce te uiți?
Eu: La apus... Mă gândesc la el.
C: Știu că-l iubești, dar acum avem de făcut ceva mai important. Karina s-a trezit. Haide să o întrebăm detalii despre accident *și mă ia de mână, eu uitându-mă pierdută la el*
Ajunși în salonul Karinei, inima îmi bătea puternic. Era foarte nostalgic să mă aflu într-o astfel de încăpere.
Eu: Karina..?
Ka:*timbrul ei vocal era foarte scăzut* Bună...Isa.
Eu: Ești bine?
Ka: Cred că da.
Eu: Nu am mai vorbit de ceva timp..observ că ești aici cu facultatea.
Ka: Da...îmi cer scuze că nu te-am mai ținut la curent..
Eu: Nu acest aspect contează acum. Dacă ai forța necesară de a-mi spune ce s-a întâmplat..?
A: Nu vrem să te forțăm, dar am avea câteva bănuieli..
Ka: Am mers la Eva unde am dormit azi-noapte și acum voiam să mă întorc acasă. Recunosc că mă uitam pe telefon, aștept un semn de viață de la Dragoș, însă am ridicat privirea când mi se părea că se apropie ceva brusc de mine. După aceea nu îmi aduc aminte concret ce s-a întâmplat...
C: Crezi că ai putea să îți amintești cine era la volanul mașinii?
Ka: *gânditoare* Parcă o fată...cu ochii verzi si blondă..
Eu: A descris-o perfect...
Ka: Îmi aduc aminte că nu mai simțeam nimic..doar vedeam ce e în jurul meu. Singura persoană care a venit la mine și a sunat la 112 a fost iubitul tău, Isa.
V: *cu o voce oarecum serioasă, dar puțină indiferență * Voi chiar credeați că aș lăsa viața unui om să se ducă așa pur si simplu?
Eu:*Mă întorc și-l văd* Vlad...
Ka: Mulțumesc, Vlad...
V: *vine spre patul victimei, privindu-mă insistent* Nu ai pentru ce. *se oprește în dreptul meu și își lipește buzele de ale mele timp de 10 secunde, mușcandu-mi buza de jos, după aceea părăsește salonul*
A: Ce tocmai s-a întâmplat..?
C: Isa..?
Eu:*mi-am dus mâna care tremura pe buze, acolo unde el și-a lăsat amprenta și priveam ieșirea salonului*
C: *era în spatele meu, mă apucă de umeri și îi simțeam respirația la urechea mea stângă și șoptește:* ..Ești bine..?
Eu: Cred că da...
De fapt, nu eram. Ochii căprui ai blondului care de abia părăsise salonul mă fermecau la fel ca prima oară când i-am întâlnit. Un impuls m-a făcut să părăsesc spitalul. Simțeam unde se ducea el, nu am ezitat nicio secundă.
A: Isa, unde pleci?
Eu: Vorbiți voi cu Karina. Mă întorc în 5 minute.
Afară, lângă tonomatul de cafea, avea o cafea în mână. M-am dus pornită la el. Nici un metru nu mai era între noi, doar ne uitam unul la altul. Îi vedeam sclipirea din ochi. Atunci mă ridic pe vârfuri, îl sărut brutal, mâinile mele se jucau în pleata blondă. Îmi plăcea, deși el era altfel, îmi plăcea. Însă am vrut să plătesc cu aceeași monedă, cum a făcut el mai devreme..
