Tu ești haosul meu

Capitolul 6

" Orice ți-aș povestii acum, sunt sigură că se va întoarce împotriva mea la un moment dat." Andy ar fii varianta mea, precum fiecare om o are, despre care știi că în momentul în care ar fii al doilea supraviețuitor de pe acest Pământ, împreună cu tine, este persoana de care ai fugi cât te țin picioarele.

" Desigur că acțiunile mele de până acum te-au făcut să rămâi așa în gardă, dar pentru ați demonstra că te înșeli, trebuie să mergi la risc." Îmi spune și știu că are dreptate, dar tot nu este un motiv destul de bun pentru ai povesti ceva despre mine și trecutul meu.

" Probabil, dar tot nu o voi face." Îi răspund înapoi și el îmi zâmbește și continuă.

" Atunci cred că voi fii eu cel care începe." Dă din umeri, ca și cum ar fii ceva normal să o facă și dă radioul pe mut, astfel că acum este liniște absolută în mașină și doar reparațiile noastre se mai aud.

" M-am născut aici în Washington, unde am fost crescut de bunicii mei, până la un moment dat când bunicul meu a decedat, iar bunica a trebuit să preia frâiele de una singură. Acum urmează să mă întrebi despre părinți  mei, dar nu știu să răspund la această întrebare pentru că nu i-am cunoscut. Din ceea ce bunicul meu mi-a povestit, mama ar fii măritată pe undeva prin România, iar tatăl meu ei bine..parca l-ar fii înghițit Pământul sau ceva de genul." Începe să îmi povestească și o face atât de lejer, de parca este o poezie pe care a învățat-o în clasele primare și o mai ține și în prezent minte.

Ceea ce el îmi povestește, îmi face sufletul să se rupă în mii de bucățele. Nimeni, nici macar Andy, nu ar merita să crească astfel. Toți copii merită o copilărie fericită alături de ambii părinți, unde să crească iubiți și protejați, însă eu însumi fac parte din acea categorie care demonstrează că nu întotdeauna există finaluri fericite, ceea ce imi dă dreptul să îl înțeleg perfect. Aceste răni nu trec niciodată, pur și simplu se cicatrizează.

" Mulțumesc." Îi spun din suflet. Știu din propria mea experiență că niciodată nu este ușor să vorbești despre trecutul tău, mai ales când  aceste amintiri ți-au lăsat cratere în suflet.

El dă ușor din cap și nu mai adaugă  nimic. Pornește înapoi radioul pentru că, consideră că nu mai este nimic de spus, deși am atât de multe întrebări pe care mi le-aș dori să i le pun și acest suspans mă omoară, dar aleg sa păstrez tăcerea în continuare. Nu vreau să îl fac să se simtă presat în niciun fel de curiozitățiile mele, vreau să îmi răspundă la ele atunci când o sa fie pregătit, iar acum nu cred că este acel moment în care el să fie pregătit.

Parchează mașina în fata căminului și mă privește direct în ochi. Mă pierd cu firea, pur și simplu. În acest moment, totul a dispărut și sunt doar eu, cu acești 2 ochi căprui care mă privesc cum nu au facut-o niciodată și transmit atât de multe. Inima îmi bate cu putere și îmi simt palmele transpirând abundent, ștergându-le de materialul blugilor mei. Îmi simt gâtul uscat, așa că  înghit în sec, fără să îmi iau privirea de la el.

De parcă au un magnet puternic, care mă ține acolo pe loc și nu mă lasă să le mai dau drumul. În același timp simt o furie puternică pentru cum s-a purtat cu mine în aceste zile, de parcă ar fii cel mai mare dușman al meu însă știu că el nu mă consideră așa și că totul a fost o simplă joacă pentru el, dusă la extrem.

Îmi doresc să fii fost sincer în tot ceea ce mi-a spus în seara asta. Îmi doresc să fie pace între noi, pentru că toată această joacă de-a șoarecele și pisica m-a extenuat și mi-a luat gândul de la ceea ce contează cu adevărat și anume, scopul meu aici.

Vreau să îl cunosc pe Andy, iar când spun asta, înseamnă că vreau sa îl cunosc pe adevăratul Andy, cel care stă  pitit sub această mască pe care și-o  expune în fața lumii. Nu am fost niciodată atât de curioasă să cunosc un om în viața mea. Andy a trezit în mine curiozitatea de a vedea dincolo de omul arogant, nesimțit și neserios și stiu, că îngropat bine sub tot acest scut, se află un om bun cu suflet mare.

" Mulțumesc că m-ai condus acasă." Îi spun și el îmi zâmbește. " Pe mai târziu." Deschid portiera mașinii lui și îi  fac cu mâna înainte să o închid și să mă îndrept spre intrarea căminului.

" Hei, Hailey!" Îl aud strigănd imediat în  urma mea și mă întorc cu fața spre el. " Ce planuri ai mâine?" Recunosc, întrebarea lui a fost ca o baie cu apă  rece pentru mine, pentru că întrebarea lui m-a lăsat fără cuvinte, la propriu.

" Tu să îmi spui." El începe să râdă și dă  din cap, ca și cum a prins mesajul meu cu subînțeles, apoi se urcă în mașina lui și pleacă cu scarțâit de roți din parcarea căminului.

Nu știu dacă să îmi petrec timpul meu liber cu Andy este cea mai bună soluție pe care am luat-o în ultima vreme, având în vedere câte mi-a facut. De fapt, cred că este cea mai proastă decizie pe care am putut să o iau, însă vreau să văd dacă este real tot ceea ce face sau este o joacă totul pentru el. Cum este vorba aceea? Tine-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape cred? Ei bine, nu contează.

Atunci când deschid ușa camerei mele, sunt plăcut surprinsă să văd că acolo se află Kelly împreună cu Daisy, râzând. În momentul în care îmi observă prezența, se aruncă amândouă în brațele mele și mă simt ușurată. Credeam că o să fie supărate pe mine pentru că am plecat așa, pe fuga, de la petrecere și le-am lăsat acolo, dar am primit exact contrariul iar asta nu poate decât să mă facă foarte fericită.

" Ești bine?" Mă întreabă Daisy și o simt atât de sinceră și totodată îngrijorată în privința mea.

" Mhm." Aprob, iar ea îmi face semn să mă așez lângă ele in pat.

" Am comandat pizza." Chițăie Kelly și nu pot decât să izbucnesc în ras.

Kelly este genul acela de prieten care te scoate din orice belea, prin felul ei vesel de a fii. Este gura de aer de care orice persoană ar avea nevoie în viața ei. Zâmbetul inocent și râsul ei colorat te scot din orice stare proastă și cred că asta e foarte important, să te înconjori de oameni care îți pot provoca astfel de stări și să te scoată, macar pentru câteva minute, din tot ceea ce îți încarcă sufletul.

Restul serii trece mâncând pizza și povestind despre..știți voi..lucruri de fete. Mă simt liniștită, în sfârșit, pot să spun lucrul acesta de când mă aflu aici. Ma îngrijora atât de tare faptul că nu o să reușesc să mă acomodez cu tot ce se întâmplă aici și cu oamenii din jurul meu în care sunt nevoită să mă învârt mereu pentru că, colega mea de cameră este exact ca ei, m-a facut să am stări de anxietate în care să îmi pun tot felul de întrebări care aveau legătură cu faptul că eu nu am ce să caut aici.

Dar acum știu. Aici este locul meu și cred că toate lucrurile din viață se întâmplă cu un motiv și se întâmplă doar în momentul în care suntem sută la sută pregătiți să înfruntăm și să dăm piept cu orice problemă urmează să "dăm piept".