Tu ești haosul meu

Capitolul 4

Ce a mai ramas din prima săptămână de facultate, se scurge mai repede decât  m-aș fii așteptat. Însă decurge bine și sunt tot mai fericită cu alegerea făcută.

Daisy este o colegă minunată. Suntem pe aceeași lungime de undă și asta nu poate decât să mă bucure, având în vedere oamenii din cercul în care mă învârt vreau, nu vreau.

De când mi-a spus Kelly de petrecerea pe care Hannah o dă de ziua ei, nu este oră în care să nu îmi spună cât de tare o să ne distrăm și cum o să ne îmbrăcăm și ce mai spune ea, pentru că  mereu mi se rupe firul narativ de la jumătatea discuției.

Ea este atât de încântată, dar mie îmi provoacă greață la stomac ideea de a fii prezentă la această petrecere. Poate dacă aș avea pe cineva care să îmi asemene cât de cât și lângă care să nu mă simt atât de diferită și dată la o parte, aș putea accepta să mă duc.

Gândul meu se duce imediat spre Daisy. De ce nu? Îmi spunea că părinții ei sunt plecați tot weekendul în delegații cu munca și că o să fie singură. Aș putea să  îi dau un mesaj.

Formez numărul lui Daisy și deschid căsuța cu mesaje, scriindu-i despre petrecere. Aștept răspunsul ei și mă rog din tot sufletul sa fie unul pozitiv, altfel am încurcat-o. Răspunsul ei nu vine imediat, dar o oră mai târziu îmi spune că i-ar face plăcere să vină împreună cu mine. Sar în sus de bucurie, la propriu. Este o ușurare pentru mine.

Dupămiaza de sâmbătă se scurge imediat, îmi petrec majoritatea zilei la bibliotecă făcându-mi temele pe care le-am primit pentru săptămâna ce urmează și plimbându-mă prin restul Campusului pe care nu reușisem încă să îl vad în întregime. Totul este atât de colorat, cu flori de toate tipurile și copaci înfloriți peste tot.

**

" Să vedem, ce putem să facem cu părul  tău." Se gândește Kelly în timp ce mă analizează în oglinda mare ce se află pe ușa dulapului din cameră.

Nu știu dacă e o idee bună să o las să mă aranjeze pentru că, cu siguranță gusturile ei în vestimentație și coafură nu coincid cu ale mele, dar părea atât de încântată să o facă încât nu am putut să o refuz. Mai departe, Dumnezeu cu Mila lui.

Până la urmă optează pentru a-mi face câteva bucle lejere, care cad în jos de la jumătatea părului și atunci când își trece mâinile prin părul meu și îl ciufulește ușor, sunt chiar încântată de rezultat. Nu am avut niciodată părul ondulat, nu m-aș fii așteptat să îmi stea atât de bine.

Insistă mai apoi să se ocupe și de machiajul meu, dar refuz categoric și îmi fac la față ce fac de obicei, rimel și luciu de buze. Este ceea ce mă avantajează cel mai bine.

Îmi caut prin dulapul de haine o ținută care ar putea să meargă cu evenimentul din seara asta, dar nimic nu pare să funcționeze. Hainele mele sunt mult prea serioase pentru o petrecere. Atunci când mi-am făcut bagajul nu m-am așteptat căbo să merg vreodată la o petrecere, ci că o să îmi văd de treaba mea, învățând. Asta până să ajung aici și să am o colegă de cameră, în genul lui Kelly.

" Dar asta?" Continui să îi arăt lui Kelly de jumătate de oră cămăsile mele la care a strâmbat de fiecare din nas și în sfârșit, când i-o arat pe cea vișinie care este ușor transparentă, aprobă din cap.

Răsuflu ușurată pentru că mă gândeam că nu o să mai terminăm vreodată și în partea de jos îmi iau tipicii blugi largi pe care îi am și îi port mereu la cămăși. În picioare optez pentru balerini și sunt gata de plecare. Mă mai privesc odată  în oglindă.

Sunt chiar drăguță și constat încă odată, cât de bine îi asemăn mamei. Părul blond și lung, cu ochii verzi despre care mama făcea mereu glume "ochii verzi, niciodată să nu îi crezi" și buzele cărnoase și mari. Niciodată nu am fost prea mică de statură sau prea înaltă, potrivită, iar formele mele au fost dintotdeauna proeminente. Nu mi-au plăcut până acum doi ani, stereotipurile impuse de societatea în care trăim despre faptul că femeile slabe sunt mereu cele mai frumoase, m-au făcut mereu să mă simt incomod în pielea mea, dar acum nu mai este cazul.