Tu ești haosul meu

Capitolul 5

" Deci? Ce o să fie? Adevăr sau provocare?" Mă întreabă Mia și ochii ei strălucesc, la propriu, de încântare. Modul în care Mia se bucură de tot ce aduce acest joc, mă terifează.

" Adevăr." Îi spun alegerea mea și ea își  dă ochii peste cap.

" Care este cel mai nebunatic loc unde ai făcut sex?" Vine întrebarea ei, după câteva secunde de liniște.

Mă înec cu propria salivă și simt cum obrajii mei sunt pe cale să ia foc. Nu aș  recunoaște niciodată în fața lor că sunt virgină, pentru că asta ar însemna să facă mereu glume pe tema asta, așa că mă gândesc repede la o minciună plauzibilă.

" În mașină." Este prima minciună ce îmi vine în  minte în acest moment.

" Of, plictisitor." Spune și își dă ochii peste cap, din nou, pufnind din nas.

Dacă asta ii sună plictisitor, nu vreau să știu în ce locuri face Mia sex pentru că asta ar însemna să nu mai pot dormii la noapte.

" Dar ai ales adevăr, daca îmi aduc bine aminte." Îl aud pe Andy vorbind și îmi țintesc privirea spre el. Îmi simt inima în gât cu gândul la ceea ce are de gând să scoată din nou pe gura aia spurcată care nu îi tace niciodată, încă din prima clipă în care m-a cunoscut. " Ceea ce înseamnă că trebuie să spui adevarul, nu o minciună gogonată." Continuă și toți încep să vuvuie, de parcă am fii pe stadionul de fotbal.

" Nu este o minciună." Este tot ce reușesc să spun. Niciodată nu am fost bună să spun minciuni, pur și simplu fața mă trădează și este vizibil acest lucru.

" Eu cred că da. Eu știu asta, ei știu asta..chiar și tu știi asta." Continuă să spună și în timp ce îi enumeră, arată cu degetul spre el, spre restul ce se află în jurul mesei, iar mai apoi spre mine. O face atât de dramatic, încât pare de parcă aș fii comis o crimă.

" Ești liber să crezi tot ceea ce dorești despre mine." Știu că sună copilăresc și că în acest moment toate armele sunt la el, iar eu am rămas fără muniție împotriva lui.

" Dar nu așa sunt regulile jocului. Totul este sută la sută real, altfel, ieși din joc." Își linge buzele în timp ce o spune, timp în care se apropie cu pași lenți spre mine.

Cunoașteți sentimentul acela când te întorci acasă iar afară este aproape beznă complet, felinarul de pe stradă joacă feste și când se stinge, când se aprinde și ai senzația că cineva este în spatele tău, deși nu este? Ei bine, asta e senzația pe care o am în acest moment, văzându-l cum se apropie de mine. De parcă știu că nu are cum să ajungă la mine, dar totuși îmi este frică că o va face.

Înghit în sec, fără a mai adaugă nimic. Vreau să mă fac mică cât un purice și să  dispar de aici, fără ca nimeni să mă  observe. Desigur că ar trebui să îmi iau dracului haina și să mă car de aici, dar nu vreau să îi dau satisfacție din nou lui Andy, așa că aleg varianta cea mai proastă și aleg să rămân, ei bine, aici.

" Voi doi sunteți atât de adorabili." O aud pe Kelly spunând și toți o aprobă.

De ce lor li se pare atât de adorabil totul? Modul în care Andy se joacă așa  cu nervii mei, nu este deloc adorabil! Este extenuant și lacrimile îmi stau în gât, aproape să iasă la suprafață, le țin  cu greu în frâu să nu apară pe fața mea. Nu înțeleg care este problema lui cu mine și de ce mă urăște atât de mult.

" Acum este momentul să pun eu întrebările." Schimb imediat subiectul și el îmi zâmbește. Să fie după cum dorește atunci. " Adevăr sau provocare?" Îi pun întrebarea și în  mintea mea deja mă gândesc ce aș  putea să fac.

" Adevăr." Mă surprinde cu răspunsul lui, dar mă simt ușurată în același timp pentru că nu sunt bună deloc la acest joc.

" De ce mă urăști atât de mult? Care este problema ta cu mine, de simți mereu nevoia să mă faci de râs în fața tuturor?" Gata, până aici ți-a fost Hailey.

Lacrimi încep să curgă șiroaie pe obrajii mei, fără să le mai pot controla. Ei bine, am rezistat mai mult decât mă așteptam vreodată că aș putea să o fac. Îmi șterg câteva dintre ele cu podul palmei și îl privesc direct în ochii. Ceea ce văd în ochii lui caprui, este ceva ce nu am mai văzut până acum. Să fie cumva..părere de rău? Însă Andy nu are suflet, asa că nu ar avea cum să fie asta.

Este ceva ce nu reușesc să citesc și să deslușesc deloc. O tăcere mormâtală s-a lăsat la masă și toți îi așteaptă  răspunsul, doar că acest răspuns pare că nu mai vine. Câteva secunde se simt de parcă ar fii minute întregi și în momentul în care dă să spună ceva, își  închide gura la loc și lasă privirea în jos.

Aici se încheie seara mea. Cred că am îndurat destul pentru această seară și pentru toate care vor urma de acum înainte pentru că nu am de gând să  mai calc aici niciodată.

Mă ridic de pe scaun și îmi iau în fugă haina de pe cuier, ieșind val-vârtej afară, pentru a nu lăsa pe nimeni să mă urmeze. Vreau doar să fiu singură.

Chem liftul și odată ce ajunge la etajul meu, intru în el. Cele doua uși dau să se închidă, dar o mână care încearcă să le țină, apare prin crăpătură și apăs imediat butonul pentru a le redeschide.

Odată ce ușile se deschid, sunt surprinsă să văd că această persoană este Andy. Probabil nu și-a încheiat încă numărul de jigniri și glume proaste pe seama mea și dorește să încheie seara așa cum îi place lui cel mai mult.

" Ce mai dorești?" Îl întreb și sper doar să mă lase în pace, sunt mult prea obosită să mai duc această luptă cu el.

" Să îmi cer scuze." Privirea lui este continuu țintită spre podea și nu îmi vine să cred ce îmi aud urechile. " Am exagerat puțin și pentru asta îmi pare rău." Continuă să spună și nu îmi dau seama dacă este serios sau își continuă jocul.

" Ok." Aleg să răspund.

De această dată își ridica privirea din podea și se uită fix la mine, parca încercând să scoată vreo emoție, însă tot ce poate să vadă este dezamăgire.

" Prieteni?" Mă întreabă și aproape că mă bufnește râsul.

Noi doi vreodată prieteni? Nici să mă  mai nasc odată! Nu aș avea încredere nici să îmi las pisica de acasă pe mâna  lui pentru o zi, dar mai să fiu eu cea care să își pună încrederea în el. Poate doar să stagnăm la nivelul de cunoștințe și să ne lăsăm unul pe celălalt în pace, dar nimic mai mult.

" Cunoștiințe." Îl corectez și el începe să  râdă, dar de această dată nu simt că  este un râs batjocoritor din partea lui.

" Trebuie să mă lași să te duc acasă, dacă suntem cunoștiințe." Îmi spune și intră și el în lift, alături de mine.

Primul meu instinct este să îi spun categoric nu, dar apoi îmi amintesc că  Daisy este înăuntru și nu am alt transport cu care să ajung acasă, mai ales că este trecut de miezul nopții deja iar autobuzele nu mai circulă la ora asta.

" Bine. " Îi spun și el imi zâmbește, apoi apasă pe buton pentru a porni liftul.

Îmi scot telefonul din buzunarul hainei și îi las un mesaj lui Daisy în care îmi  cer scuze că am plecat așa și că mă simt foarte prost față de ea, dar ea mă asigură imediat că este în regulă și că  mai rămâne să joace, ceea nu poate decât să mă surprindă.

Andy îmi deschide portiera mașinii lui și sunt șocată că acest misogin mai are o urmă de bun simț acolo, săpată adânc de tot, în inima lui.

" Îți este frig?" Mă întreabă odată ce pornește mașina.

" Puțin." Deși ziua este cald afară, seara aerul este ușor mai rece și pielea mea s-a făcut deja de găină.

Pornește căldura mașinii și totodată și radioul pe care îl dă la volum minim.

" Povestește-mi despre tine." Rupe tăcerea și nu pot decât să mă gândesc că va fii o noapte lungă.