pseudo-renaștere

mă gândesc la cum obișnuiam să arunc comete spre stele

Septembrie mi-a povestit într-o noapte, pe când cerul parcă ardea sub stele căzătoare, că lumina e doar căldură, iar căldura se va pierde în spațiu, mi-a zis că am să îngheț de inimă și am să mă ucid încet de una singură dacă nu mă apuc să adun comete. Iar soarele voia să trăiască, fotosfera îmi forfotea de extaz că străluceam și am vrut să strălucesc veșnic, deci am adunat comete și nu i le-am dăruit morții.

Mi-am despicat carnea de coapsă și le-am ascuns acolo de toate, îmi părleau venele, dar le-am lăsat să stea. În curând au devenit atât de multe că mi s-a înnegrit pielea, moartea a observat, i-am zis că sunt doar soare și că ard, ea a zis că se aștepta la asta.

Pe de altă parte, cerul a încercat să mă doftoreasca, mi-a scris un cântec, mi-a mângâiat părul, mi-a recitat poeme antice și mi-a povestit cum s-a născut Herodot sub el, într-o plină zi, în lumina vechiului soare, mi-a zis că era un creator de istorie și mi-a mărturisit, gingaș, că se saturase ca oamenii să scrie poeme despre el, iar persoana pe care o iubea să stea și să recite pasaje biblice ca să-l fure pe Adam. Am râs atunci, dar i-am făgăduit că am să-i scriu o poezie, tragică, exact așa cum mi-a cerut să fie.

Deci, astăzi, cerule, când aflu că septembrie m-a mințit, mă adandonez în brațele lui februarie și îl lor să mă ajute să creez rime despre tragedie. Îmi mărturisește că nu știe să compună versuri, dar că a fost odată îndrăgostit de iulie, care era cald și vesel și nicidecum întunecat și fatidic, îmi mărturisește că iubirea l-a secat de zile și că de aceea are numai douăzeci și opt. Pentru că i-a dăruit lui iulie două dintre ele, iar ianuarie i-a furat-o pe a treia din gelozie.

Martie doarme deasupra norilor, august mă privește printre gene în timp ce se învârte ca un copil în lumina lui iulie, septembrie și noiembrie lipsesc. Februarie îmi povestește că se iubesc de ceva vreme, iar asta îl ucide pe octombrie. Aprilie râde de noi toți.

Îmi aștern condeiul pe hârtie și scriu multe versuri, încurcate, despre o fată care a iubit un soare, despre o un soare care a iubit luna, despre soarele care moare și noul soare care își dăruiește măruntaiele cerului în virtutea iubirii arzătoare și care îl sărută pe Dumnezeu, care își dă întâlnire cu universul în centrul galaxiei sculptorului și care ascultă ploaia de stele de parcă ar fi cel mai frumos cântec, despre cerul care a cucerit inima fetei care a cucerit universul.