Un apel, o greseala

#9

Locul in care am ajuns este o cladire parasita, mai exact o biserica abandonata. Partea asta de oras este de multi ani nelocuita, toate casele si cladirile sunt parasite si darapanate. Biserica din fata noastra este inalta, din lemn pe jumatate putrezit, cu acoperisul inalt facut din tabla ruginita care nu mai era toata ,peretii erau imbracati intr-o planta cataratoare si curtea era goala. Am simtit un fior rece si o tendinta de a inainta.

-Crezi ca este aici? m-a intrebat David.

-Da, asa cred. am raspuns serioasa.

Pentru o secunda am uitat ce vroia sa faca David in masina. Nu ne-am mai intalnit de acest caz ,dar am un sentiment ca ne cunoastem de mai mult timp.

-Atunci...hai sa intram, dar stai in spatele meu...stii tu...pentru mai multa siguranta. A spus el retinut si inrosindu-se putin dupa ce a spus ultima parte.       Chiar este dragut, dar acum trebuie sa am mintea limpede pentru ce va urma.

El si-a pregatit pistolul,iar eu m-am asezat in spatele lui si am intrat. Usa era mare, facuta din lemn vechi, dar cand am deschis-o nu a facut niciun zgomot. Cand am vazut ce era inauntru am crezut ca o sa imi cedeze picioarele.

Pe tavanul inalt era pictat Dumnezeu ce era inconjurat de multi ingeri, peretii erau zugraviti cu chipurile neclare ale sfintiilor, podeaua era destul de curata cu exceptia unor pete proaspete de sange ce m-a facut sa tresar. Dar cel mai infiorator lucru era in fata altarului plin de icoane. Era o cruce mare,noua ,din lemn,iar langa ea era legata o fata plina de sange si vanatai imbracata intr-un cearceaf alb murdar de sange si pe cap avea o cununa de spini. Fata era mai mult ca sigur speriata, dar vie si atata timp cat este vie mai are o sansa sa scape din cosmarul asta. Omul care face asta este mai mult decat nebun! Fata cu parul saten ne-a observat si a inceput sa planga cand ne-a vazut ca ne apropiem de ea. Pentru un moment am crezut ca suntem doar noi, dar am auziu un zgomot care m-a facut sa realizez ca ma insel.