Uneori, o simplă greșeală căreia nu i-ai dat mare importanță în trecut te poate
purta pe drumul pierzaniei,
condamnandu-te să-ți petreci restul vieții afundându-te tot mai mult în întuneric. Însă, ce se întâmplă când, din disperarea pentru a te salv...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Uneori, o simplă greșeală căreia nu i-ai dat mare importanță în trecut te poate purta pe drumul pierzaniei, condamnandu-te să-ți petreci restul vieții afundându-te tot mai mult în întuneric. Însă, ce se întâmplă când, din disperarea pentru a te salva, te arunci direct în ghearele trecutului de care ai fugit atâta vreme. Amintirile îți revin în minte și te bântuie până ce reușesc a distruge și ultima fărâmă din tine, din sufletul tău.
Caprice Rosetti, tânăra italiancă de douăzeci și unu de ani cu chip de înger ce a gustat din fructul păcatului fără a-i știi măcar însemnătatea, căzând astfel în capcana demonului ce-i controlează fiecare pas din viață. Dupa ce a stat ascunsă timp de patru ani în suburbiile unui oraș complet necunoscut, aceasta își învinge într-un final orgoliul și teama pe care a purtat-o în tot acest timp, întorcându-se în orașul natal cu gândul de a se angaja. Însă destinul se pare că nu-i este prea prielnic, existența fiindu-i cutremurată de întâlnirea cu cea mai mare frica a ei, demonul ce a așteptat-o cu rânjetul pe buze.
Fuga este pentru lași, pentru cei ce nu vor sa-si asume responsabilitatea pentru propriile fapte. Dar uneori este și singurul mijloc de scăpare, singurul mod de a lăsa totul în urmă, de a pune punct pentru a începe o noua poveste. Toată lumea are două fețe, până chiar și lașitatea. Din cauza ei poți pierde fără să-ți dai măcar seama că puteai încerca înainte de a pleca sau te poate salva, dându-ți șansa să fugi cât poți de tare fără a te uita înapoi.
Am încercat sa fug de demonii trecutului în tot acest timp, însă n-am putut închide un ochi noapte de noapte fără sa nu vad acele doua oceane înghețate ce mă priveau distant din colțul încăperii, fără a-i simții parfumul în fiecare încăpere, fără a-i simți atingerile pe pielea-mi dezgolită. Mi-am repetat de mii de ori ca este imposibil, ca-mi imaginez totul fiindcă el nu este aici și nici nu va fi vreodată, ca am sa-l uit cu timpul, însă am ajuns ca nici măcar eu sa nu-mi mai cred minciunile. Totul este din vina lui și a lumii sale. El este singurul vinovat pentru tot ce mi s-a întâmplat în toți acești ani.
Îmi amintesc fiecare zi petrecută împreună, fiecare gest, fiecare atingere. Atât de multe sentimente contradictorii ce mă fac să mă infior până și acum, după patru ani de când mi-am luat inima în dinți și am plecat, lăsând totul în urmă. Nimic din mine cea de atunci nu mai exista. Mi-am refăcut viața fără a mai avea vreo legătura cu orice din trecut, sperând să șterg amintirile ce-mi acaparează mintea.
Am crezut ca atunci când voi părăsit tara natală îmi va fi mult mai greu din cauza oamenilor sai și a afacerilor cu care se ocupa, însă m-am înșelat. Poate nu i-a păsat atât de mult precum pretindea sau a aflat prea târziu, nu am cum sa știu, însă, cert este că, dacă și-ar fi propus, m-ar fi putut aduce înapoi cât ai clipi. Inițial am crezut ca este o capcana și ca ma urmărește din umbră, așteptând momentul potrivit de a se arata. De asta am stat cu inima cât un purice până în ultimul moment, dar totul s-a meritat. Când am trecut granita am putut simți adevăratul gust al libertății
Mi-a spus odată că doi oameni cărora le e scris să fie impreuna nu se pierd niciodată. Aceștia se pot rătăci, dar se regăsesc întotdeauna. Atunci mi se păreau doar niște cuvinte frumoase ce-mi creeau fluturi în stomac, o promisiune ce părea a fi provenită din basme, însă de-abia acum le realizez semnificația. Chiar dacă am crezut că este imposibil, inevitabilul s-a întâmplat. Am stat ascunsă atâta timp în cealaltă parte a lumii, gândindu-mă că mă va uita, însă m-a găsit înainte de a mă reîntoarce de bună voie în lumea sa, neștiind ce mă așteaptă. Cuvintele sale dulci nu erau o promisiune, ci mai degrabă un blestem, căci blestemul meu este el, cel ce mi-a tăiat aripile și m-a închis într-o colivie ca să se asigure că de data asta nu mai am nicio șansă de scăpare.
Mi-a repetat de atâtea ori ca este un om ce se ține de cuvânt si se pare ca până la urmă și-a respectat promisiunea, chiar dacă as fi dat orice ca de data asta să nu o facă.
