Uneori, o simplă greșeală căreia nu i-ai dat mare importanță în trecut te poate
purta pe drumul pierzaniei,
condamnandu-te să-ți petreci restul vieții afundându-te tot mai mult în întuneric. Însă, ce se întâmplă când, din disperarea pentru a te salv...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pretutindeni vedeam doar abisul întunecat în care ma afundasem de Dumnezeu știe cat timp, dar asta nu ma deranja. Simteam doar pacea ce ma înconjoară și liniștea apăsătoare. Însă, este cel mai bine așa deocamdată, sa rămân aici cât mai mult timp, căci realitatea este mult prea dura pentru a o putea infrunta prea curand. Sau mai bine zis, niciodată. Începusem chiar sa ma gândesc la o posibila moarte datorata excesului substanței injectate.
Nemernicul, ma drogase!
Membrele îmi erau greoaie peste materialul fin pe care eram așezată. Îmi era cald, mult prea cald pentru perioada în care ne aflăm, iar patura ce ma ținea asemenea unui cocon nu ma ajuta deloc. Eram atât de strâns invelita încât cu mult efort am reușit sa-mi eliberez o mana. Scap un scancet prelung când capul începe a-mi bubui puternic, realizând cât de oribilă era senzația de dupa a substanțelor interzise. Am început sa pipai locul vatamat cu buricele degetelor pentru a ameliora durerea, dand însă de ceva rece și umed ce mi se scurgea de-a lungul tamplei.
La naiba, nu putea sa-mi facă asta, el n-ar fi facut-o niciodată!
Desi l-am trădat prin gestul meu inconstient si pueril de a fugi, el nu mi-ar fi făcut nici-un rău, sau cel puțin nu intenționat. Am deschis larg ochii, făcându-mi tot felul de scenarii în minte, însă am oftat prelung când am descoperit bucata de material îmbibată în apă.
Desi trecuseră patru ani știam ca lângă Luciano nu mi se poate întâmpla nimic rău. Eram a lui din prima zi în care ne-am cunoscut, iar evenimentele din seara anterioară nu au avut alt rol decât să-mi readucă aminte de asta.
O durere puternică îmi străpunge capul când incerc sa ma ridic prea brusc în sezut, iar ameteala inevitabila și starea de greață își fac si ele apariția curând. Nu eram bine, însă nu aveam timp sa-mi plâng de mila. Trebuia sa vorbesc cât mai curând cu Luciano și să aflu ce s-a întâmplat cu Carlo. Dacă îl prinsese și pe el? Dacă ii făcuse ceva? Trebuia să mă asigur că este bine, ca omul ce mă salvase și protejase atâția ani era viu și nevătămat.
Odată ce m-am ridicat m-am îndreptat direct către ușa pa care ma așteptam să o găsesc încuiată, însă nu a fost asa.
Oare cum de Luciano avea atâta încredere în mine chiar și după toate cele întâmplate încât sa ma lase sa hoinaresc de capul meu prin toată casa? Inafara ca îmi lăsase acces liber la o posibila evadare, nici nu pusese pe nimeni la ușă sa ma supravegheze. Holurile erau mult mai goale decât mi le aminteam. Oamenii lui nu mai mișunau prin toate colțurile, înarmați și gata să omoare pe oricine iese din cuvântul lui Capo.
Cu toate acestea, casa rămăsese neschimbată. Parca nici nu plecasem vreodată, iar totul fusese doar un vis. Lucrurile se aflau în aceleași locuri, iar camerele în care îmi petreceam majoritatea timpului rămăseseră neatinse. Un lucru ma surprindea, pozele cu noi doi încă erau afișate la locul lor de veci. Chiar și după atâția ani, Luciano nu renunțase la ideea ca încă i-as fi aparținut. Nu concepea sa fi devenit a altuia între timp, iar asta mă făcea sa îmi pun si mai multe semne de întrebare. Cum de renunțase atât de ușor la mine atunci? Ar fi putut să își trimită oamenii sa ma aducă înapoi, dar nu a facut-o. De ce?
