Uneori, o simplă greșeală căreia nu i-ai dat mare importanță în trecut te poate
purta pe drumul pierzaniei,
condamnandu-te să-ți petreci restul vieții afundându-te tot mai mult în întuneric. Însă, ce se întâmplă când, din disperarea pentru a te salv...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Au trecut trei săptămâni de când stau în hotelul ăsta nenorocit, așteptând cu sufletul la gură să ne întoarcem la viața de dinainte. Trei săptămâni în care nu am părăsit camera nici măcar o clipă, iar asta nu doar din cauza fricii constante de a nu mă recunoaște cineva sau mai rău, chiar el, ci și din cauza lui Carlo, care s-a făcut înțeles din prima zi că nu am voie să ies de aici decât cu el sau în caz de incendiu. Prima dată am crezut că glumește ca de obicei, însă mi-a demonstrat contrariul când am descoperit ușa de la intrare închisă, iar cheia nefiind nicăieri prin casă. Inițial i-am reproșat că nu sunt o păpușă pe care să o pună unde vrea, că pot să ies și să mă descurc când și unde vreau. Părea neatins de vorbele mele, însă situația s-a schimbat când am adus vorba că se poartă exact ca el, ținându-mă închisă între patru pereți. Nu cred că l-am văzut vreodată pe Carlo mai nervos ca atunci, iar replicile acide pe care mi le-a aruncat nu au făcut decât să înrăutățească toată situația.
-Doar încerc să îmi fac treaba, însă tu de fiecare dată îmi îngreunezi situația, Caprice. Uneori am impresia că tu chiar vrei să te găsească și de asta tot cauți să intri în probleme, însă până și mie îmi ajunge. Poate că nu a fost chiar o idee atât de bună să îmi risc viața ca să te ajut, a spus înainte de a se face nevăzut pe ușa principală.
Atunci, după mult timp mi-am dat frâu liber lacrimilor. Era pentru prima dată când plângeam din cauza lui și a vorbelor sale aprige. Din seara aceea relația noastră s-a răcit atât de tare în cât nu a mai existat aproape nimic. Eram ca doi străini. El venea seara mult prea târziu, fiind sigur că dorm. Însă se înșela, căci grija nu mă lăsa să pun geană pe geană până ce nu auzeam cum intra în casă și se refugia imediat în dormitorul său până a doua zi devreme, căci nu-mi amintesc să-l fi văzut după acea ceartă vreodată să părăsească casa cu mine de față.
Privesc către ceas realizând că este de mult trecut de ora prânzului așa că las cartea pe comodă și mă îndrept spre bucătărie. Odată ajunsă am intenția de a prepara ceva atât pentru mine, cât și pentru Carlo, chiar dacă știu că în cele din urmă mâncarea se va strica așteptându-l în același loc ca de obicei. Niciodată nu m-am descurcat uimitor în bucătărie, însă nevoia m-a învățat să fac câte ceva cât de simplu pentru a nu murii de foame. Mâna îmi rămâne prinsă de mânerul frigiderului în timp ce un oftat prelung îmi iese printre buze la vederea bilețelului. Cu o seară în urmă m-am strecurat în camera lui Carlo, punând un bilet pe pat în care îl rugam să cumpere când poate câteva alimente. Nu mă așteptam să mă întrebe ce vreau, nici măcar să îmi vorbească, dar asta este departe de orice credeam.
"Sunt ocupat, așa că nu ajung diseară acasă. Ți-am lăsat niște bani lângă cheile de la intrare. Cumpără tu ce vrei."
Îmi dau ochii peste cap la gândul că a făcut atâta tam-tam pentru a mă trimite acum afară la cumpărături. Mă uit la ceasul ce indică aproape ora șase după-amiaza și realizez că ar cam fi cazul să mă grăbesc să plec. Nu-mi doresc să ajung acolo pe întuneric.
