Harami - h.s.

Cinci.

Ma jucam cu degetele agitata, ascultand ploaia cum bate in geam, din cand in cand, cateva fulgere rasunand zgomotos si facandu-ma sa tresar.

-Pot sa te intreb ceva, Mariam? Harry imi atrage atentia, purtand pe fata acelasi zambet strengar.

Dau din cap aprobator, buzele mele avand o mica despartitura una de alta prin care mai respiram fara sa vreau.

-De ce ai facut asta? ma incrunt confuza, neintelegand cuvintele lui.

-Asta ce?

-M-ai invitat in casa ta si mi-ai dat haine de schimb insa nu stii nimic despre mine, spune cu sinceritate baiatul. Sunt un strain pentru tine.

Imi las privirea in jos, inspirand usor.

-Stiu ca te cheama Harry, spun copilaros, facandu-l sa chicoteasca in soapta. Nu esti un strain. Toti ne cunoastem intre noi, doar venim din acelasi Dumnezeu.

-Asta nu justifica fapta ta, spune calm si totusi inca destul de confuz.

Ii privesc ochii si inghit in sec.

-Uneori faptele bune li se intampla doar persoanelor care merita, raspund, nepierzand contactul vizual. Am simtit ca tu meriti asta.

-Dar puteam fi un criminal in serie sau un pedofil ciudat, ma face sa chicotesc si nici nu realizez cand acel sunet imi iese pe gura.

-Dar nu esti, ceea ce inseamna ca am avut dreptate, cuvintele mele il fac sa zambeasca, iar asta ma face si pe mine sa zambesc involuntar pentru ai raspunde.

Harry este e persoana buna. Nicidecum un harami ca mine.

-Mariam, fetita harami.