Harami - h.s.

Douazeci si unu.

Nu stiu daca am mai fost atenta si treaza pana la sfarsitul fimului, mai mult m-am holbat in gol la televizor, fiind total absenta. Cert este ca mi-am inchis ochii pentru cateva secunde, simtindu-i foarte grei si nu am mai avut puterea sa ii deschid din nou.

Am adormit pe pieptul lui, ascultandu-i bataile inimii si bucurandu-ma de parfumul sau de menta, simtindu-l cum inca se joaca in parul meu.

Mi-am deschis ochii, incruntandu-ma cand totul in jurul meu era alb. Alb pur si curat.

Mi-am intors capul ba la stanga, ba la dreapta, insa nimic, doar alb.

-Mariam, m-am intors pe calcaie atunci cand mi-au auzit numele.

Am ramas cu gura intre-deschisa, o lacrima mult prea rapida, rostogolindu-se pe pometele meu drept.

-Mami? intreb incepand sa gafai de fericire la vederea ei.

Mi-a zambit, deschizandu-si bratele, eu repezindu-ma la ea, sa ii sar la gat numai decat.

-Doamne Mariam, ce fetita frumoasa te-ai facut, imi sopteste in ureche, dandu-mi fiori in tot corpul.

Am zambit, incercand sa nu plang.

-Sunt asa mandra de tine, cuvintele ei duioase m-au facut sa bufnesc intr-un plans zgomotos, dandu-mi toate lacrimile si suspinele afara, necontrolate.

-Mariam, fetita harami.