Soulmates

Am încredere în tine

Acum m-am așezat pe scaunul din dreapta lui David. Stăteam atât de aproape de el încât îi puteam simți respirația sacadată. Nu se schimbase deloc, doar devenise mai matur. Ultima dată când ne întâniserăm fusese în urmă cu câțiva ani buni, de atunci îl văzusem adesea la tv sau prin ziare. Nu știu cum putuse să ajungă în această stare. Mă simțeam afectată. Mă durea faptul că tocmai el pățise așa ceva. De ce?!

Am sesizat rana deschisă din jurul gâtului și am sunat la recepție pentru a anunța asistentele să pregătească sala de operații.

Îl priveam și nu-mi venea să cred că este chiar el. După atât de mult timp ne-am întalnit din nou, deși mi-ar fi plăcut să o facem in alte circumstanțe. Mi-am adunat puterile si am părăsit salonul destul de răvășită. Pe holurile spitalului umblam ca un uragan, nu mai fusesem niciodată atât de rapidă. Actuala lui iubită, Kim, îmi înșiruia nenumărate întrebări despre starea lui de sănătate. Era instabilă, dar nu o puteam descuraja așa, deci i-am promis că voi face tot ce îmi stă în putință să-l pun pe picioare.

Am intrat în birou fără să o privesc o clipă în ochi, probabil mă ura. Eu nu-mi făceam decat meseria.

- Ce s-a întâmplat? M-a întrebat Tim, vizibil afectat de atitudinea mea.

- Am nou caz, pe lângă cele vechi.

- Te pot ajuta în vreun fel?

Conștientizam acum ce făcusem. Nu puteam să mă ocup singură de atât de mulți oameni, le-aș fi pus viața în pericol.

- Doar verifică-mi pacienții, iar dacă se întâmplă ceva și nu dai de mine, anunț-o pe Megan.

- Megan..?

- Tipa aia după care îți fugeau ochii mai devreme. Nu am vrut să sune atât de "subtil", dar în sitația în care mă aflam, îmi scăpase asta.

- Sigur, Dr. She.. Miranda!

I-am zâmbit apoi m-am ridicat de la birou. I-am mulțumit promițându-i că-l voi răsplăti cumva. Când am ieșit din cabinet, am trântit ușa în urma mea, probabil lăsându-i un gust amar lui Tim.

Pe holul spitalului mă simțeam ca un atlet la maraton. Ajunsesem la sala de intervenții în timp record, deși, trebuie să recunosc, mă lovisem de asistent și medici de o grămadă de ori.

Am asistat la operație dintr-o mică încăpere de sticlă care era aflată deasupra sălii de intervenții chirurgicale. Medicii își făcuseră treaba perfect, David a fost puternic, așa cum mă așteptam, iar operația a fost un succes.

- Trimiteți-l la terapie intensivă! Le-am spus asistentelor după ce doctorii își încheiaseră "misiunea". Am coborât din încăperea de sticlă pentru a le putea urma pe asistente pe secție. Iubita lui James era în sala de așteptare, plimbându-se de colo-colo. Amețisem eu cât am urmărit-o și aveam impresia că va face gaură în podea.

- Cum se simte? Este bine? M-a asaltat cu întrebări încă de când am ieșit din sală.

- Este bine, următoarele 5 ore cel mai probabil vor fi critice.

- Când îl putem vizita? Avea mâinile încleștate ca într-o rugă când mi-a adresat întrebarea.

- Mâine dimineață, trebuie să se odihnească acum. I-am spus asta deși la câteva minute, am regretat. Femeia își dorea nespus să-l vadă, iar eu nu am lăsat-o nici în ruptul capului. Mi-a mulțumit însă pentru amabilitate, înainte să intru la el.

Fața mi s-a luminat atunci când l-am vazut. M-am apropiat de el și i-am atins palmele, erau foarte calde. Făcuse un efort mult prea mare atunci când a zâmbit, dar oare de ce? Cel mai probabil credea că sunt iubita lui Kim.

- Sunt aici pentru tine! I-am spus, apoi l-am sărutat pe frunte. Din fericire nu reușise nimeni să ne vadă.

- Am încredere.. În tine Mi..

- Șșș, odihnește-te. I-am mângâiat tâmplele. Zâmbeam pentru că reușise să-și dea seama cine are grijă de el. L-am lăsat in grijap asistentelor, deși în momente ca astea, nu aveam încredere în nimeni.

Dr. Hunt este în capătul holului, discută cu Megan. Am încercat să-l evit cât de mult am putut, însă la un moment dat, ne-am intercalat. M-a urmărit, altfel nu-mi explic cum mă găsește mereu.

- Cum te descurci, Miranda?

- Bine, am spus eu jucându-mă cu inelul de pe degetul mic de la mâna dreaptă, făcur cadou de fiica mea Rose. Operația a fost un succes, totul este în regulă.

- Și ceilalți pacienți?

Încercam nu deschid acest subiect. Nu vroiam să-i spun lui Hunt că tocmai îmi lăsasem noul asistent să scrie rețetele în locul meu.

- Sunt bine, tocmai vroiam să intru în birou pentru a mă pregati de administrat medicamentele.

Deși Hunt simțea că se întâmplă ceva, m-a lăsat în pace. Speram să facă asta până când îmi voi dori eu să vină la mine. M-a ocolit fără să scoată vreun cuvânt, lăsându-mă cu ochii în soare.

- Foarte bine, durule, am murmutat în barbă, apoi am intrat în cabinet.

Tim tocmai terminase cu rețetele, așa că, acum de relaxa pe smart phone-ul său care îmi părea că seamănă cu o tabletă..

- Îmi pare rău, Dr. Sheeran!

- Trebuia să te relaxezi și tu cumva. Singurul lucru cu adevarat important pentru mine era acum David. Așa că aș fi putut trece cu vederea orice acum..

- Cam atât pentru azi, ești liber.

- Atât?

- Nu este de ajuns?

- Mă gândeam că v-aș putea ajuta, mai ales după ce am auzit discuția de mai devreme.

- Este în regulă, mă voi descurca.

- Insist.

Nu regret că Tim insistase atât de mult să rămână, deși m-aș fi descurcat și fărã el. Am reușit cu ajutorul lui să administrez medicamentele tuturor pacienților mei.

Este 18:07, Tim plecase cu ceva timp în urmă. Sunt singură la birou, scriu rețeta lui David. Mi se derulează în cap tot felul de scenarii. Cum era el înainte. Ochii lui de un albastru inconfundabil, special aș putea spune. Zâmbetul copilăresc, părul blond-șaten, aranjat șuviță cu șuviță, în detaliu. Dar cum ajunsese el în starea asta? Nu ar fi putut să facă nimic rău.. Oh, David.. Daca-ai știi cât de fericită sunt că te cunosc, chiar dacă m-ai rănit.