Soulmates

Gânduri reci

Zilele trecuseră repede și cu fiecare zi mă simțeam tot mai nostalgică. Refuzam să privesc oglinda care nu reflecta decât imaginea unei Miranda Sheeran care nu semăna deloc cu mine, cea dinainte. Aveam cearcăne adânci, eram slăbită. David nu mai dăduse un semn de două săptămâni, deși nu era zi în care să nu apară la tv sau în ziare la rubrica sportivă. Îmi plângeam în pumni în fiecare seară cu gândul la promisiunea lui idioată. Îmi venea să urlu ori de câte ori mă gândeam la asta.

Era ziua mea liberă pe care ar fi trebuit să o petrec cu Rose. Eram pe o bancă din parcul central, priveam cum Rose se juca cu ceilalți copii. Telefonul sună în disperare. Nu vroiam să răspund, dar se pare că era ceva important.

- Alo? Am spus încercând să rămân calmă.

- Sunt Megan, trebuie să ajungi la spital cât de repede poți, este o urgență!

- Este ziua mea lib.. Megan închisese deja. Cum de atunci când sunt la muncă nu se întâmplă nimic, iar în zilele mele libere apar urgențe? Am luat-o pe Rose și am pornit grăbită către spital. Mi-am lăsat fiica în grija asistentului și am plecat. Nu apucasem să-mi trag halatul pe mine când Megan m-a tras de mână și a luat-o la fugă.

- Repedee, în 297!

Am intrat în salon, primul lucru văzând tânăra care se zbătea pe pat. Nu avea mai mult de 23 de ani. Am încercat să o stabilizez țintuindu-o în pernă. Se zbătea din cauza convulsiilor și ardea teribil. Avea și frisoane în același timp. Megan m-a ajutat să-i descopăr abdomenul, talia era foarte mică.

- Junghiuri toracice! A țipat Megan

Prezenta atât de multe simptome, iar eu și Megan nu aveam nicio idee. Ar putea fi un virus sau o răceală sau mai veche sau chiar un abces pulmonar, însă era prea tânără pentru așaceva. Respira foarte greu ceea ce m-a făcut să cred că am putea să o pierdem.

- Avem nevoie de probe de sânge! Am spus determinând-o pe Kate să-i introducă o branulă în mână.

Am ieșit din cabinet imediat ce asistenta a recoltat câteva eprubete. Megan rămăsese în salon.

- Ce se întâmplă cu ea? Am auzit în urma mea. Un tânăr, probabil iubitul fetei era destul de îngrijorat.

- Anunță-i familia! Am strigat îndreptându-mă spre laborator. Am lăsat acolo probele de sânge și m-am întors înapoi la pacientă. Se liniștise, încercase să o resusciteze.

- Niciodată nu vă descurcați fără ajutorul meu!

- Cred că nu avem timp de observații, dr. Hunt! I-am spus. Megan era pe hol discuta cu familia fetei.

- Tu și Megan vă veți ocupa de cazul ăsta! a ieșit din salon fără a mă privi în ochi. I-aș fi spart capul în momente ca astea.

Tânăra părea să se simtă mai bine, când am ieșit lăsând-o în grija lui Kate. Părinții acesteia nu au ezitat să mă asalteze cu întrebări când m-au văzut ieșind din salon.

- Cum se simte? Vă rog să o salvați!! O doamnă destul de înaltă, prezentabilă, care nu se putea opri din plâns mi-a tăiat calea.

- Momentan este bine, dar starea ei se agravează de la un moment la altul, cel mai probabil va fi operată în seara asta! Cuvintele mele au lovit-o precum niște săgeți ascuțite, iar asta a făcut-o să izbucnească iar.

Am ajuns în birou, Megan, Tim și Rose erau deja acolo, mă așteptau.

- Uită-te peste ăsta! Mi-a întins dosarul cu registrul tinerei.

- Mariah Collins, 23 de ani. Am mormăit continuând să citesc întreg registrul.

- Ecografia pare în regulă, a spus Megan aruncând o privire.

- Dispneea asta îmi dă multe de bănuit... O mulțime simptome ciudate.

- Sună ca o boală despre care nu am mai auzit până acum! Tim a spus asta în timp ce îi distrăgea atenția lui Rose.

Am ieșit ca un fulger din cabinet imediat ce am auzit telefonul sunând. Megan m-a urmat și am mers împreună în salonul domnișoarei Collins. Am văzut de la intrare cum Kate încerca să o liniștească administrându-i un calmant intravenos.

- Salvați-mă, vă rog!! Tușea cu sânge, sec. Atunci mi-am dat seama că tânăra avea cancer pulmonar. Ezitasem chiar să mă uit și pe filmul făcut la plămâni.

- Kate, pregătește sala de operație! Megan anunță chirurgii!

Au ieșit cu viteza luminii din salon auzidu-mă spunând asta. Am rămas în salon alături de Mariah, m-am apropiat de patul ei și am prins-o de mână. Ochii aproape că nu mai aveau lacrimi, vocea i se schimbase din cauza durerii.

- Ajută-mă! Am auzit-o spunând, înghițind în sec.

- O să fie bine, i-am spus punându-i masca de oxigen pe față.

Kate a apărut luând tânăra și conducând-i către sala de operație. Părinții ei au vrut să asiste, însă nu le-a fost permis așa că m-au urmat până la cabinetul meu. Tim si Rose nu mai erau acolo așa că i-am poftit înăuntru. Ne-am uitat împreună peste film.

- Are câteva chisturi pe plămâni..

- Va supraviețui? M-a întrebat doamna Collins inghițindu-și lacrimile.

- Da, dar va avea nevoie să stea sub tratament următorele câteva luni. Am reușit să-i calmez puțin pe domnii Collins. Aceștia au plecat imediat ce Tim a apărut cu Rose. Au rămas înăuntru, iar eu am plecat să o caut pe Megan. Am intrat în sala de intervenții, Megan era încă acolo.

- Cum a mers? Am întrebat-o sperând că totul ieșise bine.

Ea a privit către medici și Mariah, apoi dosarul negru de pe masă.. Pe care mi l-a întins, apoi a reușit să șoptească.

- Nu a rezistat..

Era imposibil..

- Este imposibil, cancerul ei era în prima fază!! Am țipat încât chirurgii își ațintiseră atenția asupra mea.

- Dar și în plină dezvoltare. Inima i-a cedat, Miranda!

M-am uitat peste certificatul de deces, și din păcate Megan avea dreptate. Inima Mariei încetase să bată înainte ca medicii să înceapă intervenția. Am ieșit din sală cu certificatul în mână și am reușit cu greu să mă motivez în fața familiei Collins. Deși nu era deloc vina mea, mă simțeam vinovată. Nu mai avusesem un pacient nou de aproape o lună și atunci când apăruse unul, nu am reușit să-l savez..