Soulmates

De la distanță

Alarma a sunat la 6:30. Noaptea fusese, oh, atât de scurtă. Nici nu apucasem să mă odihesc. Într-un sfert de oră, timp record, am reușit să mă pregătesc. Rose se trezise, luase chiar și micul dejun.

- Chiar mă vei duce la grădiniță? Nu mai făcusem asta de la începutul anului, iar asta devenise un moft pentru ea.

- Da, i-am răspuns ajutând-o să îmbrace rochița ei preferată. I-am strâns părul în două codițe și am coborât în bucătărie. Am salutat-o pe mama, apoi ne-am îndreptat către mașină. I-am deschis ușa din spate și i-am spus ghiozdanul pe scaunul din față, apoi am pornit.

- Azi vei termina programul mai devreme, draga mea!

- Serios? Am văzut-o mărindu-și pupilele în oglindă.

- Da, vom petrece o zi împreună, i-am spus. Acest lucru a făcut-o să se bucure.

După ce am lăsat-o la grădiniță, pornit către clinică. Pe stradă era un trafic infernal. Cele 15 minute în care ar fi trebuit să ajung la spital, deveniseră 25. Mi-am parcat mașina lângă a lui Megan, apoi am intrat vijelioasă îndreptându-mă către birou. Doctorii își începuseră deja turele așa că înăuntru era o agitație de nedescris.

- Bună dimineața, dr. Sheeran! Tim ajunsese deja, lucru ce m-a îmbucurat. Trebuia să ne îcepem tura.

- Bună, i-am răspuns luându-mi halatul alb deasupra tricoului vaporos pe care îl alesesem azi.

Până la 10:30 nu am făcut altceva decât să stau la biroul meu. Scriam rețete pentru oameni bolnavi sau alții care se prefăceau. Nimic nou, aceeași rutină. Tim era așezat la biroul lui, destul de tăcut. Ratasem vizita de dimineață așa că urma să merg acum să-mi verific cei 4 pacienți. L-am lăsat pe Tim singur, ieșind din cabinet. Megan îmi atrăsese atenția încă de când închisesem ușa biroului. Aproape plângea, asta nu era deloc bine.

- Este totul în regulă?

- Cu mine, da.. Mi-a făcut semn către geamul de sticlă al salonului 311. O tânără apropiată de vârsta lui Megan, stătea întinsă pe pat, nu se putea opri din plâns. Patul era plin de calmante, iar iubitul ei aproape că nu-și putea stăpâni lacrimile, deși vroia să pară puternic.

- Nu sunt făcută să dau asemenea vești, Mir.. Tocmai și-au pierdut copilul pe care și-l doreau atât de mult.

Am simțit o durere enormă atunci în jurul pieptului. Capul aproape că-mi exploda. Știam cât de dureros este să pierzi un copil pe care ți-l dorești atât de mult. Rose trebuia să mai aibe 2 frați acum. Destinul este crud uneori.. Megan a trecut pe lângă mine lăsându-mă în urmă.

- Cred că nu mi-am ales bine meseria, dr. Sheeran! A spus atât de tare încât am reușit înțelege.

Era bulversată. Nu știam ce să fac. Pacienții mă așteptau, dar nici pe Megan nu o puteam lăsa așa. Pacienții erau priopritatea mea, viața lor stătea doar în mâinile mele, iar asta era.un lucru minunat. Nu am vrut să mă joc cu sănătatea lor așa că am ales să merg să-i consult.

Ultimul pacient.. David. Mi-am adunat puterile pentrubcă știam ce discuții vor urma. Mă îndreptam neobișnuit de grăbită către salonul lui. Am ajuns și am ales să fac doi pași înapoi. Îmi apăruse în față o imagine pe care nu o voi putea scoate, probabil, niciodată din cap. Kim, iubita lui, era așezată în pat, lângă el. Avea capul sprijinit de pieptul lui, iar cu mâna dreaptă îi mângâia tâmpleple. Vedeam totul atât de clar prin geamul ăla nenorocit de sticlă. Speram să nu mă vadă, dar a făcut-o. A tresărit, eu m-am întors cu spatele și am plecat. Aproape că nu am reușit să nu plâng, dar trebuia să o fac. Am plecat către cabinetul meu ștergându-mi ochii.

- Azi plecăm mai devreme! I-am spus lui Tim luându-mi geanta de pe canapea.

Am coborât înpreună în parcarea clinicii și doar atunci când văzusem că mașina lui Megan nu mai era acolo, mi-am adus aminte de ea.

- Ai văzut-o cumva pe Megan?

- Nu, din păcate. Nu mi-a prezentat niciun nou dosar azi..

Am privit gânditoare către marea de mașini din parcare.

- S-a întâmplat ceva? M-a prins de braț luându-mă prin surprindere. I-am zâmbit.

- Nu, este ok.

Ne-am luat la revedere apoi am urcat în mașină pornind spre grădiniță.

Ziua mi-am petrecut-o alături de Rose. Am dus-o la coafor și la cumpărături, deși nu era tocmai vârstă potrivită. Mereu îmi spune că a crescut și că nu mai are nevoie de jucării, deși are doar 6 ani. Scumpa mea fiică este mai obositoare decât o săptâmână la serviciu.