Soulmates

Ai fost mereu în inima mea

Ora vizitei este programată la 19:30. Nu mai pot aștepta încă jumătate de oră, m-am săturat să aștept. Ieșeam din cabinet simțind liniștea și mirosul pastilelor din întreg spitalul. Sună ciudat, dar îmi place. Mulți dintre doctori își terminaseră turele, asiatentele erau ascunse in cabinete cel mai probabil bârfind și bând cafele vechi.

Am luat liftul pentru a ajunge cât mai repede la terapie intensivă. Nu-l mai văzusem de câteva ore și deja îmi era dor de el. Mereu mi-a fost dor de el, însă cu timpul m-am obișnuit.

Caroline și Lisa sunt asistentele care l-au supravegheat.

- Dr. Sheeran! Cred că se întâmplă ceva cu acest pacient.

M-am întors pe călcâie cu fața spre Lisa, care tpcmai mă prinsese de braț.

- A făcut vreo criză? Nu a răspuns tratamentului?

- Nu, a dormit toată ziua, se zvârcolea în pat, așa că i-am dat niște calmante.

- Cum ai ajuns asistentă, Lisa, dragă?

Exact asta mă întrebam și eu, auzindu-l pe dr. Hunt in urma mea. Tu ești directorul acestui spital, iar Lisa este o fată de 24 de ani, blondă, înaltă, cu picioare lungi, ai putea spune că e o barză. Și totuși, cum ajunsese ea asistentă în cel mai bun spital din Philadelphia? Hmm.

Am intrat în salonul lui David. Începeam să mă enervez dacă mai rămâneam acolo.

Este întins pe spate, privește spre tavan. Și-a întors privirea imediat ce a realizat că sunt înăuntru.

- Cum te simți? M-am apropiat de patul lui.

- Foarte bine, îț..

- Nici să nu te gândești. Este datoria mea.

A zâmbit privindu-mă atent. Gropițele din obraji și crețurile din jurul ochilor îmi umpleau sufletul de bucurie. După atât de mult timp, îmi zâmbise din nou.

- Nu ar fi existat un doctor căruia să-i pese așa cum ți-a păsat ție.

- Ba sigur că da, de asta ne numim doctori.

Imediat după ce spusesem asta îmi apăruse în minte imaginea bătrânului Gregory House. Geniul ăla căruia nu-i păsa de nimic, nici măcar de el uneori. Cu toate astea, mie îmi păsa. David însemnase cândva pentru mine ceva mai mult decât "totul". Păcat că a plecat atât de devreme de lângă mine. Mi-aș dori să pot uita asta.

Am aruncat între timp o privire peste dosarul său. RMN-ul,cât și ecografiile si radiografia pe care le făcuse mai devreme erau ok. Scăpase ca prin urechile acului.

Lăsasem asistentelor un dosar în care ar fi trebuit să scrie observațiile de peste zi.

- Se pare că după statisticile Lisei ești în formă maximă! Iar după ale lui Caroline te-aș putea externa dimineață.

- Ar fi o id..

- Nici să nu-ți treacă prin minte așa ceva. Vei rămâne sub observație câteva zile, l-am intrerupt așa cum făceam de obicei.

- Zâmbești, se pare că îți surâde ideea!

- Gândul că te-aș putea vedea zilnic de acum înainte.. M-aș putea obișnui cu asta.

Vorbele lui m-au făcut să mă îmbufnez. Ar fi putut veni oricând, m-ar fi putut suna oricând, așa cum o făceam eu la început. A preferat să ne distanțăm. El devenise deja celebru, juca la echipe mari din Europa, avea un anumit statut. Eu eram doar Miranda Sheeran, un medic obișnuit.

- Ai fi putut veni oricând la mine. Tu ai preferat să mă uiți.

- Nu te-am uitat niciodată Miranda, niciodată. Cunoșteam zilnic femei. Unele înalte ca tine, altele cu păr șaten, unele aveau ochii albaștri sau poate verzi. Unele se îmbrăcau scump, unele erau modeste. Unele miroseau a crini imperiali, unele a trandafiri. Niciuna din ele nu erau "tu". Niciuna nu-mi rupea oasele cu îmbrățișari calde, așa cum numai tu o făceai. Niciuna din acele femei nu avea privirea ta sau buzele tale în formă de inimă. Nu aveau parfumul tău din flori de liliac. Inevitabil le comparam cu tine, mereu. Erai tot timpul acolo. Erai în mintea mea, și nu numai. Erai și in suflet. Nu știam cum să te scot de acolo. Nu puteam, și totuși, nici nu vroiam.

Îmi spusese niște cuvinte atât de grele. Mă făcea să mor și să simt o altfel de viață. Îmi venea să-l îmbrățișez și să-i dau cu ceva în cap, simultan. A urmat o pauză lungă. Eu încercam să-mi stăpânesc lacrimile, iar el nervii. Din nou este vina mea!

- De ce nu ai făcut-o? De ce nu m-ai căutat?

Când aveam atâtea să-i spun, Hunt a stricat momentul. Totuși mă bucuram pentru că ajunsese înainte ca eu să dau apă la șoareci.

- Se pare că domnul James se simte extraordinar! A spus pe un ton destul de sarcastic. Probabil auzise discuție dintre noi, de fapt, toată Philadelphia cred că a luat parte la aceastã discuție.

- Vei fi mutat pe salon, iar Sheeran, așteaptă-mă la birou!