Soulmates

Neașteptat

Îmi terminasem tura la 17:00, neobișnuit de devreme. M-am gândit să le fac mamei și lui Rose o supriză, luând cina în oraș. Am renunțat la halatul alb, punându-l în cuier. Mi-am luat geanta și am coborât în parcare căutând nr. de telefon al mamei. Pentru un moment mi-am ridicat privirea din telefon pentru a nu mă împiedica și.. L-am recunoscut din prima. Purta un tricou alb ce îi lăsa la vedere brațele pline de tatuaje. Radiam de feiricire atunci când l-am văzut și totuși eram nervoasă pentru ce îmi făcuse pentru a nu știu câta oară. Stătea sprijinit de mașina lui albă. Aștepta pe cineva. Pe mine? Nu.. Citisem recent undeva că-și lua mereu iubita de la muncă. Din câte știam eu, Kim nu lucra la spital.

Fața i s-a luminat atunci când mi-a auzit tocurile călcând apăsat asfaltul încins. Aproape că-mi venea să-i sar în brațr când l-am văzut atât de aproape de mine, dar nu.. Arăta perfect, dintotdeauna a fost un bărbat puternic, dar nu arăta de parcă suferise un accident în urmă cu 3 zile.

- Ai putea oare să mă..

- Nu e prima oară când faci asta, m-am obișnuit, dragă David.

- Știu, de asta sunt aici. Nu am vrut niciodată să te fac să suferi..

- Dar ai făcut-o. Cuvintele lui se pare că nu mai aveau niciun efect asupra mea.

- Îmi pare rău.. S-a apropiat de mine atingându-mi umerii. Nu știu dacă acum îți mai pasă, dar îți mulțumesc că nu m-ai lăsat sã plec, pentru totdeauna..

- David, sunt doctor.. Dar în fond sunt om. Sunt un om care are o inimă.. Am spus cuvintele astea accentuând fiecare literă, abținându-mă să nu vărs vreo lacrimă.

- Iar eu sunt..

- Ești viața mea, David. L-am întrerupt. Dacă tu pățești ceva, eu nu mai am pentru ce să trăiesc. Am izbucnit în plâns atunci, dar mi-am șters ochii și am continuat să-l privesc în ochi. M-a îmbrățișat deși m-am opus la început.

- Sunt un idiot, te iubesc.. Va trebui să-mi îndrept greșelile pe care le-am făcut.

I-am atins buzele cu degetul arătător, continuând să suspin și să lăcrimez.

- Eu te iubesc așa cum ești! Mă simțeam singură și pe el îl simțeam mai aproape decât aș fi putut simți pe oricine altcineva. Mi-a sărutat creștetul capului, apoi mâinile, așa cum nu o făcuse de foarte multă vreme. Am încercat să mă îndepărtez cu zâmbetul pe buze. Mă apropiam de mașina mea, știind că această discuție nu va duce niciunde. M-a oprit, mi-a prins mâna puternic, făcându-mă să mă întorc.
- Totul se va schimba, promit! Mi-a șoptit, iar eu i-am zâmbit întorcându-mă și intrând în mașină. Îmi promisese atât de multe și oh.. Doar 1% din tot ce îmi spusese devenise realitate.

Planul meu s-a amânat, îmi pierise tot cheful așa că am ales să merg direct acasă și să încerc să uit totul.