Tu...

O singura privire

Ma trezesc de dimimeata, obosită, rău. De parca nu am dormit 3 nopti. Era ora 7:15. Mai aveam timp, asa ca am luat telefonul, si m am pus sa ma uit pe insta, uitandu ma si ce mesaje am.
Aveam 50 de mesaje, toate de la Ioana.
,,Anaaa!
  Dormi?
  Esti trează?
  Nu ma lasă în seen.
  Heeeeii!
  ............."
Ioana este cea mai bună prietenă a mea, si e nebună. Prea nebună!
Într-un final ma trezesc, era ora 7:20. Ma ridic, ma spăl pe fata, apoi ma uit in dulap.
Imi iau o bluza neagră, mai largă, niste blugi de un albastru deschis, părul desprins, niste adidași negri si o geacă tot neagră.
Imi iau geanta, si ies din camera. În sufragerie, erau tata si mama.
- Scumpo, nu mănânci?
- Nu mama. Nu îmi e foame. Mănânc la scoala.
- Stai sa iti dau niste bani, atunci.
- Ok.
După ce pleaca mama, tata îmi da 100 de lei, rapid.
- Ascunde-i, să ai în plus. Ca maică-ta, sigur iti da vreo 20 de lei.
- Bine, tata! Mersi!
Vine mama, cat pe ce sa vada banii.
- Uite scumpo, 20 de lei. Iti ajung.
- Multumesc, mama! Pa!
- Pa!
După ce ies din casă, ii scriu un mesaj Ioanei.
,, Sunt pe drum"
,, Bine, hai! Te astept!
Eu stau la vreo 2 străzi distanta de scoala, asa ca nu ma grăbesc. Era doar 7:30. Pe drum era încețoșat si friguros. Nu ma grăbesc, deoarece eu nu mă prea grăbesc. Asa e felul meu. Pe la 7:40, ajung la scoala. Intru si o vad pe Ioana, pe hol, așteptând.
- Hei!
- Hei! Ce ai stat atât?
- Doar stii ca nu ma grăbesc. Si nu am avut de ce.
- Oh doamne, Ana! Va trebui să lucrăm la capitolul viteza.
- Hahhaha! Ce amuzant... Hai sa intram.
- Haide.
Intram si ne așezăm in a 3-a bancă, la geam. Ne aranjam lucrurile, iar apoi vorbim.
- Și? Ce ai mai făcut?
- Eu?
- Tu, tu! Doar nu vorbesc cu pereții.
- Păi ce sa fac extravagant? Doar stii ca eu nu prea ies.
- Hai ma, Ana! Cum sa stai tot wekend-ul in casa? Te plictisești.
- Cu mesajele, apelurile, pozele, videourile tale, de pe nu stiu unde, nu te plictisești niciodată. Crede-mă!
- Bine...dar...in fine.
După ce am mai vorbit de ale Ioanei, intra profesorul de mate. Adică dirigintele. Deci, ma chinui de dimineata.
- Bună ziua, elevi!
- Bună ziua.
Va dati seama ca ala a fost un ,,bună ziua" leșinat rau.
- Astăzi, înainte de a începe ora, vă voi prezenta pe cineva. Alex, Christian, poftiți.
Eu eram efectiv ruptă din lume. Dormeam pe mine.Dar ceva ma lovea in brat.
- Ana!
- C-ce...?
- Uite ce bunaciuni!
- Ce ai? Iar visezi?
- Poate tu! Uita-te!
La insistențele Ioanei, ma uit in fata. Si raman socată. Părul lui negru, bătea spre usă, din cauza curentului de la fereastra, buzelele lui perfecte, tenul sau deschis. Toate erau perfecte. Iar apoi ma uit la ochii lui cenușii, care într-o secundă fac contact cu ai mei. Un fior trece prin mine și simt cum imi ard obrajii care, probabil, deja sunt roșii.
- Ala blond e frumos.
- Care?
Eu eram prea absorbită de acel băiat minunat, încât nici nu am observat ca mai e unul.
- Acum, treceți pe la fiecare si faceti cunoștiință cu noii colegi.
Oh nu! Fii calmă, calmă. Respira, respira.
Trec pe la primele banci, iar apoi vin spre a treia.
- Bună, eu sunt Alex.
- Aaa...b-bună. Eu sunt...Ana.
- Incantat! Ce nume frumos.
- Da...mersi.
Prin spate vine un băiat blond, cu ochi căprui închiși, cred si foarte entuziasmat.
- Bună, sunt Christian!
- Hei...Ana, încântată.
- Și eu. Aaa...
Privirea lui se oprește pe Ioana. E uimit.
- Bună, eu sunt Ioana!
- Bună, Alex încântat!
El rămâne încă uimit, în timp ce Alex si Ioana făceau cunoștiință.
- B-buna...sunt...Aaa.. Christian.
- Hei! Ioana, încântată!
- Și eu.
Ei fac cunoștiință cu ceilalți colegi, iar apoi se așează în bancă. Stăteau fix in spatele nostru. Era vreo 8:15. Ora continua, eu fiind cu gândul că sigur, sunt privită. Nu de el, ci de ceilalți care sigur m-au văzut cum am devenit ca o rosie.
După ce trece ora, toti plecand in pauza, iar eu înțelegând mai nimic, imi pun cărțile in ghiozdan si dau sa ma ridic. Dar apare Olivia.( fata ,,populara" din scoala)
- Hei! Ana. Nu te-am văzut de mult. Ce mai faci?
Eu plec ignorând-o.
- Nu! De ce vrei sa pleci? Vorbeam ca prietenele.
- Olivia, nu am rabdarea necesara pentru a te lua de mine.
- Haide! Nu ma iau de tine. Doar voiam să te întreb ceva. Băiatul ăla, Alex, e drăguț asa-i? Doar nu degeaba te-ai înroșit ca o rosie. Ascultă, fetiță! Nu e de nasul tău și nici nu va fii vreodată, s-a inteles? El e de nasul nostru, ăstora de sus. Asa e Marko?
- Da, iubire. Normal. Doar nu o sa stea cu...ichhh...aaa...cu...ea.
- Hahhaha! Nu mai visa, fetiță! Nu o să ajungi niciodată, ca noi. Nici macar aproape ca noi.
Plec, evitând să mă cert cu ea. Nu are sens. Ana ma vede plecând de lângă ea si isi da seama ce s-a întâmplat.
- Hei, esti bine?
- Da. E ok.
- Nu o lua in seama.
- Nu o făceam.
Merg la chioșcul din scoala. Decid să mănânc si eu ceva.
- Bună ziua!
- Bună ziua! Ce doriti?
- Da. As vrea un...sanwich cu pui si morcov.
- Imediat!
Astept vreo 2 minute.
- E gata, 10 lei, va rog!
- Imediat. Aaa...stati putin...Aaa....
Nu stiu ce se întâmplă. Nu îmi găsesc banii. Oh nu!
- Cautai astia?
Il vad pe Alex, venind cu banii mei in mana.
- Aaa...da. Mersi. Uitati aici!
- Și? Ce faci aici?
- Aaa...imi...cumpar de mâncare?
- Au...da. Aaa...si...tie in timpul liber...ce iti place sa faci?
- Păi depinde de ce am chef. Să dorm, să citesc, să scriu...
- Ce tare. Si...
In momentul acela sună clopoțelul.
- Trebuie să plecăm.
- Mergem împreună?
- Da. Sigur.