Tu...

Mesajul anonim

Intrăm în clasa si ne așezăm. Nu durează mult până vine profesorul. Aveam limba romana. 
- Bună ziua, copii!
- Buunaa ziiiua...
- Putin adormiți, ha?
- .....
- Ok. Azi va voi da ceva de facut. Veti face un proiect, despre câte 6 virtuti, fiecare echipa.Veți lucra in echipe. Nu e mult, dar stiu ca aveti multe teme, asa ca va voi lasa 3 zile.voi alege eu echipele, nici voi. Va fi la întâmplare.
- Adică?
- Adică voi alege întâmplător din catalog. Fata cu băiat. Deci, Ioana cu...Christian, Olivia cu...Max, Marko cu...Ana...
Deci nu cred! Cu ce am gresit?
- Cu Anastasia,...
Vai ce bine!
- Ana cu...Alex,...
Eram socată efectiv. Adică Ioana murea de bucurie, iar eu muream de...nici eu nu stiu. Dar era o amestecatura de sentimente, stări. După ce a terminat de stabilit echipele, profesorul a început ora. A fost o ora destul de ok. Dar mai am de supraviețuit 4 ore.
- Hei.
- Hei.
- Se pare ca vom lucra împreună.
- Da, super.
- Auzi, da...la cine facem proiectul?
- Păi la tine? Acasă nu prea e liniste.
- Ok.
Ies in pauza si merg pe coridorul din spate, iar din nefericire, dau nas in nas cu Marko.
- Hei, bună!
- Da...ciao...(si dau să plec)
- Nununu! De ce pleci papusică?
- Ca am alergie la prosti. De aia!
- Vai, ce frica mi-e!
- Te rog! Nu am chef.
Il împing din fata si vreau sa plec dar, ma trage in spate si ma tranteste de perete.
- Tu, cu mine, nu faci de astea, da? Faci ce iti zic EU!
- Lasă-mi mâna!
- Nu! Nu te las.
- Mă doare! Lasa-mă! Te urăsc!
Ochii lui exprimau ură. Multa ură! Desi nu inteleg, ce am facut?
- Las-o!
- Ce?
- Las-o! Nu auzi?
- Alex! Ce faci pe aici?
- Lasă asta, dă-i drumul!
- De ce iti pasa de ea? Tu nu esti ca ei. Tu, esti special. Trebuie sa fii cu noi.
- Sunt cum vreau eu. Acum las-o, ca te calc in picioare!
- Bine boss! Tu ai vrut. Lasă, doar să nu vii după la noi.
Si pleaca. M-am uitat la Alex, absorbită de...tot ce e...el.
- Esti bine?
- Da. Ma doare putin mâna,dar sunt ok.
- Hai sa mergem.
Merg pe coridorul din fata, care duce la usa clasei, iar acolo e Ioana.
- Ana! Ce s-a intamplat?
Ea deja vazuse roseata de la mana.
- Nimic.
- Cum nimic!?
- Nu mai urla, hai sa vorbim.
- Ok.
Mergem mai încolo de ușă, iar eu încep să îi spun.
- ...deci e Marko. Dar nu stiu ce l-a putut enerva asa tare.
- O doamne!
- E ok. Sunt bine.
- Și a venit el sa te salveze? Eroul tau?
- Shh! Termina. Nu mai zice asta.
- De ce?
- Pentru ca esti ciudata când zici asta si pentru ca nu e asa.
- Nu te-a salvat?
- Ba da, dar ma puteam descurca si singura.
- Da sigur!
Peste câteva momente se sună.
- Hai sa mergem!
- Ok.
Intrăm în clasa si ne așezăm in banca. Profesoară inca nu a venit.
- Auzi?
- Da, nu sunt surdă.
- Tu crezi ca pot avea incredere in Christian?
Alex a venit în spatele nostru, eu neobservandu-l.
- Ioana, o să îți zic ceva. In ziua de azi, fetele si băieții nu mai sunt ce au fost.
- Adică?
- Adică nu mai exista. Deci, ca sa ma înțelegi. Ce poarta Marko?
- Păi, blugi negrii mulati,
- Și?
- Tricou negru, cercei,
- Și?
- Inel, aaa...
- Și?
- Și ce?
- Și mai e un lucru. E interesat de modă. Cand vreodată în istorie, băieții au fost interesați de haine? Ba sa mai se si îmbrace ca o fata. Iar noi fetele suntem baieti. Purtam haine largi...bine tu nu, majoritatea. Ne comportăm ca băieții si altele.
- Și ce legătură...
- Păi are! Pentru ca atunci cand băieții s-au transformat în noi, au luat putin si din mentalitatea noastră. In ziua de azi, sunt puține fete in care sa mai ai incredere cum sunt si putini băieți in care sa nu ai, atentie, sa nu ai incredere. De asta băieții sunt cele mai bune persoane în care sa ai incredere.
- Deci...
- Deci poti avea incredere in Christian.  Dacă face parte din puținii băieții in care sa nu ai încredere, ma anunți.
- Bine. Auzi chiar daca nu mai sunt fete in care sa ai incredere, eu tot am incredere in tine.
- Nu am zis ca nu mai sunt. Am zis ca sunt  putine. Uite-mă,  sunt aici. Uită-te, esti aici.
- Te iubesc, prietena mea cea mai bună!
- Și eu. Cat e ora?
- E 10:30.
- Nu a venit profesoara.
Pe usa își face apariția dirigintele.
- Dragi elevi, avem o veste proastă. Stiti ca urmatoarele 2 ore le aveați cu doamna Laura si ultimele 2 ore cu doamna Paula. Stiti si ca dansele sunt surori. Din pacate au avut un membru al familiei in pericol si au trebuit să plece. Sunteti liberi azi. La revedere!
- La revedere!
- Ana.
- Da, Alex.
- Mergem direct la mine sa facem proiectul?
- Da. Trebuie doar să îi anunt pe ai mei.
- Bun.
Ma îmbrac in geaca mea, imi iau lucrurile, iar pe drum o sun pe mama.
- Alo, mama?
- Da scumpo.
- Azi vin acasă mai tarziu.
- De ce?
- Am de facut un proiect cu un coleg si nu pot mai repede.
- Bine draga. Te iubesc, pa!
- Pa!
Mergem încet pe drum, iar cu toate astea nu scoatem nici un sunet. Ajungem la apartamentul lui Alex. Intru înăuntru. Era un apartament mare, pereții negrii, mobilierul un alb gălbui si foarte, dar foarte multă mizerie.
- Scuze dezordinea.
- Nu-i nimic.
- Mă duc să aduc foile.
- Ok.
Stau pe canapeaua mare și alba, așteptând. Deodată, imi vibrează telefonul aflat în buzunarul pantalonilor. E un mesaj. Un...mesaj...ciudat.
,, Bună, vad ca esti cu iubitul tău. Ai grija doar cand pleci acasa, daca reușești să mai ajungi până acasă.
Ce? Cine esti?
Nu contează. Doar iti zic. Ai grija, fetiță!"
M-am speriat putin, dar am decis să nu zic nimic deocamdată.  Nu trece mult si vine si Alex, asezand foile pe masă.