Viata cu un bipolar

Momentul unu

Vestea ca sunt compatibila cu Octav a venit ca un val de caldura intr-o zi racoroasa. Insa vestea ca totul trebuie sa se intampple astazi mi-a dat fiori pe sina spinarii. Plecasem din cabinetul doamnei doctor si ne aflam in sala de asteptare. Am fost de acord sa facem totul astazi insa ma speria teribil telefonul pe care trebuia sa il dau. Ai mei nu avau sa fie prea incantati de alegerile mele.
Priveam ecranul telefonului si nu reuseam sa apas pe apelare. Nu stiam ce sa spun. Nu stiam cum sa explic conexiunea incredibila dintre mine si Octav. Ii povetisem mamei ca am italnit pe cineva dar nici macar nu ii stia numele. Totul pare teribil de nebunesc. Era. Insa as fi dar orice pentru ca Octav sa fie bine.
Cuprinsa de ganduri nu am auzit cand o asistenta a inrat in sala de asteptare pentru a ma duce intr-un salon privat. Am mers in spatele ei pe un hol lunga pana ce am ajuns in fata unei usi late din lemn. Domnisoara asistenta mi-a deschis usa si mi-a facut semn sa intru. Am pasit in salonul imens si m-am asezat pe mica canapea de langa pat.
Ma smteam teribil de emotionata. Inima imi batea cu putere in piept iar telefonul imi ardea in mana. Am asteptat pana cand am ramas singura pentru a ii putea suna pe ai mei. De obicei au fost foarte calmi si m—au susstinut in toate nebuniile mele. Insa asta, era prea mult. Am apelat contactul mamei si am asteptat pana cand a raspuns.
- Buna mama! Ii spun ccu teama in glas.
- Hope, draga mea , ce ma bucur ca ma suni. Nu prea am mai vorbit in ultimle zile. Este totul in regula?
- Da mama. Totul este bine. Oarecum, ii raspund cu vocea tremuranda.
- Hope, ce s-a intamplat?
- E si tata cu tine? O intreb nelinistita deoaece nu imi doream sa spun acelasi lucru de 2 ori.
- Da sigur, esti pe speeker.
- Bun. Uiite care e treaba. V-am povestit de tipul din centrul vechi. Este foarte bun cu mine si ne intelegem excelent. Mi-a oferit un post la el infirma. Este totul mai mult decat minunat. Insa, ieri amaflat ca are oproblema grava de sanatate. Are nevoie de un transplant de ficat. In cazul in care nu il va face va muri. Mama, tata eu sunt compatibila si voi face asta, am scot totul pe gura fara sa ma opresc. Am resuflat usurata la final si am asteptat un raspuns stiind cat de greu trebuia sa le fie sa auda tot ceea ce am avut de spus. Pana si mie mi-a fost foarte greu sa pun cap la cap toate informatiile. Ei stiau doar o mica bucatica.
- Draga noastra, noi te sustinem in tot ceea ce faci si stim ca ai o innima imensa spuse tata pe un ton grav. Insa, te rog sa te gandesti la asta foarte bine. Nu este cea mai usoara operatie. Hope, esti sigura ca faci asta din motive pure?
- Da tata. Nu ma obliga nimeni sa fac nimic, stai linistit. Octav nici nu este traz si imi este tare frica pentru el. Va multumesc ca ma intelegeti si va promit ca dupa ce vom fi bine cu totii o sa va facem o vizita. Sunt pe maini bune.
- Ai impresia ca noi stam acasa in timp ce fetita noastra sufera ooperatie, se rasti mama. Nici gand. La ce spital esti ca venim si noi acum.

Ii iubeam enorm de mult si stiu ca ar fi facut orice pentru mine. Urma sa fiu pregatita pentru operatie si aveam enorm de multe emotii. Nu fusesem un copil bolnavicios si nu fuseseem, niciodata internata in spital. Asteptam instructiuni de la medici si eram nerabdatoare sa ajunga ficatul meu la brunet. In felul asta stiam ca va fi in sigurnata.
Stand pe canapeaua din salonul imens ma loveam usor usor de realitate. Incepeam sa inteleg ce mi se intampla si incercam sa nu ma las purata de valurile de griji care mi se acumulau in suflet. Incercam sa ma gandesc doar la brunetul meu si la faptul ca avam nevoie ca el sa fie bine. Aveam nevoie sa il simt din nou in lumea mea.
Cum creierul isi revenea din modul "autopilot" incepusem sa ma gandesc la motivele pe care le putea avea Octav. De ce nu imi spusese? De ce nu imi aratase nici un semn? Nu parea bolnav. Era un tanar in floarea varstei care se aruncase in patima alcoolului din cauza unei alte femei. Mi se parea ingrizotor, dar nu si imposibil.
Cand usa salonului s-a deshis am tresarit puternic si am ridicat privirea spre doctorii care intrau rand pe rand in salon. Ma deconectasem de la mine si intram iar in modul "autopilot". Stiam ca doar astfel nu aveam sa imi fac rau singura din cauza emotiilor.
- Domnisora Paas, buna ziua! Mi se prezinta un domn la vre-o 50 de ani cu inceput de chelie si barba abia tunsa. Eu sunt doctorul Aryan si voi fi cel care iti va face anestezia. As dori sa iti pun cateva intrbari de rutina.
- Buna ziua, sigur! Ii raspund fara sa ma ridic de pe canapea. Acesta asezandu-se langa mine.
- Aveti vre-o alergie?
- Nu, din cate stiu.
- Ati mai fost internata pentru orice fel de problema medicala?
- Nu.
Seria de intrebari a continuat iar la majoritatea raspunsul meu a fost nu. Nu fusesem bolnava niciodata, racita doar ocazional. Mi se parea ca sunt extrem de norocoasa pentru ca nu avusesem niciodata de a face cu spitalele. Pe langa analizele anuale, de rutina, nu calcasem prin spitale. Insa, acum, aveam sa intru intr-o operatie ce nu stiam exact ce fel de recuperare neesita. Doctorii bineinteles ca mi-au explicat fieare pas si fiecare detaliu al operatiei si al recuperarii, dar nu eram in stare sa ascult prea atent. Gandul mau se indrepta spre brunetul meu.
Prin minte imi treceau numai imaginile cu el pe patul de spital. Barbatul puternic pe care il stiam parea doar un simplu om slabit de boala oribila de care suferea. Durerea din piept pe care am simtit-o cand l-am vazut imi vibra in piept. Sufletul isi cauta jumatatea prin intinderile universului, iar durera lipsei lui ma lasa fara aer.
Asteptam cu sufletul la gura momentul in care urma sa plec spre sala de operatii. Emotiile mi se acumulau in piept si ma apasau cu fiecare minut care trecea. Stateam cu ochii atiniti in ceasul de pe perete ce ticaia enervant. Minutele treceau fara sa le pot opri, fara sa pot controla starea lui Octav. Imi ramasese in minte conversatia cu doctorul acestuia: "Fiecare minut contaza", "starea lui de sanatate se inrautateste". Voiam sa plang. Voiam sa las fiecare gand rau sa iasa.

M-am lasat prada emotiilor pentru cateva minute. Am simtit cum lacrimile fierbinti imi curg peste obraji si se intalnesc in barba. Priveam inainte fara sa clipesc si plangeam. Plangeam incapabila sa ma misc. Simteam cum toata adrenalina care ma tinuse in priza se evapora si odata cu ea si curajul meu. Imi ardea gatul si nu ma puteam gandi decat la ce este mai rau. Posbilitatea ca eu sa nu ies din operatie ma speria teribil. Eram sanatoasa, incercam sa fac miscare cat de des. Insa, riscurile sunt tot acolo. Iar brunetul meu se afla in mare primejdie. La el trebuia sa ma gandesc acum. 

M-am ridicart de pe mica canapea din salonul privat si am intrat in baie. Era foarte mare, prea mare pentru o camera de spital. M-am spalat pe fata si m-am privit in oglinda. Eram obosita si aveam ochii rosii. Cand am auzit usa de la intrarea in salon deschizandu-se am iesit si eu din baie si i-am gasit pe ai mei in camera. 

Am fugit de indata spre ei si i-am imbratisat. Dupa care le-am povestit tot ceea ce se intamplase. Nu mai aveam foarte mult timp pana la momentul in care ma vor lua pentru operatie asa ca m-am intins in pat si m-am delectat cu grija parinteasca a celor doi oameni carora le datoram totul. 

- Hope, se aude din usa.

- Da? raspund crispata. Era Lucas. Intra Lucas. Ei sunt parintii mei. 

- Imi pare bine de cunostinta si imi pare rau ca acestea sunt circumstantele, spuse acesta in timp ce se apropia de pat. Intinse o mana spre tata, iar acesta o stranse cu putere in timp ce mama s-a multumit prin a dat usor din cap. 

- Lucas, e totul ok? intreb tematoare. 

- Da. Voiam doar sa te anunt ca deja l-au luat pe Octav in sala de operatie. In cateva minute vor veni dupa tine, spuse acesta cu voce joasa ocolind patul si venind langa mine. Hope, nu iti poti imagina cate de recunoscator iti sunt. 

- Este in regula Lucas. Cred ca noi doi il iubim la fel de mult, ii spun increzatoare cu toate ca buza de jos incepea sa imi tremure.

- Va las. Hope, ne vedem dupa operatie. Fii puernica, imi spuse acesta strangandu-mi mana. 

Dupa ce a iesit Lucas din salon nu a mai durat mult pana cand cativa doctori si asistente si-au facut aparitia in salon. 

- Domnisoara Paas? Este timpul, aveti cateva minute la dispozitie sa va schimbati in halatul pentru sala de operatie si sa va puneti capelina. Cand sunteti gata noi va asteptam la usa. 

Am dat din cap increzatoare ridicandu-ma din pat. Tata a iesit odata cu doctorii din salon iar mama m-a ajutat sa ma imbrac si sa ma urca inapoi in pat. Simteam cum imi vajaie capul si nu stiam ce urmeaza. Iar asta ma infricosa teribil. 

Halatul pentru sala de operatie se simtea ca un smirghel pe pielea mea iar mirosul de dezinfectant ma facea sa ametesc. Intinsa in pat am auzit cum s-a deschis usa. Am simtit mana mamei cum se incordeaza pe mana mea si i-am soptit ca va totul in regula. Cand asistentele au inceput sa impinga patul spre usa am simtit cum stomacul mi se urca in gat si inima imi sare din piept. I-am privit pe parintii mei cum stateau langa geam. Mama statea cu capul pe umarul tatei iar acesta o imbratisa. Pareau raniti. Suparati. Speram doar sa fie totul bine. Sa fie bruntul meu bine. Altceva nu mai conta acum. 

Simteam cum patul se indreapta spre sala de operatie cu viteza insa nu reuseam sa tin ochii deschisi. Panourile de tavan fals imi dadeau senzatia ca totul se invarte in jurul meu si imi venea sa vomit. S-a mai auzit o usa si apoi patul s-a oprit. Am deschis usor ochii si l-am vazut langa mine pe doctorul Aryan. 

- Buna Hope, esti in regula? ma intreaba acesta. 

- Da, raspund cu voce tremuranda. 

- In timp ce eu iti voi pune branula pentru anestezie doamna asistenta iti va pune cativa plasturi pentru monitorizare pe piept. Este in regula?

- Da, am raspuns mecanic intrand din nou pe mod avion. Am asteptat intepatura dar nu fusese la fel de rau pe cat credeam ca va fi. Am simtit apoi o usoara usturime si vedeam cum ditr-o punga galbena imi intra ceva lichid in vene. Simteam cum ploapele imi sunt din ce in ce mai grele si cum imi doream enorm de mult sa adorm. 

Am inchis ochii si m-am cufundat instant intr-un somn exact asa cum aveam nevoie.