Printul din visul meu ~yaoi~

Capitolul 6

Flacarile de un albastru intens ma incercuiau. Eram pierdut. Nu ma mai puteam stapanii caci dadeam frau emotiilor prin lacrimi ce se transformau in vapori si prin flacarile care nu se mai sfarseau sa mai apara. Inafara de flacari, vedeam numai negru. Frica era si ea prezenta din cauza tipetelor din jurul meu,insa ea era greu de gasit,ascunsa intr-un coltisor din mine.

-Lucas!

Vocea aceea...

Imi ridicam usor privirea in speranta sa vad pe cineva cunoscut care ma putea scoate din acel iad nesfarsit.

Din acel abis intunecat vedeam o silueta care se apropia de mine tipand.

-Lucas!

Este....ea. Este Maria!

Lacrimile erau acum de fericire. Cum de stia mereu cand sa isi faca aparitia?

Cu cat mai mult se apropia, cu atat zambetul meu calma iadul din jurul meu. Intunericul se risipea din ce in ce mai mult, pana a disparut complet.

Ma aflam iar in sufragerie. Ma uitam numai in sus,caci Maria ma luase in brate. Imi simteam iar bataile inimii si pot sa va spun ca era agitata.

-Maria...spun imbratisand-o strans.

Eram amandoi in genunchi. Daca m-as fi ridicat,as fi cazut, pentru ca picioarele imi tremurau.

-Ma bucur ca ai aparut,spun eu usurat printre lacrimi.

-E in regula sunt aici,ma asigura ea in timp ce ma mangaia la ceafa.

As fi stat mult si bine asa daca nu ma deranja un miros puternic. Numai inchipuindu-mi de la ce venea mirosul de mortaciune ma facea sa ma inmoi. Imi uram parintii, dar nu i-as fi omorat eu cu mainile mele.

-...Maria?spun tremurand si tinand ochii inchisi.

-Da?spuse ea indepartandu-ma sa imi vada fata palida.

Nu vroiam sa deschid ochii, nu vroiam sa vad ce am facut.

-Ei....

-Da....sunt...morti.

Frica mi se adeverisera. Eram un criminal. Acest soc m-a facut sa imi deschid ochii in timp ce Maria se ridicasera de langa mine.

Pana si ochii imi tremurau in cap,fiind scosi din orbita. Parintii mei zaceau pe jos carbonizati. Nu le-am ars numai pielea, ci ajunsesera aproape de oase. Carnea sangeranda provoca acel miros gretos care iti taia respiratia.

Instantaneu m-am intors pentru a vomita. Eu sunt foarte sensibil si slab de inger,asa ca nu am putut sa rezist la acea imagine si stomacul mi se intorcea ca si o masina de spalat.

Dupa cateva momente in care vomitam printre lacrimi si tremuram,am auzit vocea Mariei:

-Este in regula acum.

M-am intors si am vazut ca ei doi nu mai erau pe jos.

-Ce ai facut cu..ei?spun eu balbaindu-ma.

Ea nu mi-a raspuns, in schimb, m-a ajutat sa ma ridic si sa imi revin.

Nici mirosul lor nu mai era prezent in camera,ceea ce ma bucura oarecum.

-------dupa o ora------------

Stateam in camera mea ghemuit si cu genunchii la piept. Reflectam la ceea ce am facut.

Maria a scapat imediat de ei...in cateva secunde au disparut. Cum a facut asta ma intereseaza cel mai putin. Important  e ca m-a ajutat si mi-a fost alaturi. Nu s-a dezlipit de mine pana ce nu m-am linistit. A vrut sa imi faca ceva ca sa uit ce am facut dar i-am cerut sa nu faca asta, vreau sa stiu de ce sunt capabil. Aia este puterea mea? Sunt un monstru...