The Dark Prince Of Krecia

3

Eu: Antonio Ryuu! Vino aici, imediat!...a trecut, un an, și jumãtate de când am ajuns în noul oraș. Nu prea am ieșit din moșie. M-am obișnuit cu acest corp, cu noua viațã, și chiar, m-am antrenat, împreunã cu Antonio și Ryo. Ryo mi-a spus despre Rimon, cã ne-a ajutat, și mi-a dat prima scrisoare de la acesta:

Știu cã nu am nici un drept sã mã bag în treburile tale, și știu cã nici nu-ți amintești multe. Mã bucur cã ai revenit în sfârșit, și cã-ți amintești mãcar numele, și cum sã-ți folosești puterile. Te voi ajuta cu ce vrei, și sper sã ne revedem cât mai curând, Kay!. Dar fãrã nicio grabã, doar când ești pregãtit sã ne întâlnim.

Cu drag, tatãl tãu, Rimon!

Am zâmbit la aceastã scrisoare, iar câteva lacrimi au cãzut. Mã simțeam ciudat...De la el primesc destul de des scrisorii...Și eu care credeam cã e un tatã rece. Doar îi e greu sã se exprime....Antonio, a spus cã vrea sã devinã fratele meu, și cã își dorește sã-și schimbe numele, și sã devinã un Ryuu. Și tata a fost de accord...Ryoko a spus cã a fost angajat de tata, nu, el a fost un bun prieten din copilãrie a lui Kayden, de aceia Rimon l-a trimis special pe acesta sã aibã grijã de Kayden.

Acum fug, dupã acel nãzdrãvan, care a fugit de la ora de maniere. Mie mi-a trebuit doar câteva ore,, pentru cã corpul își amintea, și nu cu ajutorul familiei Hader, ci cu ajutorul lui Ryoko, și a ce a învâțat Kayden când era mic...Doar era singurul moștenitor a familiei imperiale...Acesta încearcã sã urce pe zid, dar iau o sabie de antrenament, și o arunc, fixând-o în zid, lângã capul sãu. Acesta se predã, când observã aura mea, care se înnegrește, din cauza nervilor.

Antonio: Îmi pare rãu, ok! Dar mã plictisesc, Kay-ni!...spune acesta bosumflat. Îmi masez tâmplele ca sã mã calmez. Nici mie nu-mi plãcea sã învãț ceva plictisitor. Oftez, și-l ciufulesc...Hey!

Eu: Ce-ar fi sã ieșim în oraș, dupã ce-ți termini lecția...acesta se uitã surprins la mine, dar apoi dã din cap fericit...Atunci, fugi la lecție...acesta, întâi mã îmbrãțișeazã, apoi mã sãrutã pe obraz și fuge...Acum e aproape cât mine.

Pãrul sãu a devenit mai închis, poate din cauza magiei. Și poate cã bunica sa, de pe mamã, a fost din imperiul Ryuu. Verișoara tatei, a fost rãpitã, și secatã de puteri, deoarece era pe jumãtate om, și fãcutã sclavã. I-am spus lui Antonio, asta, și cã suntem rude, de sânge...deci, fațã de sora sa, el a moștenit, mai mult, sângele al familiei imperiale din Krecia.

Nu mi-a trebuit mult sã învãț, sã folosesc magia, sau mânuirea sabiei. Și când vine vorba despre învãțãtura, mi s-a specificat cã sunt un geniu, devenind, fãrã sã-mi dau seama, în doar douã luni, contele care se ocupa cu acest oraș. Totuși puțini, erau care îmi cunoșteau chipul. Cei mai mulți fiind, cei care lucrau la moșie. Ryoko, era cunoscut ca mesagerul meu. Și mã bucur cã regele nu a trimis o cerere de venire la palat, dar a trimis o invitație, pe care am refuzat-o...Când voi fi destul de puternic, ca sã nu mã îngrijorez, și sã pot proteja pe cei dragi, atunci voi merge în capitalã, și la palat.

Sunt destul de bogat, și sunt cunoscut și în Krecia, deoarece, orașul, e unul comun. Dar tata nu mi-a cerut încã nimic. Totuși, rareori, dacã mi-am folosit numele Ryuu, și mulți au crezut cã e o coincidențã, cã am un nume asemãnãtor cu al împãratul Kreciei, sau s-au temut sã întrebe, din fericire pentru mine.

Eu: Ryo!?...acesta apare în fața mea...Vreau sã pregãtești o trãsurã...mergem în oraș.

Ryoko: Desigur, doar dacã terminați, cu munca!

Eu: Mulțumesc!....apoi oftez...Și da, voi termina documentele.

Acum mã ocup de acest oraș, dar și de treburile unui prinț. Tot dacã tata a spus cã pot lãsa asta deoparte, i-am spus, cã am stat cinci ani, și mi-am neglijat îndatoririle, nu pot permite sã fac familia imperialã de râs, tot dacã nu am amintiri, și tot dacã puțin știu cã sunt în viațã. A râs, dar m-a lãsat...Totuși, încã nu m-am decis când sã mã duc la el.