The Dark Prince Of Krecia

11

Acești copii....Ating cu mâna tabloul. Este pictat afarã, în grãdina din spate, sunt sigur...Copii sunt înconjurați de trandafiri. Pãrul celor doi este diferit unul fațã de celãlalt, și ochii la fel. Bãiatul mic cu ochii roșii și pãrul negru lung, legat, ține un trandafir, și este așezat pe iarbã, sprijinit de dragon, iar cel cu pãrul auriu, stã așezat în ambii genunchi, privindu-l cu un zâmbet pe bãiatul cu ochii roșii....Aceștia sunt...Kaiden și Maximilian?!

Eu: ?????!!!!!....îmi iau mâna repede de pe tablou.

Nath observã și se apropie de mine. Ochii i se deschid largi, dar nu scoate nici un sunet. Se întoarce la mine. Mã uit la acesta și-mi observ reflexia în ochii sãi. Am o fațã confuzã, nedumeritã, speriatã, și în același timp inconfortabilã... Îmi deschid ochii larg, apoi îmi revin în fire...Ce naiba...Mã simt mai rãu, și mai confuz, decât atunci când am vãzut împãrãteasa...mã doare capul. Îmi așez mâna pe frunte, apoi nu mai simt nicio putere în picioare, și mã dezechilibrez....Din fericire Nath mã prinde la timp.

Eu: Mersi....

*****

Eu: Atât îmi amintesc din ce s-a întâmplat ieri...oftez...Ieri am fost sã vãd chipul împãrãtesei, dar pe lângã asta, am mai aflat ceva surprinzãtor. Dar încã nu știu dacã poate fi numitã plãcutã sau neplãcutã, totuși.

Nath: Ești mai bine?....vocea sa blândã are un efect relaxant asupra corpului meu.

În acest moment mâncãm prânzul cu Rimon. Doar noi trei deoarece ceilalți sunt ocupați, ori cu antrenamentul, ori cu munca, ori ocupații cu prizonierii. De abia m-am trezit acum o jumãtate de orã. Am ratat micul dejun, deoarece nimeni nu a vrut sã mã trezeascã...Recunosc, am fost destul de obosit în ultima vreme.

Eu: Da. Mulțumesc din nou...spun zâmbind, apoi mai iau o gurã din mâncare...Delicios...îmi ling buzele.

Rimon: S-a întâmplat ceva?....ochii sãi roșii mã privesc, cu atenție. Are o privire îngrijoratã.

În afarã de culoarea ochilor și a pãrului, Kayden, adicã eu, semãn destul de mult cu împãrãteasa. Împãrãteasa Kouki, are ochii de culoare vișinie și pãrul alb ca zãpada curatã. Doar din tablou am putut sã-mi dau seama cât de puternic este.

Eu: Nu. Îmi pare cã ți-am fãcut grijii. Doar...am fost cu garda jos...mã ridic rapid și-mi așez mâinile pe masã...Rimon-sa....acesta mã privește cu o privire nemulțumitã, iar...Îhm....Adicã....Rimon....zâmbește, și îmi face semn sã continui...Cei doi copii din tabloul de lângã tabloul familiei, sunt......

Rimon: Cred cã deja știți....spune, apoi ia o gurã din cafeaua sa.

Mi se deschid ochii mai mult, apoi îmi întorc privirea spre Nath, care se uita la mine deja. Mã așez în liniște, apoi continuu sã mãnânc.

Dupã ce am mâncat, l-am lãsat pe Rimon, și am ieșit la o plimbare în grãdina din spate. Sunt îmbrãcat într-o bluzã neagrã lungã și largã, și niște pantalonii roșii. Pantofii au culoarea neagrã. Încep sã mã învârt și sã dansez pe aleea care are pe ambele pãrții trandafirii negrii și roșii.

Nath mã urmãrește, zâmbind. Este îmbrãcat într-o cãmașã albã, pantaloni negri, și pantofii de culoare albastru-închis. Ochii sãi la soare aveau culoarea albastru-închis...Superb.

Nath: S-a întâmplat ceva...tresar...Îl observ pe Nath chiar în fața mea, aplecându-și fața spre a mea. Mã îndepãrtez rapid de el.

Eu: Nu....