- Elena, scumpa mea, esti bine? se auzii o voce dureros de cunoscuta.
Am deschis ochii greu, clipind des din cauza razelor soarelui foarte stralucitoare ce imi intrau in ochi. Vedeam cerul albastru. Simteam iarba rece, dar moale sub mine.
- Elena! Ma auzi? striga aceeasi voce .
- N... N... Nathen? am spus nesigura si cu vocea tremuranda. - In persoana. Cu tine ce s-a intamplat? Nu indraznesc sa privesc in alta parte decat in sus.
- Pana acum ceva vreme eram in apa. Imi pierdeam cunostinta. Acum unde sunt?
- Despre ce vorbesti? Esti in curte. Ai iesit repede din casa si ai cazut langa fantana. M-ai speriat foarte tare.
M-a prins de mana si m-a ridicat. Pielea lui de care imi era atat de dor era la fel de catifelata. Zambetul usor trist si ochii verzi imi faceau inima sa mi se franga in mii de bucatele. L-am tras spre mine si l-am imbratisat strans. Imi era atat de dor de el, de respiratia lui calda in parul meu, de imbratisarea lui tandra.
- Elena, esti bine? ma intreba el.
Nu! Nimic nu era bine. Ceva s-a intamplat. Eu nu trebuia sa fiu aici. Am fost plecata atata timp, iar el imi spune ca doar am iesit din casa? Asta cu siguranta nu este in regula. I-am dat drumul din imbratisare. I-am prins fata in palmele mele mici si ma uitam la el. Nu voiam sa ii dau drumul.
Era singura persoana din viata mea. Era insusi viata mea.
- Te iubesc! am soptit scurt.
O lacrima mi s-a prelins pe obraz. Mi-a sters-o cu degetul. Mi-a cuprins fata in palma lui dreapta. Buzele lui fine le-au atins pe ale mele si totul s-a transformat in ... negru?
Auzeam cum cineva ma striga. Ma simteam zgaltaita, dar nu puteam sa imi deschid ochii. Unde sunt? Unde a disparut Nathen? Dar lacul? De ce nu sunt uda? Doamne, te rog, ajuta-ma!
Doua buze catifelate mi-au atins usor fruntea plasand un sarut usor in centrul ei. Doua brate m-au ridicat pana cand corpul meu a facut contact cu un piept bine lucrat. Am simtit cum doua picaturi de apa imi lovesc obrazul. Mi-am simtit buzele presate de aceleasi buze catifelate primind un sarut cast.
Am deschis ochii si am inceput sa tusesc. Bratele ma strangeai mai tare. Mai multe picaturi de apa imi loveau usor obrajii. L-am vazut pe Alex rasufland usurat in timp ce isi stergea cu stangacie lacrimile.
-Sa nu ma mai sperii asa niciodata! imi sopti el.
- Ce s-a intamplat?
Clipea des. Avea ochii rosii. Mainile incepeau sa ii tremure. A tras adanc aer in piept pentru a se calma.
- Imi cer scuze! spuse cand era sigur pe vocea lui.
- Pentru ce? Cum am ajuns aici?
- Te-am scos din apa. Erai aproape moarta. Imi cer mii de scuze. Am fost nevoit sa te arunc in apa.
- De ce? Am gasit diamantul.
- Stiam ca vei reusi. Tu cun te simti?
-Foarte confuza!
- De ce?
- Nu ma pot misca.
- Esti doar amortita. Ti-am bandajat piciorul. Erai taiata adanc.
- Mi s-a incalcit piciorul cu o alga.
- Si...
- Ce?
- Nimic.
Incercam sa analizez situatia. Am visat. L-am visat pe Nathen, dar atunci...sarurul? Am simtit ca sunt sarutata. Sunt foarte sigura. Mi-am ridicat incet mana si am scos micutul diamant. Era foarte stralucitor.
- De acum inainte vei fi pusa la multe incercari. Esti sigura ca inima iti e pura? Ca nu incolteste nici macar o seminta a indoielii? se auzi vocea spiritului. Am stat si m-am gandit mult. Stiu ca nu va fi usor. Vreau sa reunesc Piatra Lunii pentru a-l elibera pe Nathen. Dar acel sarut era atat de cunoscut...
- Elena? intreba spiritul si ma atinse usor pe brat. Alex nu mai era langa mine.
- Da?
- Raspunsul, fata mea.
- Nu sunt sigura de nimic. Stiu doar ca vreu sa il ajut pe Nathen.
- Si Alex?
- Ce e cu el?
- Nu simti nimic pentru el?
Simteam ceva pentru el? Ar fi fost posibil?
- Nu! Imi e doar prieten.
- Esti sigura?
- Foarte sigura. am raspuns increzatoare.
Spiritul Lacului isi mangaie barba incet si incepu sa se plimbe pe langa mine.
- Prea bine, fata mea! Mult noroc, ai nevoie!
Nu am mai apucat sa spun nimic. Spiritul Lacului disparuse dupa din fata mea. Am soptit un " Multumesc! " mut si am inceput sa ma joc cu micutul diamant in mana.
Il tot rasuceam pana cand Alex mi-a atras atentia :
- Sa ai grija sa nu te ranesti!
- Cum as putea sa ma ranesc? E un diama....Au!
Cand am prins mica piatra in palma am strans puternic si mi-am crestat usor pielea. Un firicel de sange mi se prelingea pe mana murdarindu-mi rochia si colorand diamantul intr-un rosu sangeriu frumos.
- Ce zic eu si ce faci tu! spune Alex usor amuzat de situatie. Hai sa iti bandajez mana.
- Sunt cam neindemanatica, dar am descoperit care este urmatoarea piatra pe care o cautam. am spus zambind.
I-am intins palma larg deschisa pe care se odihnea micul diamant patat de sange lui Alex.
El zambi.
- Rubinul!
Hei...am revenit intr-un final.
Multumesc din suflet colegei mele Sanda ca a scris o mare parte din acest capitol in timp ce eu imi faceam tema la istorie.
Stii tu ca eu te inima pe tine..:))
Sper sa va placa si astept comentariile.
Serena
