Parca timpul inghetase. Il simteam pe Alex incordat. Si asta nu din cauza ca imi strangea exagerat de tare incheietura mainii stangi. Vocea barbatului nu doar ca l-a surprins, dar a si trezit in el o stare de neliniste amestecata cu nervozitate si adrenalina.
- Cine sunteti si ce cautati noaptea in padure? Nu stiti ca e interzis? tuna vocea barbatului.
- Suntem in drum spre sat, dar sotiei mele i s-a facut rau. A trebuit sa ne oprim.
- Nu stiti ca nu aveti voie sa iesiti dupa lasarea intunericului?
- Nu stiam domnule, raspunse Alex usor surprins.
- De cand a disparut printul Alexey, fiul regelui Mark al III-lea, toate s-au schimbat. Padurea e plina ochi cu soldati si daca va vor gasi, numai bine nu-i va prii sotiei tale.
- Ce vreti sa spuneti? intreba Alex tragandu-ma in spatele lui.
- Soldatii aceia nemernici ne siluiesc fetele si nevestele cele mai mandre.
- Si regele nu face nimic? intreba Alex nervos.
- El nu stie nimic. Generalul Moore le permite orice soldatilor lui. Cine i se impotriveste este omorat. Printul Alexey este cautat ca sa fie ucis.
Am simtit cum Alex s-a incordat si ai tare. Ceva cu siguranta nu era bine. Barbatul se apropie de noi. Acum lumina rosiatica a focului ii lumina chipul. Era un batranel simpatic, sprinten si usor carunt. Vru sa se apropie de noi, iar Alex ma trase din nou in spatele lui, protejandu-ma de orice eventual pericol.
- Nu te speria baiete. Vina in coliba mea. Aici nu suntem in siguranta. Cred ca va e foame.
Alex se gandii putin si aproba incet din cap. Am stans patura mea si a lui Alex si am pornit incet dupa batranel. In drum spre cabana batranelului, Simon, Alex isi puse mana in jurul taliei mele. Si desi nu voiam sa distrug aparentele de "sot si sotie", ma incomada sa stiu mana lui pe talia mea. Si cand am incercat sa o indepartez usor, el ma strangea si mai tare, in semn protector.
Tot drumul nu m-am putut concentra deloc la discutia purtata de cei doi. De ce era Alex preocupat de soarta regelui? De ce s-a infuriat cand a auzit de generalul Moore.
Am fost desprinsa de gandurile mele cand am dat de caldura. Cabanuta nu era foarte mare, dar era frumos aranjata. O batranica gatea ceva cu un miros imbietor pe o plita incinsa. Cand ne vazu, se alarma crezand ca suntem fugari, sau mai rau, soldati ai generalului Moore.
Cand sotul ei o linistii, pe fata ei brazdata de riduri se asternu un zambet larg si sincer. Ne poftii la masa si contrar celor spuse de noi, ea ne intinse doua boluri cu tocanita de iepure si paine calda.
Am mancat linistita in timp ce Alex mintea cu nerusinare despre nunta noastra. Imi venea sa il calc pe picior, sa tip, sa rad cu lacrimi, dar am infranat tot ce voiam sa fac si am zambit dulce, dand din cap scurt cand cei doi batranei se uitau la mine.
- Ce frumoasa poveste de dragoste! spuse Mary sotia lui Simon, cu lacrimi in ochi.
- Asa este. Elena e o persoana speciala. spuse Alex mandru.
- Dar tu, draguta, de ce nu spui nimic? ma intreba Simon ca pe un copil mic.
- Eu...am inceput sa spun, dar nu stiam sigrur ce sa zic.
- Elena se simtea rau inca de dimineata, continua Alex in locul meu. Simon o coti pe Mary si ii zambi cu sub-inteles. Isi sopti ceva si apoi ma privira intens.
- Am sa pregatesc camera fiului nostru. Veti putea sta acolo. zise Mary sarind de colo-colo. Ba aranjeaza patura, ba infoaie o perna; ba ducea un ulcior cu apa in camera, ba arunca lemne peste jarul rosu din soba.
- Vino draga mea, ma indemna ea. Speriata l-am prins pe Alex stans de mana. Pana acum nu voiam sa ma tina de mana si acum eu sunt ce care nu ii mai da drumul. Dumnezeule Mare, ajuta-ma!
Mary s-a apropiat de mine si m-a ajutat sa ma ridic. Am urmarit-o pana in camera pe care a pregatit-o pentru noi.
- Daca iti e rau peste noapte, poti vomita aici. spuse ea aratandu-mi un vas adanc de lut. Nu te jena, in perioada asta vei avea multe stari de genul asta.
- Poftim? am intrebat nedumerita.
- Am inteles din povestea sotului tau ca ai crescut fara parinti, deci nu ai avut pe cineva care sa iti explice asa cum trebuie schimbarile prin care treci.
- Ce schimbari? am intrebat deja speriata.
- Draga mea, e de inteles ca te sperii, dar nu trebuie, sotul tau te ajuta. Copilul va fi sanatos si frumos ca noi doi.
CE?! Copilul...? De unde?
Acum chiar ca sunt proasta, de ce a spus Alex ca imi e rau. Acum saraca femeie crede ca sunt insarcinata. Trebuia sa il arunc pe Alex in apa aia rece cand am avut ocazia. Dupa ce am speriat-o pe Mary cu fata mea care se transforma din surprindere in suparare apoi furie... mi-am asezat un zambet fortat pe fata si l-am asteptat pe.. .sotul meu.
- Am crezut ca ai adormit. spuse el incet.
M-am ridicat in picioare luan pozitie de drept. Era un semn clar ca intrase in bucluc.
- Alex... am spus in soapta, dar totusi rastit.
- Ce am facut? intreba el la fel, dar diferenta era ca in vocea lui se simtea un usor amuzament.
- Am multe intrebari si nu prea stiu de unde sa incep... Apropo, te-ai gandit mult la minunata noastra poveste de dragoste? Cam picanta pentru gusturile mele, dar acum ca suntem sot si sotie, fie, o inghit.
- Aaa...
Camera era slab luminata, dar si in lipsa totala a luminii puteam jura ca obrajii lui s-au inrosit precum capsunile in luna iulie.
- Mary crede ca sunt insarcinata. am spus repede, acum eu simtindu-ma stanjenita.
- CE?....
Si am revenit cu un capitol, sper eu mai interesant decat precedentul. Sper sa va placa.
Va pup, Serena!
