Nici bine nu am adormit ca am inceput sa fiu scuturata pana am deschis ochii. Alex era in genunchi langa mine si se apleca din ce in ce mai mult. Ce naiba voia sa faca? M-am ridicat repede si m-am lovit de fruntea lui .
- Aau! am spus eu masandu-mi fruntea.
- De ce te-ai ridicat asa repede?
- Pentru ca tu ma scuturai si te aplecai spre mine.
El zambi, apoi se ridica ajutandu-ma si pe mine.
- Te-am trezit ca sa iti prezint Spiritul Lacului dupa ce a spus asta am obesrvat langa lac in batranel garbovit imbracat in alb, care se sprijinea intr-un toiag din lemn. Barba ii era lunga pana la pamant si alba precum zapada, fata ii era zambitoare, iar ochii calzi de un albastru foarte deschis.
- Elena, fata mea, Piatra Lunii de a unii, usor nu iti va fi. Primul element, diamantul, doar cu puritatea inimii il vei gasi.
- Nu poate fi atat de simplu. am spus ingandurata.
- Cine a spus ca este usor? zise spiritul privindu-ma parca in adancul sufletului.
- Dumneata.
- Esti chiar atat de sigura de sentimentele tale?
- Da!
- Nu ai nici macar o indoiala?
- Nu! Sunt foarte sigura pe mine si pe sentimentele mele.
- Daca asta este adevarat, diamantul ti se va arata singur.
Spiritul disparuse dupa ce isi termina propozitia. Acum ce ar fi trebuit sa fac? Alex ghicind la ce ma gandesc, veni langa mine zambitor. Ma intoarse cu spatele spre el prinzandu-ma intr-o imbratisare stransa. Voiam sa il indepartez, sa il intreb ce l-a apucat, poate chiar sa il lovesc, dar singurul lucru pe care eram in stare sa il dac era sa stau. Impactul brusc m-a determinat sa imi amintesc de imbratisarile calde ale lui Nathen.
Nu stiu cat timp a durat acea imbratisare pentru ca eu eram total desprinsa de realitate. M-am trezit din reverie cand pielea mea a facut contact cu apa. Apa rece a lacului. Alex ma aruncase in apa. Corpul meu inghetase complet. Am reusit sa iau o gura mare de aer inainte de a ma scufunda tot mai mult. Uitasem cum sa inot, iar rochia oricum nu imi era de ajutor.
Incercam sa inot spre suprafata lacului cand undeva sub niste alge incepu sa straluceasca ceva. Am inotat cu greu pana acolo. M-am prins de alge ca sa ma pot apropia si mai mult.
Am tras algele la o parte si in fata mi-a aparut o gramada imensa de diamante. Asta e o pacaleala. Nu poate fi atat de simplu. Si totusi faptul ca imi tin respiratia de atata timp spune ceva.
Am incepul sa privesc pietrele stralucitoare mai atent si am descoperit ca niciuna nu era la fel. Unele mai mici, altele mai mari. Unele mai stralucitoare decat altele. Nu stiam pe care sa o aleg. In acel monent mi-am amintit spusele Spiritului Lacului.
Trebuia sa aleg cu inima. Nu trebuia sa am nicio indoiala in inima mea. Am intins mana si am luat un diamant micut cu reflexii albastrui. Sunt sigura ca acesta este diamantul pe care il caut.
Simteam ca raman fara oxigen. Am inceput sa inot mai repede decat stiam ca pot. Eram aproape de suprafata cand am simtit ca nu mai pot continua. Mi-am pus diamantul in locul secret al rochiei mele, un mic saculet intre sani, si m-am intors sa vad ce ma opreste.
O alga mi s-a incolacit dupa glezna mea ranita. Asta da noroc! Cu cat incercam sa imi desprind alga de pe glezna, cu atat se strangea mai tare. Incercam sa o rup, dar fara niciun rezultat.
Lipsa de oxigen mi-a incetosat privirea. Simteam o durere acuta la nivelul gleznei si atunci am inchis ochii...
Si cu siguranta ma vei injura, asa-i Dudu? Am revenit cu un capitol scurt, dar promit ca ma revansez in urmatorul.
Va iubesc,
Serena!
