Viata mea incalcita

Pândind din întuneric

Continuam sa ma plimb cu Kaiden pe strada pana am ajuns la acea padure despre care vorbea.Simteam ca ce fac e gresit.Numai criminalii ar putea lasa o fata moarta in padure.Imi ridic privirea plictisita urmarind zborul unui fluture.Nu puteam sa privesc cum avea sa scape de Zoe in felul asta.

-Nu vreau sa fiu eu aia pisaloaga,dar nu vei fi gasit de politie?

-Strigoii nu lasa amprente...imi raspunde el morocanos.

Pana la apusul soarelui ne-am plimbat in tacere.Aveam multe intrebari pentru el dar nu simteam nevoia sa vorbesc.Cel putin nu dupa cele intamplate.Dar mi-am facut curaj si l-am intrebat:

-De ce ai omorat-o?

Ma uit la Kaiden si vad cum zambeste apoi isi trece mana prin par.

-Am fost angajat de 'ei' sa fac asta.

Parea asa de indiferent si vorbea cu raceala de moartea lui Zoe.Cum putea fi asa nesimtit!

-Care 'ei'?

Ochii imi lucesc de curiozitate.

-Nu pot sa iti dau prea multe detalii Stella.

Continua sa se uite in pamant.

-Atunci de ce mai esti aici,cu mine?ma rastesc eu deranjata.

-Crede-ma,sunt nevoit sa imi petrec timpul cu tine.Nu o fac din placere.raspunse el rece.

M-am oprit si am plecat in directia opusa mergand spre casa.Imi auzeam numele dar nu m-am intors.Am fugit pana am ajuns in fata blocului gafaind.Era deja intuneric cand am intrat in scara blocului.Liftul nu mai functiona si trebuia sa urc singura pana la etajul zece.Deodata toate becurile s-au spart simultan inecand cladirea itr-o bezna adanca.

-Grozav...zic eu sarcastica si scot telefonul pornind lumina si inaintand incet.Totul este ok pana ajung la etajul trei si simt cum pamantul vibreaza sub mine si geamul se sparge.Panicata incerc sa vad instrusul.Era un tip inalt.Purta un costum negru si o masca alba care exprima fericire.Se uita la mine si scoase la iveala cutitul care pana acum il tinuse la spate.Ingrozita tip si continui sa urc.La fel si cel care ma urmareste."Cum poate sa mai alerge dupa ce a trecut prin geam!?"gandesc eu incercand sa scot cheia din rucsac.Tipul ma ajunge si imi insfaca rucsacul,in timp ce cartile se imprastie pe scari.Ma intorc si continui sa alerg.Pff,sunt la etajul sapte.Nu mai e mult.Ma uit peste umar sa vad daca e in spatele meu dar in mod surprinzator nu e.Inima imi bubuie in piept si ma impiedic scapand telefonul.Acum nu mai am nicio sursa de lumina.Ma folosesc de vederea nocturna si tocmai ajung la etajul nou cand ma impiedic.Aud un tipat.De data asta este al urmaritorului meu.Il vad cum cade secerat la pamant si un lichid rosu imi pateaza pantofii.Raman o clipa locului si incep sa urc dar simt din nou zgomot de pasi.Ajung la usa.La fel si "el".Era mult prea intuneric pentru un om.Atunci realizez un lucru,respir profund si intreb:

-Kaiden?

Vocea mea era tremurata.Inima continua sa se zbata in piept.

Brunetul se iveste din umbre si ma priveste tacut pana descui usa.

-Nu trebuia sa pleci fara mine!se rasteste el.Maine la scoala vom discuta despre eveniment.spune el si ma lasa singura.Intru in apartament,incui usa si ma trantesc in pat asteptand ziua de maine.Dar nu am parte de odihna.Se aud bubuituri nervoase venind dinspre geamul din camera mea.Ma pitesc si merg in soapta pana ajung in bucatarie,ma duc la fereastra si vad inca patru oameni imbracati in negru care inconjoara blocul.Oroarea mea abia a inceput.Si nu am timp sa raman locului caci geamul se sparge,iar in hol apare umbra unui om.