Fugi cu mine, nu de mine

24. Ce să mă fac eu cu tine?

Eleanor întinse ușor mâna și își trecu delicat un deget peste una dintre sprâncenele lui Devon.
Stropii de ploaie izbeau cu putere geamul, în timp ce lumina slabă a lămpii de pe noptieră pâlpâia ușor. Afară încă domnea întunericul iar confortul așternuturilor pufoase, alături de sunetul ploii, te îndemna spre un somn adânc. Era vremea preferată a Eleanorei. Adora să doarmă în timp ce ploaia îi bătea în geam. Cu toate acestea, în acel moment nimic din lume n-ar fi convins-o să se îndepărteze de iubitul ei.

Se trezise îngrozită, tremurând din toate încheieturile. Înainte să deschidă ochii visase că Devon zăcea inconștient în mijlocul flăcărilor iar ea nu putea face nimic pentru că cineva trăgea să o scoată afară și să o salveze. Striga și se zbătea, spunându-i persoanei respective că ea nu dorea să fie salvată dar degeaba.

Când în cele din urmă revenise la realitate și se văzuse într-un pat străin, înfășurată în pături, primul gând care-i străbătuse mintea fusese acela că visul ei era mai mult decât un simplu vis, era realitatea. Cineva o scosese din flăcări. Dar teama că din clipă în clipă avea să apară o persoană pe ușă care să-i spună că fusese singura supraviețuitoare a incendiului, fu risipită în momentul în care o mișcare abia perceptibilă îi atrase atenția undeva la marginea patului.

Atunci îl văzu, iar inima ei o luă la goană. Dumnezeu îi era martor că dacă n-ar fi stat deja jos, ar fi picat din picioare. Era chiar în fața ei, teafăr și nevătămat. După ce-și spuse o rugăciune în gând în care îi ceru Domnului să nu o trezească din acel vis dacă cumva se afla încă într-unul, fără să mai stea pe gânduri, Eleanor înlătură pătura ce o acopera până la mijloc și se trase mai aproape de marginea patului.

Ochii ei mari îl priveau lacom, atenți la fiecare răsuflare. Părea frânt de oboseală. Dormea rezemat de marginea patului ei, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni. Avea părul ciufulit și puțin umed iar Eleanor nu rezistă tentației de a-și trece o mână prin el. Când îi simții atingerea, Devon se mișcă puțin dar fără să se trezească. Eleanor zâmbi. Și-ar fi dorit să poată face ceva pentru a-i alunga încruntărura aceea pe care o avea în permanență pe chip. Chiar și acum, când dormea, chipul lui părea împovărat de greutăți și griji.

Eleanor îl sărută pe umărul gol, apoi se încruntă când îi văzu cicatricea de pe abdomen. Lumina nu bătea prea puternic, dar când îndrăzni să se uite mai bine, mai observă încă o cicatrice pe piept undeva în partea stângă și alte câteva pe spate. Și probabil ce vedea ea nu era tot, pentru că nu-i putea vedea bine spatele. Ochii i se umeziră, dar își șterse imediat lacrimile. Ultimul lucru pe care și-l dorea era acela de a-l trezi cu scâncetele ei prostești.

Chiar și în poziția aceea, Devon arăta extrem de impunător și totodată răvășitor. Cu umerii lui lați, brațele mari și puternice și abdomenul ce părea sculptat în piatră, îți puteai da seama dintr-o privire că-și câștigase traiul cu pumnii. Dar dintre toate calitățile lui, Eleanor îi adora mintea ascuțită și sufletul bun. Era un bărbat rezervat, inteligent și ambițios, dar care nu se dădea înapoi atunci când venea vorba să-i ajute pe cei care aveau nevoie.

Își duse din nou mâna către chipul lui și cu degetul arătător îi trasă conturul buzelor. După ce zăbovi puțin cu privirea asupra gurii lui, își plimbă ușor degetul de-a lungul nasului lui. În acel moment el se strâmbă și-și schimbă poziția capului pentru a scăpa de mâna ei. Eleanorei îi scăpă un chicot vesel, apoi își duse rapid mâna la gură ca nu cumva să-l trezească. Așteptă un moment ca să fie sigură că încă doarme, apoi se aplecă ușor spre el vrând să-i sărute cicatricea de pe obraz. Dar chiar când aproape că buzele ei îi atinseseră pielea, el deschise larg ochii iar ea tresări de parcă ar fi fost prinsă cu mâța-n sac și se îndepărtă repede.