Fugi cu mine, nu de mine

17. Rochia de mireasă

După ce marchizul plecă, Eleanor rămase mult timp rezemată de ușa salonului. Plânsese până ce aproape că i se făcuse rău, apoi urcă în camera ei unde continuă să facă același lucru. Fusese atât de fericită. Se visase îmbrăcată în rochie de mireasă alăruri de bărbatul pe care-l iubea enorm de mult. Zâmbise până ce o duruseră obrajii, cântase, fredonase valsuri și se bucurase alături de Alfred și Mary. Iar acum, la doar câteva ore distanță, își plângea visul năruit.

Viața ei devenise un coșmar. Nu doar că nu avea să-și petreacă restul zilelor lângă Devon, ci avea să trăiască în minte cu imaginea acelui bărbat pe care-l omorâse. Chipul lui înainte să se prăbușească la pământ i se tot arăta în fața ochilor. Eleanor se trânti pe pat și țipă de durere. O durea sufletul. Acel om o privise în ochi înainte să moară.

Cu sufletul la gură, Eleanor așteptă ca Devon să apară la fereastră așa cum o făcuse în ultimele nopți. Un mic licăr de speranță se aprinse în sufletul ei, gândindu-se că poate marchizul se juca cu ea. Dar secundele se transformară în minute, iar minutele în ore și Devon nu mai veni. În cele din urmă lumânarea de pe noptieră se stinse, consumată de trecerea nopții. Nu putuse să închidă un ochi toată noaptea. Lacrimile îi secaseră, iar o durere cumplită îi bubuia capul.

Stând în întuneric, întinsă fără vlagă pe pat, Eleanor auzi un zgomit ciudat de afară, chiar înainte de răsărit. Se ridică imediat din pat și fugi desculță până la geam. Marchizul avusese dreptate.

Lacrimile începură să-i curgă din nou pe chip. Îl ținuseră închis toată noaptea. Iar acum, la dimineață, primul lucru pe care el îl făcea, era să se cațere în pomul din fața casei ei. Ea plânse privindu-l cum se chinuia să se cațere prin copac, dar nu-i deschise geamul. Probabil el nici nu-și imagina că ea încă era trează la acea oră.

Cum lumânarea din cameră deja se stinsese, întunericul nu-i permitea lui Devon să vadă absolut nimic de dincolo de geam. Ea îl putea vedea pe el, dar el nu o putea vedea pe ea. Eleanor duse mâna la încuietoarea geamului pentru a-l deschide. Exact în acel moment el urcă ultima creangă și ajunse să stea față în față cu ea, geamul fiind singurul care-i despărțea. Ea îl vedea, el nu. El se uita la propria reflexie, încercând să se apropie și mai mult de geam pentru a-l deschide pe dinafară. Atunci ea observă. Crezuse că era obosit și de aceea urca mai greoi în copac. Dar nu. Chipul lui frumos...Doamne Dumnezeule! Avea buza spartă și ochiul puțin umflat. Fusese bătut!Eleanor renunță la ideea de a mai deschide geamul. Își duse mâna la gură pentru a-și înăbuși gemetele, apoi fugi în pat plângând în disperare.

După minute bune de chin, Devon reuși în cele din urmă să deschidă geamul și intră în cameră ușor, fără să facă vreun zgomot. Eleanor amuți. Pașii lui erau extrem de silențioși, trădând faptul că se chinuia să nu cumva să o trezească. Deși ar fi vrut să-l ia în brațe, să-l aline și să-i îngrijească rănile, Eleanor rămase nemișcată, prefăcându-se adormită. Nu putea face asta...nu putea sta în fața lui în acel moment, spunându-i că nu avea să se mai căsătorească cu el. Nu acum când lacrimile ar fi trădat-o.

Ajunsese să-l cunoască prea bine într-un timp atât de scurt. Era un bărbat încăpățânat. O protejase cu prețul libertății lui, iar ea nu se îndoia de faptul că ar fi protejat-o chiar și cu prețul vieții. Dar Eleanor nu-și dorea un asemenea lucru. Mai bine despărțiți și în viață, decât să-l știe în mormânt.

El se aplecă ușor deasupra patului și îi îndepărtă o șuviță de păr de pe față. Eleanorei îi scăpă un suspin, dar încercă repede să-l mascheze într-un oftat. Devon nu păru să suspecteze nimic. Luă pătura ce era aruncată dezordonat la capul patului și o puse pe ea, având grijă să fie acoperită bine. Eleanor se ruga în gând ca el să plece mai repede deoarece nu știa cât timp se mai putea abține până ce avea să explodeze într-o rafală de lacrimi și suspine. Devon se îndepărtă în cele din urmă de pat, apoi după câteva minute în care Eleanor nu știu ce se întâmplă, camera se lumină puțin.