31 decembrie 2020
Pagina 365 din 356,
Capitolul 12 din 12,
ora 11:00 pm
Dragă jurnalule,
Știi, urmează un an nou.
O nouă carte.
365 de pagini.
12 capitole.
8 765,81277 ore.
525 948,766 minute.
Trebuie să recunosc faptul că îmi este foarte frică. Însă tot ce-mi doresc pentru acest an este ca el să fie din nou... el.
Nu mă interesează ce mi-a rezervat viitorul pentru următorul an având în vedere că sunt deja sortit pierzaniei.
Dar atât timp cât el nu se va mai preface că e bucuros şi va începe să fie cu adevărat fericit, fără zâmbete false, fără lacrimi şi fără durere voi fi mai mult decât mulţumit,recunoscător şi încântat. Eu sunt bine dacă el este bine.
Cred că acesta este 'efectul' dragostei.
Uneori îmi doresc să nu mă fi îndrăgostit pentru că doare.
Doare al naibii de tare să ştiu că el nu va fi niciodată al meu, iar eu nu voi fi niciodată a lui.
Doare să ştiu că toate scenariile pe care mi le fac atunci când luna este sus, iar demonii mei mă mănâncă încet, sigur şi dureros, nu vor deveni niciodată realitate.
Doare.
Dar poate asta e ceea ce mă atrage de fapt. Faptul că nu pot să-l am, faptul că e de neatins.
Este ultimul minut din acest an şi gândul meu este în continuare la el.
El este dorinţa mea de la ora 11:11.
El este ultimul meu gând din anul acesta şi primul din următorul.
Chiar nu-l pot lăsa să plece din viaţa mea asemenea unui vânt trecător. La urmă urmei, am numele lui tatuat pe buzele mele, în mintea mea, dar mai ales în inima mea.
El mă ajută să revin la adevăratele valori morale, care creionează cu adevărat ființa umană. Ştii, uneori cred că este un înger, un înger respins de ceilalţi semeni ai săi evident geloşi pe frumuseţea sa.
Şi la naiba, îl iubesc şi am nevoie de el, chiar dacă el nu o face şi nu are nevoie de mine. La urma urmei, m-a scos din ghearele acelui abis veşnic şi monoton în care eram prins şi încredinţat pentru tot restul vieţii mele.
Eram într-o depresie întunecată, după cum mi-a spui psihologul meu, asemenea unui tunel neluminat, în care fug de proprii demoni, crezând şi amăgindu-mă că voi reuşi vreodată să scap de propria-mi persoană, de unde nu vedeam lumina, dar el m-a scos de acolo.
Când eram aproape de pământ, a apărut el.
Un înger sensibil, amuzant, timid, politicos.
Apoi l-am văzut scufundându-se din ce în ce mai tare.
Zâmbetele sincere, din inimă, au fost înlocuite cu zâmbete false, chinuite.
Ochii luminoşi şi plin de sentiment au fost înlocuiţi cu o expresie goală, adeseori pierdută prin timp şi spaţiu.
Râsul său cristalin a fost înlocuit de unul fals.
Tricourile sale au fost înlocuite de pulovere şi brăţări.
Şi micile detalii neînsemnate totuşi atât de mari şi însemnate continuă să se schimbe...
Cu mult drag şi speranţă că anul acesta va fi cu mult mai bun decât cel precedent,
Al tau prieten.
------------------------
